Sherlock Holmes - de Arthur Conan Doyle

    Mi se făcuse dor de celebrul detectiv, așa că am reluat cărțile cu Sherlock pe care le citisem în copilărie și le cam uitasem, în afară de cazurile cu adevărat memorabile, de exemplu „Câinele din Baskerville”, acesta fiind și primul cu care am făcut cunoștință.

    Le-am luat în ordine inversă volumele, dar pot fi citite individual, pentru că sunt cazuri separate, rareori legate între ele.

    Prima e ARHIVA LUI SHERLOCK HOLMES cuprinzând poveștile:

1. Cazul diamantului Mazarin – Diamantul galben în valoare de o sută de mii de lire al coroanei a fost furat de la Muzeul Național, iar Sherlock a preluat misiunea de a-l găsi, cu toate că asta îi pune viața în pericol.

2. Un client ilustru – Sherlock primește vizita unui mare diplomat, care lucrează pentru un client cu o poziție înaltă. Scopul lor e să împiedice nunta tinerei Violet cu baronul Gruner, despre care se spune că și-ar fi asasinat fosta soție. Domnișoara în cauză nu crede absolut nimic din vorbele celorlalți, nici măcar când îi apare în față una dintre fostele amante ale logodnicului ei, căreia el i-a distrus reputația și viața. Cazul se dovedește a fi extrem de dificil, mai ales când Sherlock se luptă cu dragostea oarbă, iar Watson se specializează în porțelanurile chinezești.

3. Coama leului – Întâmplarea are loc după retragerea lui Sherlock și stabilirea lui la țară, undeva în comitatul Sussex, aproape de Canalul Mânecii. Într-o dimineață încântătoare, după mai multe zile ploioase, el decide să iasă la o plimbare, iar pe drum îl întâlnește pe Harold Starkhurst, directorul unei școli, așadar, merg împreună. Totuși, pe drum le iese în cale tânărul Fitzroy Mepherson, profesorul de științe naturale și moare în fața lor, ultimele sale cuvinte fiind „coama leului”. Tânărul părea să fi fost torturat, deoarece toată spinarea îi era acoperită de nişte dungi purpurii, de parcă l-ar fi bătut cineva cu un bici de sârmă subţire. E limpede că instrumentul cu care îi fusese aplicată această pedeapsă era foarte flexibil, întrucât răni lungi se încolăceau după umeri şi coaste. Pe bărbie i se prelingea o dâră de sânge, deoarece, cuprins de dureri insuportabile, îşi muşcase buza de jos. Faţa lui trasă şi schimonosită trăda chinurile îngrozitoare prin care trecuse. Cine săvârșise acea faptă barbară? Misiune pentru Sherlock.

4. Problema podului Thor – Sherlock are un caz bizar, în care soția unui american foarte bogat, poreclit „regele aurului”, e găsită împușcată în cap la o milă depărtare de casă și se presupune a fi o sinucidere, deși arma crimei lipsește. Soțul încearcă să dovedească nevinovăția tinerei guvernante față de care nutrea sentimente profunde și în a cărei cameră s-a găsit revolverul, așa că se oferă să-i acorde tot ajutorul detectivului. E un caz destul de trist.

5. Aventura celor trei Garrideb – Sherlock primește misiunea de a găsi trei oameni pe nume Garrideb de la un om căruia i s-a propus același lucru în vederea primirii unei moșteniri enorme, dar nu prea are încredere în avocatul său. Și pe bună dreptate, căci acesta nu e deloc ceea ce pretinde că ar fi, scopul lui fiind acela de a-l scoate din casă, dar pentru ce anume, vă las pe voi să aflați.

6. Aventura omului-maimuță – Profesorul Presbury dispare pentru câteva zile, iar când se întoarce pare complet schimbat, ceea ce îi îngrijorează pe cunoscuții săi, mai ales că devotatul lui câine-lup îl atacă de câte ori îl vede. Apoi, într-o noapte, logodnicul fiicei profesorului, care era și secretarul său, locuind în aceeași casă, îl vede pe bătrân târându-se cu repeziciune pe coridor și plecând undeva, de unde revine acasă abia dimineața. Astfel, tânărul se decide să apeleze la Sherlock.

7. Aventură în casa cu trei frontoane – Sherlock e interesat de afacerea Harold Weald, din cauza căreia primește amenințări ca să nu-și mai bage nasul în treburile altora, dar tocmai asta îl atrage mai mult să investigheze. Doamna Maberley îi cere lui Sherlock sfatul în urma unor întâmplări neobișnuite ce au avut loc în casa cu trei frontoane în care locuiește de aproape un an. Un străin vine și îi spune că îi oferă oricât de mult cere pe casa respectivă cu toată mobila ce e în ea. Numai că doamna are inspirația de a-i arăta avocatului ei contractul și acesta îi zice că e formulat astfel încât ea renunță la toate posesiunile ei din casă, nu doar la mobilă. Oare ce comori se ascund în acea casă modestă, de atâția străini dubioși îi dau tâtcoale?

