Botanica distractivă - Tudor Opriș

 

Căutam de ceva vreme o carte cu date interesante despre plante, dar o căutam printre titluri și autori străini, când cea mai interesantă era chiar sub nasul meu, scrisă de un român. Am adunat o grămadă de cărți scrise de autori străini și, deși erau și unele informații interesante acolo, majoritatea aveau, în mare, cam aceleași chestii. Multe îmi erau deja cunoscute pentru că fuseseră folosite în drame polițiste sau în cărți ca „Dicționar de droguri, toxicomanii și dependențe”. 

„Botanica distractivă” chiar e distractivă. Sunt multe întâmplări amuzante și informații interesante povestite în ea, de pildă:

1. Marele Aristotel, ale cărui concepții erau ridicate la rangul de dogme în epoca feudală, credea că „rățuștele de mare” (un neam de răcușori) iau naștere din ghindele căzute din stejarii ce cresc pe țărmurile mării și că gâștele și rațele noastre domestice provin din rațele de mare care au părăsit apa. Pe baza asta, în evul mediu, călugării șireți foloseau această poveste ca să obțină dreptul de a mânca gâște și rațe în zilele de post, judecând „logic” că de vreme ce ele au provenit din „rațele de mare”, iar acestea s-au format din ghinda stejarului, înseamnă că rațele și gâștele sunt de proveniență vegetală... Astfel, în evul mediu au apărut ca prin minune copaci miraculoși care dau naștere la miei, la felurite sălbăticiuni sau soiuri de păsări. În cărțile unor teologi naturaliști sau naturaliști laici ca Van Helmont, Aldrovandi, Michael Scott, Vincent de Beauvais, Basiliscus și alții care reiau opera lui Aristotel, îmbogățind-o cu poveștile antice cuprinse în Physiologus și cu propriile lor observații, se vorbește cu seriozitate despre asemenea geneze uluitoare, se întocmesc planșe amănunțite reprezentând diferitele faze ale procesului nașterii unor animale din plante și se dau chiar și rețete pentru obținerea lor. 

2. Există furnici care cultivă ciuperci. Furnica braziliană Sauba, numită de localnici și furnica cu umbrelă, decupează frunzele arborelui de cafea, tocându-le în furnicar și transformandu-le într-un compost prin amestecarea lor cu pământ gras. Pe acest strat ale aștern fragmentele din miceliile unei macromycete din neamul ciupercii de bălegar, asigurându-și astfel o hrană proaspătă permanentă. Alte furnici tropicale (Atta histrix) gunoiesc unele galerii din furnicar cu propriile excremente și cultivă un soi de ascomycetă exotică al cărei aparat reproducător înțepat de insecte secretă un suc dulce. Femelele ce părăsesc colonia în timpul reproducerii, transportă cu ele într-o pungă specială a cavității bucale frânturi de miceliu, pe care în noul furnicar chiar matca le plantează pentru prima dată.

3. Există copaci care au seva în flux sau reflux, în funcție de fazele lunii. Vallaba (un neam de acaju din Guyana) e un copac „lunatic”, deosebit de sensibil la diversele faze prin care trece luna. Seva acestui copac suferă un fel de maree care o înalță periodic spre satelitul nostru natural. Tăietorii de lemne din părțile locului cunosc din practică efectele acestui fenomen. Dacă arborele e tăiat cu câteva nopți înainte de a fi lună nouă, lemnul său roșiatic este excelent pentru construcții, abia putând fi cioplit din cauza tăriei sale. În această perioadă seva se găsește în reflux. Circulația ei foarte lentă prin țesuturile trunchiului și ramurilor favorizează deshidratarea celulelor, care duce la întărirea lemnului. Dacă însă copacul e doborât în timpul lunii pline, când se exercită din plin atracția magnetică a astrului, iar seva urcă cu putere în țesuturi, asemenea fluxului, lemnul devine moale și poate fi ușor îmbucătățit, pierzându-și calitățile obișnuite din cauza marii cantități de apă.

4. Fără busolă, am fi tentați să găsim nordul orientându-ne după mușchiul care se fixează la partea nordică a trunchiurilor copacilor... dar nu e întotdeauna un semn tocmai sigur, pentru că sunt mușchi care cresc în direcția nord-est, nord-vest și sud-vest. 

5. Orologiile florale erau principalul punct de atracție al grădinilor botanice cu două-trei secole în urmă.

Acestea sunt doar câteva dintre informațiile interesante din carte. Cartea abundă în ele, de la plante carnivore la alge luminoase, copaci care aleargă după aur, ciuperci fosforescente și multe, multe altele. 

