Pe urmele crimelor - Mark Benecke

Înainte să citesc cartea asta, îmi plăcea serialul CSI, dar după „Pe urmele crimelor” nu a mai fost la fel ca înainte și, treptat, am renunțat. Își pierduse orice farmec pentru mine. Cred că abia atunci am realizat ce înseamnă cu adevărat documentarea pentru o carte și cât de importantă e ca povestea pe care o scriem (depinde de subiectul abordat) să fie credibilă.

Pentru o carte ca asta, ai nevoie și de un stomac tare pentru detalii puțin spus macabre. Chiar primul exemplu cu care începe e despre un canibal care descrie cu lux de amănunte gustul cărnii de om și cum e mai bună de mâncat... 

Primul capitol e plin de crime înfiorătoare ale unor canibali și... vampiri. Asupra canibalilor nu insist (exceptându-l pe Wendigo), unele cazuri l-ar fi făcut de rușine și pe Hannibal Lecter.

Despre vampiri apăruseră câteva tratate. Două exemple ar fi: lucrarea lui Ranft „Tratat despre mestecarea și plescăitul morților din morminte - în care este prezentată adevărata natură a vampirilor și sugătorilor de sânge ungari și în care sunt recenzate și toate scrierile apărute până acum pe această temă”(apărut în latină în 1725), lucrarea lui Demelius: „Relatarea documentată și detaliată despre vampirii sau sugătorii de oameni, care au apărut în anul acesta și în anii precedenți în regatul Serbiei”(1732). „Mestecatul și plescăitul” din lucrarea lui Ranft se referea inițial la credința în „Nachzehrer”(figuri din mitologia germană, similare vampirilor), totuși, aceștia nu erau vampiri în sensul strict al cuvântului, deoarece nu le provocau rău sau pagube altor oameni, ci își mâncau propriul giulgiu sau alte părți ale corpului în interiorul mormântului, iar de aceea exista obiceiul de a li se pune în gură pietre, monede, lămâi sau alte obiecte similare, astfel încât să renunțe la mușcat (asemenea tradiții se găsesc și la noi, la fel și în cultura chineză antică, unde erau înlocuite cu cicade de jad sau alte totemuri de animal). Unele dintre caracteristicile vampirilor în credințele germanice erau creșterea părului și a unghiilor, cojirea pielii, sângerarea corpului (toate procedee tipice procesului de descompunere), iar Ranft a încercat să și le explice prin cunoștințele ce le aveau la acea vreme, anume moartea doar treptată a părților corpului, însă explicațiile lui ambigue nu au potolit credința populară cum că unele țesuturi ar avea o viață proprie, printre acestea numărându-se și pielea, și părul. 

(*Ca o mică paranteză la cele de mai sus, asta îmi amintește de povestirea lui Balzac - „Elixirul de viață lungă”, în care un bătrân nobil face rost într-un mod misterios de o sticluță cu un elixir de imortalitate și îi cere fiului său ca la moartea sa să îi ungă tot corpul cu acel elixir. Bărbatul nu crede că va funcționa, dar după ce bătrânul moare, îi unge cu elixirul un ochi, iar acesta prinde viață, întinerește și începe să se miște, parcă rugându-l mut să continue, dar bărbatul îi zdrobește ochiul și păstrează elixirul pentru el însuși, pentru a-l folosi la moartea sa. Pentru asta angajează un călugăr parcă și acesta apucă să-i ungă doar jumătatea de sus a trupului și un braț, că proaspătul reînviat nu avea stare și se mișca întruna și mai și comenta aiurea, iar călugărul scapă sticluța cu elixirul și mortul rămâne mișcându-se doar în părțile unse, iar în ciuda injuriilor ce-i ies pe gură, lumea se minunează și îl duce la o biserică unde e considerat sfânt, dar la o slujbă, mortul-nemort se enervează și sare pe o masă plină de lumânări și provoacă un incendiu.*)

Revenind la morții care se tânguie în morminte, unii au presupus că vampirii au crescut în popularitate mai ales din cauza cazurilor în care oameni care nu erau morți decât aparent, erau îngropați și se trezeau în mormânt, chinuindu-se să strige după ajutor și să iasă (cazuri care nu erau deloc rare din câte se pare, cred că cel mai cunoscut e cel al lui Bloody Mary, de aceea, în unele cazuri, se lega un clopoțel deasupra mormântului. Și Edgar Allan Poe are o povestire despre cineva îngropat de viu, cred că se chema „The Cask of Amontillado”).