8. Aventura soldatului alb ca varul – Un tânăr vine la Sherlock ca să-i ceară ajutorul în descoperirea bunului său prieten, care dispăruse după ce fusese rănit în război și nu îi mai trimisese vești de peste șase luni. Se decide să meargă la părinții lui să afle ce e cu el, dar aceștia îi zic că e plecat într-o călătorie, totuși, rămânând peste noapte la casa lor, îi apare la fereastră chipul fantomatic al prietenului său.

9. Vampirul din Sussex - Un bărbat își surprinde soția sugând sângele propriului bebeluș și începe să creadă în vampiri, așadar cere o soluționare din partea marelui detectiv. A fost un caz delicat și interesant.

10. Povestea bătrânului fabricant de vopsea – Un bătrân fabricant de vopsea se căsătorește cu o femeie cu vreo douăzeci de ani mai tânără decât el, iar între timp aceasta îl înșală cu un prieten care îl vizitează constant. Într-o zi, amanții dispar cu toate economiile de-o viață ale bătrânului. Cum Sherlock e prea ocupat cu un alt caz, îl trimite pe Watson să facă pe detectivul și cum era de așteptat, doctorului îi scapă toate indiciile importante, dar tot nimerește două și cazul se rezolvă magistral.

11. Aventura chiriașei cu văl – Victima unui fost caz închis decide să dezvăluie adevărul cu privire la o crimă veche legată de membrii unui circ și un leu ucigaș.

12. Aventuri pe domeniul Shoscombe – Un servitor care își face griji din cauza ciudățeniilor stăpânilor săi, le povestește detectivilor că pe domeniul Shoscombe se petrec tot soiul de lucruri stranii, de la spioni și dezgropări de cadavre, până la oseminte arse în subsolul conacului. Mi s-a părut cel mai enigmatic și interesant caz.

    A doua carte e ÎNTOARCEREA LUI SHERLOCK HOLMES cu poveștile:

1. Aventurile din casa goală – Culminează cu întoarcerea în forță a lui Sherlock Holmes, după fatidica lui întâlnire cu James Moriarty și vânătoarea unui asasin care e pe urmele sale încă de la dispariția sa. Detectivul îi întinde o cursă cu un manechin de ceară bine realizat și îl așteaptă să-și facă mutarea, pândindu-l dintr-o casă goală.

2. Aventura Constructorului din Norwood – Într-o dimineață liniștită, în biroul lui Sherlock de pe strada Baker, dă buzna avocatul John Hector McFarlane care e disperat și îi cere ajutorul. Tânărul e pe cale să fie arestat pentru o crimă ce pretinde că nu a comis-o, anume cea a unui bătrân constructor din Norwood. Detaliile prezentate de nefericitul client îi trezesc interesul detectivului, astfel că decide să investigheze cazul uluitor înainte să fie prea târziu pentru John, adică să nu fie trimis la spânzurătoare pe nedrept. Finalul e surprinzător și șocant în simplitatea sa și pune în evidență răutatea și ingeniozitatea naturii umane.

3. Aventura omuleților dansatori – Începe ca un caz simplu, aproape copilăresc, dar se dovedește a fi o adevărată tragedie. Domnul Hilton Cubitt vine la Sherlock să îi ceară părerea cu privire la niște omuleți dansatori desenați în câteva locuri de pe moșia sa, deoarece aceștia îi înspăimântă soția, ea știind un secret pe care nu e dispusă să-l confeseze nimănui, mai ales soțului, cu care e căsătorită de puțin timp, iar el nu știe absolut nimic din trecutul ei. Ceea ce părea la început o farsă nevinovată, are consecințe devastatoare pentru tânărul cuplu.

4. Aventura biciclistului singuratic – Violet Smith le cere ajutorul lui Holmes și Watson pentru a dezlega misterul unei moșteniri apărute din senin și a unui biciclist ciudat care o urmărește în fiecarea seară pe drumul singuratic spre casă. Cazul implică și un complot cu un preot escroc.

5. Aventura de la Școala de Stareți – Cazul directorului unei școli de prestigiu care își pierde un student deosebit de valoros pentru palmaresul său bogat în celebrități ale vremii. Unicul fiu al ducelui de Holdernesse e răpit și cum cadavrul unui profesor de la academie e găsit într-o mlaștină, se crede ce-i mai rău despre soarta copilului, mai ales când nu se găsesc urme nicăieri de la care să pornească investigația. Aventura e interesantă și neprevăzută.

6. Aventura lui Peter „Cel Negru” - Se investighează cazul unui căpitan, fost vânător de foci și balene, înjunghiat cu un harpon. Indiciile sunt la tot pasul, dar nimeni nu deplânge soarta bărbatului ca să ofere mărturii ajutătoare.

7. Aventura lui Charles Augustus Milverton – Povestea unui șantajist care se îmbogățea de pe urma victimelor sale, ruinând căsnicii și reputații. Sherlock îl ia în vizor din partea unei cliente, care era în pericol din cauza unei scrisori compromițătoare. Detectivul nu rezolvă nimic cu vorba, așa că decide să fure documentele. Holmes și Watson devin tâlhari și au o noapte de pomină, în care fiecare primește ceea ce merită.

