Pictat în sufletul meu - de Demetra Genevine

Pe Demetra Genevine o cunosc de pe vremea când scriam pe Wattpad. Sunt vreo nouă ani de atunci. Evident, am devenit prietene pentru că avem multe lucruri în comun, ca torturarea personajelor, cumpăratul în exces al cărților, umorul destul de creepy.

Prima ei carte (terminată) cred că a fost „Blestemul lui Cain”, apoi „Alegeri potrivite” - care a fost editată și publicată cu titlul „Pictat în sufletul meu”.

Povestea din „Pictat în sufletul meu” e una de dragoste, pierdere și regăsire.

Carola e o tânără care a pierdut din vedere ceea ce e important pentru ea și compromisurile constante o fac din ce în ce mai nefericită. Relația ei cu un bărbat mai în vârstă, Anton, scârțâie, mai ales că niciunul dintre ei nu iubește cu adevărat, ci e mai mult o relație de conveniență, pentru că ambii au probleme de comunicare și diferența mare de vârstă îi împiedică să fie mai înțelegători unul cu celălalt.

Cred că oricine se poate regăsi măcar puțin în personajele din „Pictat în sufletul meu”, romanul de debut al Demetrei Genevine. Spre deosebire de un roman de dragoste tipic, autoarea nu le oferă personajelor fericire gratuită aici, ci trebuie să se zbată ca să și-o descopere și să o păstreze prin forțele proprii, iar întâmplările prin care trec par dureros de reale. E un roman al maturizării.
Carola era o adolescentă a cărei pasiune era pictatul și spera să își urmeze visul, iar singurele ei problemele ei se învârteau în jurul unui băiat - de care era îndrăgostită lulea și care spera să o observe într-o zi și să-i întoarcă sentimentele - și școala... Asta până când tatăl ei, singurul om care a îndemnat-o să-și urmeze pasiunile, se sinucide, lăsând-o nu doar cu un șir de întrebări la care nimeni nu vrea să-i ofere un răspuns, ci și fără niciun sprijin în fața mamei ei, care are păreri radicale și vrea să „scoată om” din Carola, chiar dacă asta presupune să o priveze de dragostea maternă și sprjinul de care adolescenta are atâta nevoie pentru a trece peste pierderea suferită, ba chiar îi impune și să renunțe la pictură, pentru că „nu poate face nimic din asta”.
Personajele au probleme de comunicare, tocmai ca și în viața reală, când avem curajul să spunem tot ce știm sigur că ar răni o persoană (dar susținem sus și tare că ne preocupă doar adevărul și că e spre binele persoanei care încasează acele vorbe grele), însă rareori oferim complimente care să-i facă pe cei dragi să se simtă apreciați, măcar pentru faptul că au reușit să ne facă pe noi să ne simțim mai bine. Carola simte că nu mai e suficientă doar o relație fizică, și suferă tot din cauza asta, căci e prinsă într-o relație în care iubirea moare încet, tocmai pentru că nu i se oferă ocazia de a înflori, înăbușită constat sub buruienile reproșurilor și a vorbelor lipsite de afecțiune. Și indiferent ce ar face, rezultatele sunt inutile, mai ales când vede că bărbatul iubit încearcă să o transforme într-o versiune bolnăvicioasă a femeii ideale, la care el nu poate avea acces.

Pe Carola am înțeles-o, chiar și pe Anton și pe Simina (la Simina am oscilat cu sentimentele, dar până la urmă am înțeles de ce e așa cum e, și în ciuda dorinței ei de a fi fericită cu o iubire de poveste, știe că nu se poate mulțumi doar cu iubire și atât), în schimb, un personaj mi-a fost antipatic cap-coadă, fără pauză... sau poate cu o pauză mică... dar nu, per total m-a enervat. Cel mai mult mi-a părut rău de mama Carolei... povestea ei a fost de-a dreptul sfâșietoare.

E o carte plină de sensibilitate, despre soarta unei tinere care încearcă să se redescopere pe sine însăși sub toată tencuiala sufletească sub care s-a ascuns sau au ascuns-o ceilalți, doar de dragul unei fericiri iluzorii și din teama de singurătate. E o poveste dulce-amăruie a unui suflet pierdut și regăsit.

Cafea cu gheață - Diana Boitor

Azi am avut chef de plimbări prin ploaie și de o cafea cu gheață. Asociez Ziua Îndrăgostiților cu violetele, flori care au fost inițial simbolul acestei zile, poate pentru că mereu îmi revine în minte o legendă cu Sf. Valentin. Se spune că Sfântul Valentin, pe când era întemnițat pentru propovăduirea creștinismului, a zdrobit violetele care creșteau în apropierea celulei sale ca să facă cerneală, apoi a folosit acea cerneală pentru a-i scrie o scrisoare fiicei temnicerului său (pe care o lecuise de orbire), semnând-o „Al tău, Valentin” - și dând astfel startul corespondenței romantice.