Un alt capitol interesant este cel despre Wendigo. Acest personaj este un antropofag din zona de nord a Canadei de astăzi. Deși el este un personaj legendar, rădăcinile lui sunt foarte reale: Windigowak sunt în realitate oameni care au fost prinși în geruri și care au fost nevoiți să-și mănânce tovarășii de arme, ca să nu moară de inaniție.

Conform legendelor transmise de indienii Anishinabeg nord-americani, devin spirite Wendigo (Windigo, Wiindigoo) cei care consumă carne de om. Monstrul care ia naștere astfel are adesea degetele de la picioare foarte mici, în lipsa cărnii de om se hrănește cu mușchiul copacilor și urmărește călătorii singuratici. Inima lui este din gheață și cine vrea să omoare un Wendigo trebuie să îi facă inima să se topească.

„La indienii nord-americani, aceste creaturi erau ființe ale pădurilor singuratice. Uneori erau privite și ca zei sau ca spirite.
Wendigowak îi împingeau pe cei rătăciți într-o și mai mare rătăcire și în nebunie. Erau întotdeauna pe urmele sau în apropierea acelora care se rătăciseră, puteau fi simțiți, câteodată și auziți, însă nu puteau fi niciodată văzuți. Această presiune permanentă de a fi sub observație îi făcea pe oameni să fie cuprinși întâi de frică, apoi de panică și în final de nebunie, și abia după aceea venea Wendigo pentru a-și lua victima. 
Se spunea că Wendigowak ar fi fost foarte mari, însă atât de subțiri, încât nu puteau fi văzuți dacă erau priviți dintr-o parte... Mai erau denumiți și <<călăreți ai furtunii>>.
În forma lor inițială ei sunt creaturi similare stafiilor, cu o inimă din gheață... Uneori sunt descriși și ca niște creaturi de tipul animalelor de pradă, asemănătoare unui urs sau unei pisici, cu caninii și ghearele extrem de lungi. Însă la fel se relatează și despre un fel complet diferit ca apariție și statură.
În mituri, ei pot deveni umbre, însă pot prelua și formă umană (de care se și folosesc adesea). În formă umană se spune că ar fi caracterizați prin ochii care lucesc roșiatic. Vocea lor poate fi silențioasă ca o șoaptă, însă și răsunătoare ca o tornadă.
Reprezentarea lui Wendigo este foarte diversă. Astfel, unele legende povestesc despre faptul că picioarele lor ar fi ca ale unui animal, altele spun că ar avea un singur deget la picior. Iar în altele se spune că abia dacă ar putea fi deosebit de un om.
Adesea este denumit și Windigo, alte nume uzuale sunt <<Atcen>> și <<Kokodjo>>. Probabil că prima denumire indiană pe care au avut-o este <<Witiko>>, ceea ce înseamnă <<El, cel care trăiește singur>>.
Existau mai multe căi prin care un om putea deveni un Wendigo. Una dintre acestea consta în aceea că omul era strigat pe nume de un Wendigo în vis sau chiar să viseze că este un Wendigo. Însă la fel de bine un om rătăcit în singurătatea pădurii putea să fie strigat pe nume de un Wendigo (în loc să fie mâncat). Și era posibil să fie blestemat de un șaman și să pășească astfel pe calea unui Wendigo. La fel exista însă un ritual de transformare pentru cei care voiau să se dedice zonei crepusculare.
Și apoi, bineînțeles, consumul de carne de om, care ducea la transformare și îl făcea pe om un Wendigo. Prin acest păcat, omul se transforma într-o ființă care cu greu putea fi rănită, era mai puternică și mai rapidă și era mânată de o foame de viață.
Însă există și legende în care un Wendigo a fost vindecat, așa de exemplu prin instilarea de seu fierbinte, care a făcut să se topească inima de gheață.
Una dintre puținele posibilități de a învinge și de a ucide un Wendigo este ca respectiva persoană să devină ea însăși un Wendigo care să lupte cu acesta.
Însă trebuie să se acorde mare atenție: chiar dacă respectivul a ucis un Wendigo, există pericolul ca el însuși să rămână un Wendigo pentru totdeauna.”