8. Aventura celor Șase Napoleoni – Inspectorul Lestrade îi povestește într-o noapte lui Sherlock despre un nebun care îl urăște așa mult pe împăratul Napoleon, încât îi distruge busturile. Situația necesită atenția detectivului când apare o crimă, iar acesta crede că în spatele acestor distrugeri se află ceva mult mai profund, legat de o veche comoară a infamei familii Borgia.

9. Aventura celor Trei Studenți – Examenele strict secrete pentru o bursă ale directorului unei școli sunt dezvăluite, iar el îi cere lui Sherlock să-l ajute să descopere făptașul. E un caz destul de ușurel, dar interesant, personajele având o moralitate ridicată.

10. Aventura ochelarilor de aur – Cazul acesta mi-a lăsat un gust amar. Profesorul Coram, un bătrân invalid, își pierde secretarul, un tânăr care e ucis în propria casă. Se găsesc urme, dar toate indică un asasin profesionist în opinia poliției. Evenimentele care au condus la această tragedie sunt patetice și finalul e dulce-amar.

11. Fundașul dispărut – Cel mai bun jucător de rugby dispare, iar Sherlock întâlnește cel mai încăpățânat personaj care-i pune bețe în roate în investigație, unul care aproape se ridică la înălțimea vechiului său rival, Moriarty.

12. Aventura de la Abbey Grange – Ofițerul Stanley Hopkins îi cere ajutorul după o crimă bizară de la o fermă din Kent, unde o bandă locală de hoți a invadat locuința unui lord. Soția și camerista ei spun o poveste dubioasă în legătură cu criminalii, ceea ce îi ridică semne de întrebare detectivului. Aici Sherlock spune ceva foarte interesant, care dezvăluie multe despre persoana sa: „Ceea ce eu știu, nu este oficial; ceea ce el (ofițerul Hopkins) știe este oficial. Eu am dreptul să judec pentru mine, el nu are acest drept. El trebuie să descopere tot ce știe, căci altfel este un trădător al funcției sale.” Despre ce este vorba, aflați citind.

13. Cea de-a doua pată – Sherlock e rugat de niște oameni foarte importanți să găsească o scrisoare ce ar putea stârni un război. Ceva ce părea extrem de complicat, era deosebit de simplu. În dragoste și în război totul e permis.

    A treia carte e cu MEMORIILE LUI SHERLOCK HOLMES și prezintă:

1. Stea-de-Argint - Ciudata dispariţie a favoritului cursei pentru cupa Wessex şi tragica ucidere a antrenorului acestui cal îi pun la încercare capacitatea de analiză a dectivului. Principalul suspect devine tot mai puțin suspect în urma dovezilor adunate, iar Sherlock trebuie să găsească și calul.

2. Fața galbenă – Grant Munro vine la Sherlock pentru a primi un sfat. El îi povestește cum în coliba din vecini văzuse o față ciudată la fereastră și după asta, soția lui începe să viziteze casa respectivă tot mai des și între ei apar secrete. E posibil să fie vorba de un șantaj?

3. Funcționarul agenției de bursă – Un tânăr funcționar, după ce a întâmpinat o groază de probleme pentru un nou loc de muncă, tocmai și-a găsit de lucru la o firmă cunoscută, dar în același timp, primește o ofertă tentantă de la o agenție obscură. El ar dori să o accepte, căci i se oferă o sumă enormă, dar angajatorul său se poartă deosebit de ciudat, trezindu-i suspiciuni bărbatului.

4. Vasul „Gloria Scott” - Aici Sherlock își dezvăluie primul caz de la care a pornit și ce l-a determinat să se îndrepte spre meseria de detectiv. Când era student s-a împrietenit cu Victor Trevor și a fost invitat să-și petreacă vacanța pe moșia lui. Acolo îl dă peste cap pe tatăl prietenului său cu deducțiile sale care răscolesc amintiri dureroase și curând, chiar înainte ca Holmes să-și scurteze vizita, apare un bătrân marinar sinistru care știe unde îi sunt vechii camarazi și începe aventura primului caz, în care nu e mare implicare din partea viitorului detectiv, dar e decisivă pentru cariera sa.

5. Ritualul Musgrave – E al treilea caz rezolvat de Sherlock de când își începuse profesia de detectiv și e și acela care i-a propulsat numele în societate, făcându-l celebru. Vechiul lui coleg vine să-i ceară sfatul în legătură cu dispariția a doi servitori din casa lui și cu o ghicitoare ciudată din familia lui. Secretul e legat de o comoară străveche și o iubire neîmpărtășită.

6. Enigma din Reigate – După unul dintre cele mai dificile cazuri, Watson îl roagă pe Holmes să meargă cu el la țară un vechi prieten, colonelul Hayter, pentru a-l scoate pe marele detectiv din depresie. Desigur, Sherlock nu se relaxează nici aici, mai ales când i se ivește un caz de spargeri și tâlharii par a fura tot ce le cade în mână, chiar și o carte și un ghem de ață.

