„Spune-mi ce visezi” (Tell me your dreams) a fost prima mea carte de Sidney Sheldon, dar de atunci nici nu am mai citit altceva de el, deși plănuiam să o fac, de vreme ce am și alte cărți de acest autot, ba chiar am primit și câteva cadou. Totuși, după „Spune-mi ce visezi” nu am mai fost tentată, îmi potolisem curiozitatea și nici impresionată nu am fost. Pe asta am citit-o cu vreo șapte ani în urmă și țin minte că mă cam enervaseră niște faze, mai ales aia cu polițistul care cică își iubește nevasta, dar o înșală pentru că protagonista noastră e cea mai faină femeie din lume și bărbații îi cad la picioare ca muștele, toți, fără excepție.
În carte e vorba de o femeie cu personalități multiple, care e bănuită de crime pe care ea nu și le amintește să le fi comis... cred că asta spune totul. Având în vedere că am citit o grămadă de povești de genul, chiar recent într-o antologie de Darcy Coates era ceva cu o asistentă care ucidea pacienți și nu știa cine e făptașul... Deci, da, e o carte destul de previzibilă pentru cineva care o citește în prezent. Prin anii 1990 ar fi avut un cu totul alt efect, ar fi fost un subiect controversat și de noutate, dar acum mi se pare arhicunoscut deja. Cartea a avut scene destul de terifiante pe alocuri, când Ashley se simțea amenințată de prezența unui necunoscut care o urmărea în permanență, probabil dacă o citeam cu mult mai mult timp în urmă, efectul ar fi fost altul, dar acum nu am fost prea încântată de lectură. Coincidențele din carte au fost prea de tot, adică... nu o să dau spoiler, dar nu m-au convins și cu fiecare întâmplare nici nu îmi mai păsa ce mai apărea în carte, eram cu gândul la plot holes și la răsturnările de situație care nu aveau nimic surprinzător, în plus, personajele ori erau enervante, ori îmi erau indiferente.
O să mai citesc cândva ceva de Sidney Sheldon, are unele descrieri interesante la niște volume, deci îi voi mai da o șansă pe viitor.