Cred că cel mai cunoscut film inspirat din legenda lui Wendigo e „Ravenous” (1999) - de fapt, aici el nu apare ca un spirit, ci monstrul se dezlănțuie din interiorul oamenilor, dar are la bază legenda lui și a fost inspirat și de povestea lui Alferd Packer (da, numele lui era Alferd, și din câte țin minte, se pornise și el în goana după aur, alături de un grup, dar nu cunoșteau locurile și s-au rătăcit în munți... eventual, fiind nevoiți să supraviețuiască printre zăpezi... iar Alferd o face pe baza tovarășilor morți). Alte filme cu wendigo sunt: „Wendigo” (2001), „Antlers” (2021), „The Windigo” (2024), și mai era unul pe care îl văzusem, dar nu îmi pot aminti titlul lui acum. Iar dacă preferați cărți, „Cimitirul animalelor” de Stephen King.

Oricum, „Pe urmele crimelor” de Mark Benecke e o carte intensă, plină de informații și povești fascinante din care am avut multe de învățat. A avut și vreo două sau trei părți destul de plictictisitoare, pentru mine cel puțin, mai ales aceea cu criminalul Udo Jurgens, dar în rest a fost o carte deosebit de interesantă.

Sadie - Courtney Summers

Am luat cartea cu mult timp în urmă, alături de altele care mi-au atras atenția atunci, numai că am uitat pur și simplu de ea și le-am acordat prioritate altora, iar acum îmi dau seama că dacă o citeam în zilele ei de popularitate, sigur aș fi apreciat-o mai mult decât acum.

Metoda cu podcastul am întâlnit-o și în cartea „Misterul din pădure” de Matt Wesolowski, dar acolo a reușit să îmi dea fiori, să îmi crească interesul față de poveste, dar la „Sadie” mi s-a părut cam seacă și cu detalii știute deja de cititor din perspectivele lui Sadie, exceptând ultimul episod, în care e ceva relevant poveștii, în rest...

Povestea începe cu moartea unei fete de 13 ani, Mattie, sora mai mică a lui Sadie. Poliția epuizează rapid orice indiciu, iar cum „fetele dispar de acasă tot timpul” nu pare că se străduiesc prea mult, iar Sadie dispare și ea, căutând să se răzbune pe ucigașul surorii ei. 

Sadie mi s-a părut un personaj interesant la început... apoi mi-am pierdut cu totul interesul față de ea. Povestea pentru mine a fost foarte previzibilă, uneori lipsită de detalii, lipsită de mister, suspans și tensiune, așa că nu m-a prins mai deloc. Primele 100-150 de pagini au fost destul de încete. Sigur, se întâmpla ceva, dar nu destule. Pentru Sadie, Mattie a fost întreaga ei lume. Îi fusese mai degrabă ca o mamă surorii ei mai mici, în lipsa mamei lor (o femeie dependentă de droguri și alcool, care le aducea acasă tot soiul de bărbați dubioși). Față de Claire (mama fetelor, care le abandonează într-o bună zi, asta după ce nici nu a avut grijă de ele prea mult, iar față de Sadie se purtase de neiertat) n-am dezvoltat nicio simpatie, dimpotrivă, mi s-a părut un personaj gol, pierdut în lumea lui, dar care prin purtarea ei le-a făcut rău fetelor și nu le-a fost niciodată alături când aveau cea mai mare nevoie de ea.