7. Omul necinstit – Sherlock anchetează presupusa ucidere a colonelului Barclay de la Royal Munsters, unul dintre cele mai celebre regimente irlandeze din armata Marii Britanii. Poliția crede că soția colonelului l-a ucis, mai ales că servitorii declară că în seara respectivă stăpânii lor s-au certat îngrozitor, dar detectivul reușește să găsească urmele a încă doi suspecți, dintre care unul nu e uman.

8. Pacientul rezident - E o povestire care începe cu fix raționamentul lui Sherlock cu privire la tabloul pe care îl aprecia Watson și face referință la o povestire a lui Edgar Allan Poe. Aș fi fost tentată să sar peste ea, dar după partea asta, e o aventură nouă. Doctorul Percy Travelyan e foarte sărac și nu își permite prea multe, deși are un mare potențial. Așadar, mare e uimirea lui când un anume domn Blessington îi apare pe nepusă masă și îi oferă o propunere de afacere din care amândoi ar ieși în avantaj, ceea ce îl face pe doctor renumit și pe pacient înstărit. Domnul Blessington are o fire ciudată, dar îi e teamă de ceva sau cineva, așa că groaza lui se amplifică atunci când doi pacienți ai doctorului Travelyan îi intră în cameră dintr-un anume motiv, aceștia fiind un bătrân nobil rus care suferă de crize de catalepsie și fiul său. Dar ce căutau de fapt?

9. Traducătorul de greacă – Sherlock îi face cunoștință lui Watson cu fratele său, Mycroft, iar acesta le aduce un caz particular deosebit de interesant detectivilor. Domnul Meles e răpit și dus la o locuință secretă, unde fusese răpit alt bărbat și el trebuia să traducă în greacă vorbele răpitorilor.

10. Tratatul naval – Furtul unui document important de stat provoacă nelinști pentru păstrătorul său. Dovezile sunt o grămadă, dar nu par a duce nicăieri, până intră Sherlock în acțiune. Ideea a mai fost folosită pe parcursul unei alte povestiri din seria cu Sherlock, foarte asemănătoare cu cazul celei de-a doua pete în care e tot vorba despre furtul unui document de stat.

11. Ultima problemă – Celebra confruntare dintre Sherlock Holmes și infamul profesor James Morriarty.

    Și ultima carte e TESTAMENTUL LUI SHERLOCK HOLMES cu povestirile:

1. Aventura de la Wisteria Lodge – Un bărbat îi cere ajutorul lui Holmes pentru că gazda la care stătuse cu o noapte în urmă fusese găsită moartă la ceva depărtare de casa închiriată. Omul nu are alibi și poliția e pe urmele sale. Sherlock îi crede povestea și decide să investigheze bizarul caz, unde obiectele găsite la respectiva casă par a conduce la un fel de ritual cu sacrificii.

2. Copita dracului- Mi s-a părut foarte interesantă. Sănătatea lui Sherlock se deteriorează și e sfătuit să ia o pauză de la tot ceea ce face el de obiei, așa că petrece câteva zile la țară. Totuși, aici se ivește cel mai înfricoșător caz din cariera sa. Doi bărbați au înnebunit din senin, iar sora lor a murit de groază, iar cei care îl înștiințează asupra detaliilor cred că e vorba de diavol. De data asta, Sherlock simte copleșitoarea frică pe propria piele.

3. Detectivul muribund – Sherlock se îmbolnăvește grav în urma unei investigații, iar boala aproape îl răpune, așa că îl lasă pe Watson să-i cheme un specialist.

4. Cutia de carton – Plictisit de recenta pauză de crime, Sherlock își îndreaptă atenția spre un caz interesant găsit în ziar, anume cel al domnișoarei Susan Cushing care primește un colet cu o cutie de carton cu sare grunjoasă. Când varsă sarea, spre oroarea ei, descoperă înăuntru două urechi umane proaspăt tăiate. Cazul acesta mi-a amintit de Jack Spintecătorul.

5. Cercul roșu – O proprietăreasă vine alarmată la Sherlock pentru a-i cere un sfat în legătură cu noul ei chiriaș, care se poartă foarte ciudat și ea e neliniștită pentru viața ei și a familiei sale, mai ales după ce e răpit soțul ei. Detectivul bănuiește că la mijloc e o înlocuire de persoane, de vreme ce chiriașul face tot posibilul să-și ascundă identitatea și iese afară doar când e absolut sigur că nu e nimeni prin preajmă. Cazul se dovedește a fi unul foarte complex și interesant, legat de o sicietate secretă din Napoli a vechilor carbonari, numită „Cercul roșu”. Fondurile societăţii se strângeau prin şantajarea italienilor bogaţi şi ameninţarea lor cu violenţe dacă refuzau să plătească.

6. Cum a dispărut lady Frances Carfax – Fosta guvernantă a lui Frances Carfax, o femeie bogată care călătorea peste tot, e îngrijorată că nu a mai primit răspuns de la ea de vreo cinci săptămâni, când aceasta obișnuia să-i trimită o scrisoare o dată la două săptămâni. Lady Frances purta mereu la ea bijuterii incredibile. De data asta, Watson intră în acțiune, fiind cel care e trimis să investigheze misterioasa dispariție. Totul stagnează în anchetă, până la amanetarea unor bijuterii. Metoda cazului e unică.