Culorile și viața lor secretă - Kassia St Clair

 Anul trecut, de ziua mea, primisem cadou o grămadă de cărți de la cea mai bună prietenă a mea, iar una dintre ele era „Firul de aur” de Kassia St Clair (despre care am mai vorbit pe blog și mi-a plăcut mult), așa că anul ăsta, cu reducerile de Black Friday am zis că nu ar fi rău să mai iau o carte de această autoare, deși, despre culori am o grămadă de cărți.

Ieri și azi s-a nimerit să merg cu câinele la veterinar, iar cum acolo așteptarea e și de câteva ore, am hotărât să iau cu mine „Culorile și viața lor secretă”, voiam o lectură ușoară. Cartea e o lectură consistentă, totuși, și nu prea mă așteptam să o termin rapid, dar tratamentul câinelui a durat pe puțin vreo trei ore, așa că am avut o ocupație plăcută (la un moment dat mă gândeam că poate ar fi trebuit să mai iau o carte cu mine, dar tratamentul pe ieri s-a terminat înainte de a termina eu „Culorile și viața lor secretă” și am plecat acasă... unde am terminat de citit cartea).

Multe dintre aceste lucruri le știam, despre verdele-Scheele care conținea arsenic citisem din „Arta regală a otrăvurilor” și din câteva povestiri detective, pentru că era un fapt care atrăgea foarte mulți scriitori; probabil ați citit măcar o dată despre o cameră în care cineva moare subit și detectivul încearcă să găsească ucigașul, iar acesta e tapetul care conține otravă. În plus, acest verde devenise așa de popular încât era folosit în mai multe domenii, inclusiv în industria alimentară, chiar și la îmbrăcăminte, mai ales la baluri, unde doamnele își făceau rochii vopsite cu acest pigment și otrava era împrăștiată în aer cu fiecare mișcare și dans . Până și Charles Dickens, după ce călătorise în Italia în 1845, voia să-și redecoreze casa în acest verde-Scheele, dar noroc că soția lui l-a făcut să se răzgândească.

Despre absint (nu doar culoarea în sine, ci băutura) știam mai multe din „Dicționar de droguri, toxicomanii și dependențe”. Sunt mulți autori celebri care au căzut în patima „drăcușorului verde” sau, mai simplu, a „verdelui”, cum ar fi: Baudelaire, Poe, Verlaine, Wilde, Maupassant și alții. Absintul era cunoscut de multă vreme, și vechii greci și romani îl cunoșteau și îl foloseau în rețete asemănătoare ca antiseptic și pentru alungarea insectelor, sau ca tonic și febrifug. Sunt multe plante cu arome puternice și foarte amare (Artemisia - am văzut că acum se întâlnește ca ingredient de parfumuri artemisia), reunite sub denumirea de „absint” și aici includ: tarhon, badiană, fenicul, isop, coriandru, melisă, tanaisie, chiar angelică și lămâiță. Absintul era obținut dintr-o combinație de plante și de aromate, printre care pelin, chimen-dulce, anason, maghiran sălbatic, zdrobite mai întâi, apoi scufundate în alcool și distilate, rezultând un lichior amar, de culoarea perei. La început era folosit în medicină ca tonifiant, chiar și soldaților francezi care își făceau serviciul militar în Africa le era administrat pentru a îndepărta malaria. Dar ca orice băutură alcoolică, oamenii i-au prins gustul... De fapt, pelinul în sine nu cauzează nebunie și halucinații (conține cetonă care e otrăvitoare în doze mari, dar șansele sunt mai mari să mori din cauza alcoolului, decât din cauza cetonei), problema absintului e conținutul ridicat de alcool, între 55 și 75%, iar în exces, totul poate deveni otravă.  În „Narcotice în cultura română” de Andrei Oișteanu și ceva tratate de plante magice din România, pelinul era pus în băuturi (mai ales cele vândute la cârciumi), cel mai adesea vin, pentru că se credea că va ține clienții fideli și îi va face să se întoarcă mereu.

Nu mai e un secret acum că anumite nuanțe de roșu sunt extrase din gândaci. Sunt chiar și ferme de astfel de gândaci, numiți coșenilă, care se hrănesc cu cactuși. Pigmentul lor e folosit în industria cosmetică și cea alimentară. Nuanța roșu-de-coșenilă e găsită în multe lucruri, inclusiv M&M, cârnați, brioșe, cherry coke (numai că pe pachet la ingrediente o veți găsi sub denumirea de E120).

Despre albul-de-plumb și despre cum făcea victime în rândul celor care îl foloseau, inclusiv al femeilor și copiilor, e deja știut. Dacă sunteți fani ai anime-urilor, recomand „The Apothecary Diaries”, unde sunt vreo două episoade dedicate acestui material și consecințele utilizării sale, în plus, acest anime e genial. 

În „Culorile și viața lor secretă” veți afla și cum și-au căpătat mașinile Ferrari nuanța de „rosso corsa”, sau despre navele roz-liliachii care se făceau invizibile pe mare și multe, multe altele.