Uneori detaliile lipsesc, ca atunci când Sadie lovește cu o piatră cutia aia din casa secretă, iar conținutul ei se revarsă... dar ce conținut? Nu se spune mai târziu decât că lui Sadie i se făcuse rău, restul ține de imaginația cititorului. Iar asemenea scene se mai întâmplă și pe parcurs, și se trece peste ele ca Vodă prin lobodă, ceea ce a fost un mare turn-off pentru mine. Nici măcar cum a murit soră-sa nu ni se spune, decât că e vorba de o lovitură la cap, iar în podcast ni se spune că vor lăsa deoparte alte detalii cu privire la crimă... Adică serios, ca cititor aș vrea să mi se ofere mister, dar și destul cât să-mi mențină curiozitatea și interesul de a da pagina mai departe, iar aici nu a fost cazul. La o carte încadrată în genul thriller am așteptări, mai ales dacă vreau să fac pe detectivul... deși iar nu a fost cazul aici. Ca să nu mai spun de final... 

Cartea promitea aflarea unor mari secrete... dar s-a dovedit că nu erau nici mari și nici chiar secrete. De fapt, povestea e chiar foarte simplă. Ca thriller... nu mi s-a părut thriller, misterul i-a lipsit, mai degrabă e o dramă despre două surori.

Per total, am fost „deconectată” de la povestea asta, așa că nu prea m-am putut atașa de nici măcar un personaj (nici măcar de Sadie), a fost ca și cum priveam un film de la distanță și doar așteptam să se termine odată. 

O credință oarbă în îngeri - R. J. Ellory

Titlu în engleză: A QUIET BELIEF IN ANGELS 

Citisem cu ceva timp în urmă, cam prin generală, acest thriller și cum recent mi-am amintit de el, am luat cartea din nou de pe raft și am răsfoit-o.

Acțiunea începe în 1939, într-un orășel din sudul Americii. Joseph Vaughan, un băiețel de doisprezece ani, află de atacul brutal și uciderea unei fetițe, prima dintr-o serie de crime abominabile ce vor zgudui pașnica localitate în decada ce va urma. Mânat de teamă și un simț al datoriei, mai ales după atacul petrecut în apropierea casei sale și asupra unei prietene, Joseph înființează, împreună cu prietenii săi, Paznicii, un grup hotărât să le protejeze pe fetițele din Augusta Falls, Georgia, de răul aciuat în mijlocul lor. Dar criminalul le scapă, iar ei asistă neputincioși cum crimele continuă. Ce ar putea face niște puștani împotriva unui criminal care îi scapă constant și poliției?

Chiar și când oribilele crime încetează, umbra fricii îl va urmări pe Joseph Vaughan vreme de cincizeci de ani, obsedându-l, până când se va confrunta cu coșmarul care i-a întunecat întreaga viață.

De multe ori, pe parcursul lecturii, m-am oprit pentru a citi cu voce tare unele paragrafe, acestea fiind destul de poetice și sumbre, deși uneori am simțit că autorul le folosește cam des și repetitiv doar pentru a tărăgăna acțiunea. Cartea e captivantă însă.

„Oricum ar fi căzut sau s-ar fi umflat în vânt, se spune că un fulg alb ar însemna că un înger a trecut în vizită. […] Părea să aibă sens ca pernele să fie umplute cu fulgi de îngeri. De acolo trebuie că veneau visele – amintirile îngerilor strecurându-se la tine în cap în timp ce dormeai.”

„Copiii, oricât de perceptivi ar fi, suferă oricum de orbire selectivă. Ei văd tot, fără urmă de îndoială, dar aleg să interpreteze ceea ce văd într-un mod care se potrivește cu firea lor.”

„Am așteptat până ce casa și-a încetat scârțâitul și relaxarea, după care m-am strecurat și am rămas ca o stafie printre umbre și amintiri la capătul scărilor.”

„Mintea îmi era ca un câmp secătuit, arid și crăpat, iar conștiința ca un copac bătrân, cu rădăcinile ca niște gheare disperate înfipte în țărâna uscată, sperând să reziste împotriva tuturor vitregiilor. Conștiința îmi pierea, nu putea să se mai țină, urma să se prăvălească la pământ. În ramurile acelui copac, odată înfloriseră loialitatea, încrederea și datoria, tot ceea ce de mult însemna familia pentru mine.”

Misterul crimelor e împletit cu viața lui Joseph Vaughan. Romanul alternează ritmul și pare să se îndepărteze cu reflecțiile prea mult de acțiunea propriu-zisă, iar când simți că răbdarea ta se apropie de limită, revin crimele și iar îți dă impulsul de a da pagină după pagină pentru a afla adevărul.