7. Ultima reverență – Plănuirea unei lovituri de stat și împiedicarea unor consecințe devastatoare pentru Anglia.

    Recitindu-le, am simțit aceeași încântare ca în copilărie, numai că am avut o altă perspectivă asupra lucrurilor și mi-a fost ușor să aflu secretele cazurilor înainte de a fi dezvăluie, chiar dacă Watson încerca pe cât posibil să le ascundă publicului. Poveștile sunt captivante și constituie o bună joacă de-a detectivii. Pe parcurs, pur și simplu nu te poți abține să nu te iei la întrecere în deducții cu Sherlock. E ca o provocare întisă de autor la fiecare caz în parte și e o plăcere să intri în joc. Recomand!

Urletul Gheții - de Diana Boitor

    Diana Boitor revine cu o lume fantastică diferită în Urletul Gheții, față de primul ei roman, Barion. Aici a creat o lume nouă, cu anotimpuri și luni diferite, plante, limbi noi. M-a dus cu gândul la Tolkien, numai că descrierile nu au fost exagerat de multe, ceea ce i-a dat un ritm alert.

    Mura e un „pui de om” crescut într-un trib de orci. În ciuda greutăților și a modului de trai diferit, ea se adaptează în trib în felul ei, deși Tuakki, femeia orc care a crescut-o, îi impune mai degrabă un stil de viață războinic, crezând că așa o va face puternică. Totuși, Mura simte că nu-și găsește locul acolo. Vrea să vadă mai mult decât tribul, în ciuda pericolelor de care aude la tot pasul odată cu venirea peste ținut a Declinului Alb.

    Curiozitatea o împinge să pună tot felul de întrebări, care rămân fără răspuns de cele mai multe ori, mai ales cele legate de ea însăși. Dispariția lui Tuakki însă îi dă ocazia să părăsească tribul în căutarea ei, mai ales când aude de poveștile macabre despre mlaștină - un teritoriu interzis, care umple de frică sufletele tuturor ființelor, mai ales ale orcilor, pentru că e plin de zvonuri și dispariții misterioase. Decide să meargă în căutarea lui Tuakki, mai mult de teama de a nu-și pierde mama adoptivă, la fel cum mulți alți orci din trib, au plecat să vâneze pentru restul, dar nu s-au mai întors niciodată.

    Călătoria plină de peripeții a Murei vă va cuceri. Avem lupte, magie, creaturi fantastice, personaje remarcabile, suspans, adică un fantasy presărat cu de toate și pe care nu îl poți lăsa din mână.

De regulă, nu prea întâlnesc orci în cărțile fantasy contemporane, iar acesta m-a surprins plăcut.

Camerista - de Nita Prose

    Am primit cadou recent de la o bună prietenă, Diana, trei cărți thriller și prima oară am început cu „Camerista” de Nita Prose, pentru că auzisem numai de bine de cartea asta și eram curioasă de ce e așa recomandată. 

    Molly Gray, o tânără cameristă, rămâne singură după moartea bunicii ei, dar jobul de la Regency Grand Hotel o ține pe linia de plutire. Ea dă impresia unui personaj tipicar, care repetă zilnic aceleași acțiuni, ceea ce și face, după instrucțiunile bunicii sale. La aproape un an de la moartea acelei femei, Molly face exact aceleași lucruri pe care le făcea zilnic cu bunica ei. 

    La serviciu e extrem de meticuolasă, deși majoritatea oamenilor de acolo nu o observă, iar unii colegi o consideră ciudată și o evită. Deși lucrează de vreo trei ani la acel hotel, ea încă are probleme cu înțelegerea expresiilor oamenilor și mereu apelează la înțelepciunea bunicii sale. Molly ca personaj nu e niciodată singur, pentru că mereu apare o bunică imaginară în mintea ei care îi dă sfaturi. Ea intră în lumina reflectoarelor abia când găsește un client VIP mort în camera sa de hotel, iar lucrurile se complică și viața ei pare a fi dată peste cap.

    Toate laudele de pe copertă mi-au dat un mare hype pentru cartea asta, dar după vreo cincizeci de pagini am început să-mi pierd interesul. Premisa mi-a stârnit interesul, însă execuția a lăsat de dorit. A fost o carte cu suișuri și coborâșuri. Uneori empatizam cu protagonista, alteori îmi era complet indiferent dacă pățea sau nu ceva. Prima parte e dedicată unei foarte lungi introduceri în care ea își prezintă jobul de cameristă și produsele de curățenie, și cum face curat și, în afară de o ușoară ceartă cu camerista-șefă care curăța chiuvetele cu cârpa de toaletă și îi fura bacșișurile, nu se întâmplă absolut nimic. 

    Când apare în sfârșit momentul în care ea descoperă cadavrul, se poartă ciudat și se incriminează singură, iar poliția e pe urmele ei, deși Molly n-are nimic de câștigat din moartea bogătașului, iar familia lui ar primi totul. Ba mai mult, cineva îi pune în cârcă toate dubioșeniile care se petrec în hotelul acela, totuși, îi sar în ajutor prieteni pe care nici nu știa că îi are. 

