„Dama de pică” prezintă drama unei tinere care pleacă din țară cu un bagaj de vise și multe speranțe, dar nu se poate debarasa de amintirile trecutului pentru a îmbrățișa ceea ce-i oferă prezentul.
Cred că fiecare dintre noi se poate regăsi măcar puțin în personajul Ioanei. Pe parcursul lecturării eu am tendința uneori de a auzi în minte diverse melodii, pe care le asociez cu cartea în sine și ulterior, când le ascult, îmi revine în minte cartea respectivă sau un anumit personaj. Evident, aici mi s-au învârtit prin minte trei melodii: „Du-te dor” de Aurel Moldoveanu - poate pentru că Ioana mi s-a părut așa „autohtonă” oriunde ar fi mers și cu oricine s-ar fi întâlnit, în plus, consider că li se cam potrivește melodia celor doi îndrăgostiți; „Hai vino iar în gara noastră mică” și „Poker Face” (la faza cu poșeta și piperul am râs de aproape am făcut pătrățele și tot auzeam în minte „p-p-p-po-po-poker-face” la reacțiile Ioanei și cam la toate boacănele ei).
Am descoperit că am multe în comun cu acest personaj iubibil: bomboanele cu marțipan, vinul rece, o copilărie fericită. Cel mai reprezentativ citat din carte pentru mine a fost:
„Mi-e dor de mine. Mi-e dor de Ioana cea veselă și zglobie, care purta neobosită ghiozdanul în spate 7 kilometri până la școală și iar 7 înapoi, dar care nu se plângea de greutatea lui. De Ioana care aștepta răbdătoare vaca să se adape ca să o ducă înapoi pe izlaz la păscut, iar ea, fetița de 13 ani, să se poată afunda iar între paginile unei cărți bune. Mi-e dor de Ioana cea care număra stelele în timp ce asculta concertele brotacilor de pe marginea buruienoasă a canalului și de Ioana cea care împletea mătasea păpușoilor, transformați brusc în prințese de poveste așteptând broscoi pe care să îi salveze cu sărutări.”
E un citat care îți trezește dorul în suflet.