V-ați plimbat vreodată prin ploaie cu un buchet de violete? E de vis. Din păcate, de o cafea cu gheață nu am avut parte, dar gâtul meu nu se plânge. În plus, i-a ținut locul cartea „Cafea cu gheață” de Diana Boitor.

Violetele semnifică modestia, calitate pe care Melody, protagonista romanului, o posedă din plin. Abandonată de mică și crescută prin orfelinate, Melody își dorește doar o viață liniștită. Își câștigă existența făcând curățenie prin casele celor care o angajează - un job aparent normal... dacă nu ar fi aflat ce secrete sumbre se petrec într-o anumită casă. Încă naivă, nu înțelege ce se întâmplă decât când proprietarul o atacă.

Implicarea poliției o deznădăjduiește pe Melody, speriată că nu se va putea apăra și își va petrece viața la închisoare. Totuși, își găsește un aliat și un prieten în Simon, polițistul desemnat să investigheze cazul ei.

Povestea lor începe cu înfiriparea unei prietenii, apoi a unei legături mai profunde, ce se dezvoltă treptat în dragoste. E o poveste de dragoste drăguță, numai bună de citit pentru îndrăgostiți și nu numai. O să vă ofere fluturi în stomac!

 

Rubinul cu șapte stele - Bram Stoker

Titlu în engleză: THE JEWEL OF SEVEN STARS

Cui îi plac mumiile egiptene și aventurile jefuitorilor de morminte, la care se adaugă, desigur, o dragoste ce abia se înfiripă?

Cu o astfel de introducere probabil câțiva dintre voi v-ați gândit la filmele cu Mumia cu actorii Brandon Fraser și Rachel Weisz (pe care și eu le iubesc și sunt în topul preferințelor mele), totuși, mă refer la cartea lui Bram Stoker, autorul romanului Dracula. „Rubinul cu șapte stele” nu e chiar așa cunoscută, majoritatea oamenilor îl cunosc doar după Dracula, dar mie mi-a plăcut enorm acest roman.

Povestea începe cu avocatul Malcolm Ross, care e trezit într-o noapte de un polițist. Ofițerul îi dă o scrisoare din partea unei tinere, Margaret Trelawny, care apelează la Ross deoarece e singurul om în care poate avea încredere. Nu i se explică nimic altceva, însă e evident că avocatul pleacă în miez de noapte pentru a fi la dispoziția femeii după care i se cam aprinseseră călcâiele.

Așadar, Ross ajunge la casa familiei Trelawny, unde află că tatăl ei, Abel (un mare colecționar de antichități egiptene și pasionat de Egiptul antic), este în comă în urma unui atac misterios. Nici Margaret nu știe prea multe, dar află amândoi în curând că domnul Trelawny prevăzuse o asemenea situație și dăduse ordin ca anumite instrucțiuni, date chiar de el însuși, să fie urmate întocmai în acest caz bizar. Cea mai ciudată cerere a lui Abel e să fie păzit constant cât timp e în comă.

Foarte confuz, Ross acceptă de dragul domnișoarei Margaret și între timp se apropie mai mult și află chestii stranii în plus. Teama lor se amplifică din cauza unui alt atac asupra bărbatului în comă și toate indiciile par să arate că făptașul nici nu e de origine umană, iar apariția unui vechi prieten de-al lui Abel le dezvăluie că ei ascund niște secrete teribile și planurile lor au legătură cu o mumie egipteană descoperită în tinerețea lor într-un mormânt ascuns.

„În interiorul sarcofagului se afla un corp omenesc, în mod clar de femeie, înfășurat în multe feșe din pânză de in. […] Pe piept ținea o mână, neînfășurată. […] mâna aceasta veche nu avea mai puțin de șapte degete, toate fiind la fel de fine și de lungi și de frumoase. Adevărul e că m-a trecut un fior și pielea mi s-a încrețit la atingerea acestei mâini care zăcea acolo netulburată de nimeni de atâtea mii de ani și totuși părea aproape vie. Sub mână, ca și cum ar fi fost apărată de ea, se afla o bijuterie uriașă dintr-o piatră de rubin...”

V-am atras atenția? Am mai menționat că e cu mumii și blesteme egiptene? Povestea mi s-a părut fascinantă și m-a ținut în suspans pe tot parcursul ei. O recomand tuturor aventurierilor în literatură și iubitorilor de pisici! Poate vă întoarceți cu niște nestemate din călătoriile voastre. Lectură plăcută!