    Au trecut câteva zile de la terminarea cărții și nu mai țin minte mare lucru din ea, chiar și atunci am avut impresia că mi-am pierdut timpul. Tot misterul crimei putea fi rezolvat în vreo 50 de pagini, dacă nu era introspecția foarte repetitivă a personajului principal. Mare parte din roman a fost despre cum vorbea ea cu bunica ei și despre cum făcea curat. Totul a fost destul de previzibil, deci partea de mister a lipsit pentru mine, iar finalul ei întortocheat și lipsit de sens m-a făcut să vreau să arunc cartea pe fereastră. Pur și simplu nu are sens și nu a oferit absolut niciun indiciu pe tot parcursul cărții, doar l-a trântit din senin, ca să aibă un plot twist bănuiesc. Ceea ce m-a dezamăgit ca cititor, pentru că eu, în romanele de thriller și mister încerc să pun cap la cap indiciile și să mă întrec cu cei care vor să descopere adevărul, dar aici finalul a fost neplauzibil. Îmi place un plot twist bun, dar aici am rămas cu un gust amar și cu sentimentul că mi-am pierdut timpul aiurea.

    Cartea a avut multe repetiții. Într-un fragment de vreo trei rânduri cuvântul „ușă” fusese repetat de vreo 5-6 ori. Personajul principal era inconsistent: uneori habar nu avea cum să interpreteze expresiile oamenilor, și alteori mai avea puțin și devenea profiler experimentat. Deși acțiunea cărții are loc în Statele Unite, expresiile din carte și vorbele m-au dus cu gândul la UK, mai ales cele două sau trei referiri la regină. 

    Per total, e o carte foarte ușor de uitat, iar pentru părțile de mister și thriller e slabă din punctul meu de vedere. Totuși, se citește rapid și nu conține scene smut, detalii grotești sau de violență excesivă. Nu o recomand veteranilor care citesc de regulă thriller, dar e bună pentru cei care vor să încerce genul thriller. Le-ar putea deschide apetitul pentru acest gen.

Profetul tenebrelor - de Brunno Livadaru

    Când auzi despre o carte cu și despre râme, stai și te întrebi dacă nu o fi ceva metaforic sau doar o carte științifică. Fiind roman, cam îmi dădusem seama că mă așteaptău niște tipologii umane la râmele astea, amintindu-mi de „Ferma animalelor” de George Orwell sau de „Istoria ieroglifică” a lui Dimitrie Cantemir.

    Avem o colonie de râme, care se autointitulează pompos „Inelații”. Aceasta e condusă de Profet - un Inelat bătrân, ahtiat după putere, care pretinde că face totul pentru ca semenii lui să fie în siguranță, deși pericolul nu dă târcoale numai din afară, ci chiar din mijlocul lor. Aparent, Profetul e un model de înțelepciune și de cunoaștere pentru râme, mai ales acelea din afara coloniei, care doar au auzit de el și de prosperitatea regatului său, prin urmare își doresc cu ardoare să facă parte din el.

    Regulile în colonie sunt dure. Viața unei râme e tare grea, mai ales dacă e o râmă hoinară sau defectă.

    Sătui de viața nomadă, Cap-Turtit și Cur-Retezat se gândesc să facă parte din colonia puternică a Profetului, dându-i la schimb o informație prețioasă (da, râmele astea au diverse roluri: Musculoși, Extractori, Comercianți, ce mai, e visul oricărei râme). Numai că e dificil să se infiltreze în baza inamică, mai ales când pedepsele sunt îngrozitoare (Țepeș ar fi mândru de ingeniozitatea lor), așa că pun la cale un plan aproape infailibil.

    Pe lângă umorul negru, aventurile râmelor prezintă situații de viață și de moarte, dramă, dragoste, eroism. Cartea e și bogată în informații despre râme, chiar dacă poate nu ați fost niciodată curioși să aflați mai multe despre ele. E tot ce v-ați putea dori de la o carte cu râme!

Introducere

    Numele meu e Ioana Mihaela Curaleț și sunt autoarea romanelor „Recviem pentru umbre”, „Mireasă de sacrificiu” (apărută la editura Literpress Publishing), „Moștenirea: Făuritoarea de Vise” și „Coșmaruri din adâncuri”. Am și patru povești scurte publicate în antologiile de la editura Petale Scrise: „Fecioara de gheață și trandafirii sângerii”, „Darul lui Moș Ninja”, „Taina Ariadnei”, „Pagoda Împărătesei de Jad”.

