Am regăsit întâmplător cartea asta în bibliotecă și țin minte că a fost un cadou de la o bună prietenă (care mi-a dăruit o grămadă de alte cărți populare la momentul respectiv, din categoria thriller, ca să mă țină în pas cu noile apariții), dar mi-a luat ceva timp să-mi amintesc despre ce anume era. Ceea ce înseamnă că nu a fost prea memorabilă în cazul meu, dar îmi aminteam metodele de tortură. Mai văzusem ceva postări pe grupurile cu cărți de pe Facebook, cam tot pe atunci când era mega popular „Omul cu castane”, mulți lăudau seria cu Fabian Risk, dar curiozitatea mea nu mai e la fel de ușor de stârnit, după „Pacienta tăcută”.
Fabian Risk se mută cu soția și cu copiii lor în orașul său natal, odată cu începerea unui nou loc de muncă la Brigada de Omucideri. Deși se presupune că e în vacanță, abia se instalează în Helsingborg că și e chemat la datorie să investigheze un caz, care, întâmplător la o primă vedere, are ca victimă unul dintre foștii colegi de clasă ai lui Fabian. Treptat, apar și cadavrele altor colegi, fiecare metodă de tortură de o cruzime ingenioassă și Fabian își dă seama că cineva îi vânează pe colegii săi, poate chiar și pe el.
Criminalul ăsta pare să fi fost o victimă și cam trezește simpatia, mai ales după ce vezi și ce i-au făcut cei pe care i-a ucis. Și ei și-au continuat viața fără să regrete sau măcar să-și amintească ce-au făcut. A fost victima bullyingului, în școală și chiar și după, și nici nu l-a ținut minte nimeni, aflând de el înainte de moarte, uneori nici atunci. Nu prea poți simți milă pentru victime, după ce afli ce au făcut.
Cartea a fost publicată în 2013, iar la noi a apărut în 2018. Eu am primit-o prin 2022, când tema despre bullying îmi era deja arhicunoscută din filme, seriale, cărți, anime. Mi-a plăcut „Victimă fără chip” la momentul respectiv, nu în mod deosebit, dar a fost o carte destul de tristă, cu scene care se întâmplă mult prea des și în viața reală. Cu Fabian, în schimb, nu am prea avut răbdare. Dar e o carte interesantă.
