Îngerii morții - Paul Ștefănescu

O carte despre crime celebre. Multe informații le mai citisem și din alte cărți despre criminali în serie sau cunoscuți, dar de aici mulți mi-au fost necunoscuți și cazuri de care nu mai auzisem.

Despre „Vampirul din Dusseldorf”, casa doctorului Holmes, Ted Bundy, Strangulatorul din Boston, Spintecătorul din Yorkshire au mai scris și alții, dar a fost pentru prima oară când am auzit de Vera Renczi (femeia-vampir) - Văduva Neagră din Beekerekul.

Cazul Verei mi-a rămas în minte pentru că ea își comandase 35 de sicrie de zinc ca să schimbe sicriele vechi ale rudelor moarte, plus că unul dintre soți îi murise „într-un accident de mașină în România”. Criminala aducea din Viena tineri și după ce se sătura de ei îi ucidea și ducea în cripta la care doar ea avea cheia, în subteran, alături de celelalte victime, ba chiar își ucisese și fiul de doar 10 ani pentru că îi aflase secretul. Culmea, deși era suspectă de mai multe ori, poliția a lăsat-o în pace pentru că era frumoasă. Nu prea voiau să-i ciufulească penele fără ceva concret, până când îl ucide pe soțul unei femei, iar aceasta îi dă de urmă din cauza unui bilet pe care infidelul și-l uitase în jachetă. Și așa începe investigația și Vera Renczi e prinsă.

Un alt caz interesant e cel cu un plic demascator. Johannes Opdam își otrăvește lent soția (cu care are și trei copii) și scrie o scrisoare prin care îi înscenează sinuciderea, pentru că voia să se însoare cu secretara lui. Evident că e suspectat imediat și închis, deși el insistă că nevasta lui a fost otrăvită de amantul ei și că el e nevinovat. E condamnat pe viață, dar în închisoare, soarta face ca el să fie alături de celula unui alt bărbat acuzat de aceeași crimă și devin prieteni la cataramă. Totuși, asta nu-l împiedică pe Opdam să-l ucidă cu otravă și culmea coincidențelor, în scrisoare lui de sinucidere, îl absolvea pe Opdam de crima împotriva soției sale, spunând acolo că el era amantul care o otrăvise. Și poliția își dă seama că povestea e cusută cu ață albă, dar scrisul din scrisoare e al bărbatului ucis, după cercetarea experților grafologi. Dar... după multe bătăi de cap, descoperă că plicul scrisorii fusese lipit cu saliva lui Opdam și planurile lui de a scăpa din închisoare sunt date peste cap și primește sentință pe viață... din nou.

Este și un caz despre un criminal care inventase o nouă otravă, cazul „Morții nevăzute”, despre care citisem și în „Drama otrăvirilor”, tot de Paul Ștefănescu.

Crima perfectă - de Holly Jackson

 Primul volum al seriei „Crima perfectă” de Holly Jackson mi-a fost recomandat de Diana (care a insistat cam două zile pe lângă mine, dându-mi detalii care să-mi stârnească interesul, până mi-a smuls promisiunea că o voi încerca).

Când eram mică aveam un cireș enorm în grădina cu flori. Era cel mai mare și se vedea de la câteva străzi distanță. Primăvara era spectaculos, mai ales când stăteam minute în șir în vale inspirându-i parfumul și urmărind petalele ce se scuturau ca o ploaie în câmpul cu trifoi. Imaginea aceea e atât de vie în mintea mea, iar cu ea vine la pachet și amintirea primului meu erou.

Aveam vreo 7-8 ani și toți copiii din sat se adunau pe câmpul cu trifoi de sub cireșul meu ca să guste și ei cele mai gustoase și mari cireșe. Desigur, majoritatea erau adolescenți și le plăcea să facă mișto de cei mai mici, furându-le cireșele obținute cu greu. De ciudă că nu ajungeam să gust din propriile cireșe, mă duceam la vecinul să le fur (în grădina lui se găseau și căpșuni, dar se întâmpla ca în „Prâslea cel voinic și merele de aur”), iar el tocmai asta păzea și când mă prindea în copac venea cu o găleată mare și îmi cerea să-i strâng și lui vreo 5 kile ca să facă baba lui dulceață sau compot, apoi stătea la baza trunchiului cu un toiag până se făcea seara (timp în care mi se acrise și de cireșe și de tot pe tot anul) și avea bunăvoința bunica să vină la fântână cu o sticluță de rom, îmbunându-l pe bătrân cu sfânta licoare cât să uite de mine și s-o șterg acasă.

Situația cu cireșele s-a schimbat când băiatul unui vecin din sat a mai crescut și putea să se urce singur în copacul meu, iar prima care avea onoarea să guste minunatele cireșe eram eu. Așadar, e logic de ce a devenit băiatul ăla primul meu erou: pentru că a fost bun cu mine.

Poate vă întrebați ce legătură are cu cartea „Crima perfectă” și ce aberații scriu eu aici. În afară de faptul că eroina cărții vrea să demonstreze nevinovăția primului ei erou, niciuna, doar mi-am amintit de tinerețea mea.

Revenind, cartea începe cu Pippa, o elevă de liceu care își alege ca proiect un vechi caz de crimă din orașul ei, cu scopul de a dovedi nevinovăția băiatului, care fusese bun cu ea în copilărie și pe care ea îl admirase enorm.

Se presupunea că Sal Singh își ucisese iubita, pe Andie Bell, iar apoi își pusese capăt zilelor în aceeași pădure în care dispăruse cadavrul ei. Poliția clasează cazul și vreme de cinci ani totul e dat uitării, deși familia băiatului devine hărțuită de oameni. Imaginea fetei dispărute o pune într-o lumină favorabilă pe aceasta, transformându-l pe băiat într-un monstru. Pippa crede cu tărie că el nu ar fi fost niciodată în stare de așa ceva și pornește de la premisa că Sal e nevinovat. Pentru asta apelează la fratele lui Sal, Ravi, iar cei doi sunt porniți să descopere și să dezgroape secrete vechi.

Cartea e foarte interesantă. Fiecare teorie privind moartea fetei la care te poți gândi ți se așterne în fața ochilor. Te invită să faci pe detectivul, având la dispoziție aceleași detalii de care dispun și personajele, până devine o întrecere între tine și ei (ceea ce o face destul de antrenantă). E la obiect, nu insistă pe viața personală a Pippei (deși Diana era de părere că nu se dau detalii cu privire la viața ei privată, indirect, eu cred că sunt destule cât să ne facem o privire de ansamblu asupra ei). Crima perfectă e interesantă și te ține în suspans. Îți oferă o listă de suspecți, e ca o joacă în stilul whodunnit. Se citește ușor, unele capitole fiind notate ca interviuri sau mesaje. O recomand!