    Mereu mi-a plăcut să scriu povești. Am început pe la 11 ani, dar pe atunci nu luam în serios scrisul (eram prea mică pentru a-i înțelege forța), dar mi se părea uimitor să creez povești doar prin cuvinte, era magic și relaxant. Curând, colega și verișoara mea, Bianca, a început să citească întâmplător o poveste care se tot lungea și nu îi vedeam capătul, așa că umplusem un caiet întreg cu scris mărunt și tot nu terminam cu aventurile personajelor. De fapt, era un soi de fanfic cu numele personajelor din animeul Inuyasha, care se difuza atunci pe Animax, dar era prea târziu ca să-l prind și eu, și abia apucasem să văd vreo 3-4 episoade când mă lăsau părinții după ora 21:00 (ceea ce se întâmpla destul de rar). Pe atunci, abia prindeam gustul animeurilor și a serialelor coreene. Oricum, mă supăra faptul că nu știam ce aventuri se mai iveau pentru Inuyasha, mai ales Sesshomaru (de care eram fascinată), așadar mi-am făcut un caiet cu ceea ce credeam eu că ar fi o aventură pe cinste, iar personajul principal eram chiar eu și... Sesshomaru. Mă distram scriind, și Bianca se distra citind. Tot de la verișoara mea împrumutam o grămadă de cărți, pe care le devoram rapid și îi ceream altele. Pasiunile noastre comune erau Egiptul antic și vampirii. Puteam vorbi ore întregi despre vampirii ei, mai ales după ce ne uitaserăm la serialul nostru preferat „Vampiri, crime și povești de dragoste” (cred că se cheamă Blood Ties în engleză).

    O vreme a fost interesant pentru mine, dar între timp și poveștile mele s-au schimbat. Nu mai eram interesată de personajele din caietul meu, dimpotrivă, acum scriam despre arheologi (pe atunci chiar credeam că voi deveni și eu unul), căutători de comori, detectivi, diamante, mumii, blesteme, faraoni și alte chestii ce țineau de proaspăt descoperita mea pasiune: Egiptul antic. Bianca mi-a alimentat pasiunea pentru cărți atâta timp cât am fost împreună în școala generală, însă după ce am mers la licee diferite, aproape că nu am mai ținut deloc legătura și tot ce obișnuiam să scriu sau să citesc nu mai reprezenta o prioritate pentru mine. Îngropasem acea parte în trecut, cel puțin pentru doi ani. Liceul a fost destul de stresant pentru mine și faptul că lecturile obligatorii nu mă atrăgeau cu nimic, mă simțeam constant ca pe ace la limba română. Oricât încercam, pe atunci nu puteam decât să îl urăsc pe Ion și să mă simt frustrată când mi se impunea să cred că „e un roman excepțional”, deși eu nu înțelegeam ce e așa special la el, nu vedeam ceea ce profesorii vedeau în acea operă, astfel încât să o numesc și eu „excepțională” (eram prea tânără pentru a-l înțelege). Fiind obișnuită cu alte lecturi (primele mele lecturi au fost cu Sherlock Holmes, urmate de „Vrăjitorul din Oz”, „Singur pe lume”, „Harry Potter”, multe basme, povești, legende din folclor), Ion mi se părea așa plictisitor că citeam mecanic paginile, dar gândurile mele zburau peste tot, numai la Ion nu. Pe scurt, uram lecturile impuse în liceu și din cauza asta timp de doi ani, m-am chinuit cu ele și nu am mai citit nimic altceva. Îmi era silă și refuzam cu încăpățânare să mă mai apropii de asemenea lecturi, chit că ar fi însemnat să pic bacul, pur și simplu nu-mi mai păsa, mă săturasem. 

    Renunțasem și la scris, dar cu atâtea teme și proiecte pe cap nici nu aveam timp să-i simt lipsa. La limba română mă simțeam constrânsă de părerile criticilor literari, pe care trebuia să le rețin și citez constant, dar mica mea evadare era engleza. Iubeam lecțiile profesoarei și mai ales temele - ne dădea deseori de făcut câte un eseu pe diverse subiecte, iar acolo nu mă înfrânam deloc și poveștile se iveau cu ușurință, de parcă pândiseră fix întoarcerea mea. Însă era prea puțin, cu toate că profesoara îmi citea lucrările în fața clasei. Asta nu mă făcea să iau scrisul în considerare. 

    Totuși, partea cu lecturile s-a schimbat când a venit diriginta furioasă într-o zi și ne-a luat pe toți la rost în legătură cu fișele noastre de lecturi de la bibliotecă. Le verificase temeinic pentru că i se plânsese bibliotecara că fix clasa de filologie nu dă buzna să împrumute cărți. Furia dirigintei nu a schimbat cu nimic situația, fișele de lectură tot goale au rămas, așa că a schimbat tactica. La bibliotecă se organizau în sala de lectură niște ședințe care să atragă elevii să citească. Ca să fiu sinceră, habar n-am în ce consta prezentarea aia, deoarece cât vorbea bibliotecara în fața clasei, atenția mea se tot îndrepta spre o carte cu coperta de un roșu închis din raftul de lângă mine: „Fantoma de la Operă”. Desigur, musicalul îmi era cunoscut și filmele, dar cartea nu. Nici nu știam că există. În ziua aia am împrumutat cartea respectivă. Țin minte că am așteptat o grămadă până să vină rândul meu la registru, pentru că și colegii mei împrumutaseră ce cărți le picaseră în mână, de rușine și ca să scape de privirea încruntată a dirigintei.  

    E lesne de înțeles că „Fantoma de la Operă” mi-a reaprins pasiunea pentru citit, iar lista mea de lecturi a devenit curând mai mare. Nu mai citeam lecturile obligatorii, dar citeam ce îmi plăcea și acela a fost momentul în care am descoperit autori ca Mika Waltari, Wilbur Smith, N. A. Kun, Haruki Murakami, Shakespeare, Dostoievski, Bulgakov, Geoffrey Chaucer, Dante, Boccaccio, James Patterson, Arthur Golden și mulți alții. De atunci, liceul a devenit mai suportabil, ba chiar începuse să-mi placă latina, nu limba propriu-zisă, dar legendele și miturile mă atrăgeau, profesoara știa cum să ne trezească interesul prin documentare cu gladiatori, istorie și cărți cu mituri. Am reușit să o atrag în lumea lecturilor și pe Irina, colega și prietena mea, iar în pauze discutam despre cărțile citite recent sau ne recomandam altele.

    În vacanțe mai mergeam la biblioteca județeană și împrumutam o grămadă de cărți. Mi le alegeam singură de pe rafturile din față, pentru că nu mai îndrăzneam să le cer doamnelor de acolo să se ridice de pe scaun și să-mi caute cărțile dorite. Cu mine fuseseră mereu deosebit de nepoliticoase, iar mersul la bibliotecă devenise o corvoadă. La vreo doi ani după terminarea liceului, am încetat să mai împrumut cărți de la biblioteca respectivă doar pentru că nu-mi plăcea atitudinea bibliotecarelor. Se purtau urât și dacă îndrăzneam să le cer vreo carte anume, ce se găsea în altă sală decât cea în care stăteau ele, atunci se supărau și mă certau de parcă făcusem nu știu ce lucru interzis. Anticariatele au devenit apoi preferatele mele, astfel că nu am dus niciodată lipsă de cărți. 

    La facultate mi s-a părut îngrozitor. La materiile ce țineau de limba română nu aveai dreptul la propria ta opinie. Nu puteai interpreta o poezie de-a lui Eminescu în felul tău, „doar nu ești critic literar” spunea o profesoară. Nu, trebuia să reții doar ceea ce au spus adevărații oameni de litere înaintea ta și apoi să le reproduci la teste cuvintele ca un papagal. Pentru mine asta însemna să nu mai gândesc deloc, doar să învăț pe de rost și să accept orice spuneau criticii ca pe un adevăr absolut ce nu putea fi combătut sau „mânjit” cu părerile unui simplu student, care nu trebuie să aibă dreptul la replică în chestiunea marilor scriitori clasici. Tocmai reducerea asta la tăcere m-a făcut să îmi îndrept atenția spre ceea ce mă relaxa și în trecut, anume scrisul. De regulă, mai găseam câte un site de RPG, dar renunțam rapid pentru că niciodată nu eram pe aceeași lungime de undă cu ceilalți participanți și mă plictiseam așteptând, mai ales pentru o continuare neatrăgătoare. Așadar, am început să caut un site pentru scriitori amatori și așa mi-am amintit că prin 2013 cineva îmi dăduse să votez o povestire pe Wattpad. Pe vremea aia nu știam ce e cu Wattpad, dar îmi făcusem cont și, surprinzător, când am revenit prin 2016, încă exista.

    Am început să scriu acolo primele mele povești și am început cu „Făuritoarea de Vise”, care s-a bucurat de succes și astfel am continuat să scriu până mi-am dorit și să public cu adevărat. Îmi place ceea ce fac și mă bucură enorm când și altora le plac cărțile mele, că rezonează cu ideile mele, că am reușit să le prezint o poveste de care sunt mândră și le ofer o evadare din realitate măcar pentru câteva ore. 

    Am mai avut blogguri, printre care și unul de recenzii „Labirintul Cărților”, dar mereu le-am lăsat baltă, poate pentru că nu prea mă atrăgeau, erau și foarte impersonale. Totuși, acum cred că va fi diferit cu acesta. Inițial, l-am numit „Aventuri literare”, apoi „Ioana are cărți”. Nu am fost prea inspirată, iar apoi am aflat că există deja blogguri cu asemenea titluri. Ideea de „Escapist” mi-a venit de la melodia cu același nume de la Nightwish, pe care o ascult recent destul de des, iar „Queen Phoenix” am adăugat pe loc, nu știu de ce „queen”, dar mi s-a părut că sună bine, elegant, regal și „Phoenix” pentru că mă inspiră legenda păsării Phoenix. Din generală tot desenam de fiecare dată cu carioci pe șervețele o pasăre de foc. Mie îmi plăceau culorile alea și o găseam mai degrabă ca o lebădă grațioasă cu o coadă ca de păun. Mai târziu am aflat și ce reprezenta ea, așa că am luat-o ca simbol preferat și mereu mă semnam „Phoenix”. Cu asta am cam revenit la „originile” mele.

    Dorința unui blog nou a apărut din senin, dar consider că e o metodă bună de a ține evidența cărților citite și de a recomanda altele sau primi recomandări de cărți. Așadar, vă invit în lumea cărților.