Mi-a plăcut mult cartea asta atunci, dar recent am realizat că nu aș avea răbdarea să o recitesc, întrucât țin minte partea de thriller, iar dacă ar fi scoase părțile destul de statice cu viața lui Joseph ajuns la maturitate, cartea ar fi cu mult mai subțire. Are multe citate interesante, uneori ai impresia că citești o poezie în proză, alteori emoționează și fascinează, însă de la o vreme erau unele exprecii și citate foarte repetitive... și deranjante pentru că păreau să țină totul pe loc, își atinseseră scopul prima oară când le citisem, dar apoi s-a pierdut efectul pentru că s-a abuzat de el. Misterul în sine nu e greu de descifrat, dar autorul reușește să te țină în suspans până la final.

Sherlock Holmes - de Arthur Conan Doyle

    Mi se făcuse dor de celebrul detectiv, așa că am reluat cărțile cu Sherlock pe care le citisem în copilărie și le cam uitasem, în afară de cazurile cu adevărat memorabile, de exemplu „Câinele din Baskerville”, acesta fiind și primul cu care am făcut cunoștință.

    Le-am luat în ordine inversă volumele, dar pot fi citite individual, pentru că sunt cazuri separate, rareori legate între ele.

    Prima e ARHIVA LUI SHERLOCK HOLMES cuprinzând poveștile:

1. Cazul diamantului Mazarin – Diamantul galben în valoare de o sută de mii de lire al coroanei a fost furat de la Muzeul Național, iar Sherlock a preluat misiunea de a-l găsi, cu toate că asta îi pune viața în pericol.

2. Un client ilustru – Sherlock primește vizita unui mare diplomat, care lucrează pentru un client cu o poziție înaltă. Scopul lor e să împiedice nunta tinerei Violet cu baronul Gruner, despre care se spune că și-ar fi asasinat fosta soție. Domnișoara în cauză nu crede absolut nimic din vorbele celorlalți, nici măcar când îi apare în față una dintre fostele amante ale logodnicului ei, căreia el i-a distrus reputația și viața. Cazul se dovedește a fi extrem de dificil, mai ales când Sherlock se luptă cu dragostea oarbă, iar Watson se specializează în porțelanurile chinezești.

3. Coama leului – Întâmplarea are loc după retragerea lui Sherlock și stabilirea lui la țară, undeva în comitatul Sussex, aproape de Canalul Mânecii. Într-o dimineață încântătoare, după mai multe zile ploioase, el decide să iasă la o plimbare, iar pe drum îl întâlnește pe Harold Starkhurst, directorul unei școli, așadar, merg împreună. Totuși, pe drum le iese în cale tânărul Fitzroy Mepherson, profesorul de științe naturale și moare în fața lor, ultimele sale cuvinte fiind „coama leului”. Tânărul părea să fi fost torturat, deoarece toată spinarea îi era acoperită de nişte dungi purpurii, de parcă l-ar fi bătut cineva cu un bici de sârmă subţire. E limpede că instrumentul cu care îi fusese aplicată această pedeapsă era foarte flexibil, întrucât răni lungi se încolăceau după umeri şi coaste. Pe bărbie i se prelingea o dâră de sânge, deoarece, cuprins de dureri insuportabile, îşi muşcase buza de jos. Faţa lui trasă şi schimonosită trăda chinurile îngrozitoare prin care trecuse. Cine săvârșise acea faptă barbară? Misiune pentru Sherlock.

4. Problema podului Thor – Sherlock are un caz bizar, în care soția unui american foarte bogat, poreclit „regele aurului”, e găsită împușcată în cap la o milă depărtare de casă și se presupune a fi o sinucidere, deși arma crimei lipsește. Soțul încearcă să dovedească nevinovăția tinerei guvernante față de care nutrea sentimente profunde și în a cărei cameră s-a găsit revolverul, așa că se oferă să-i acorde tot ajutorul detectivului. E un caz destul de trist.

5. Aventura celor trei Garrideb – Sherlock primește misiunea de a găsi trei oameni pe nume Garrideb de la un om căruia i s-a propus același lucru în vederea primirii unei moșteniri enorme, dar nu prea are încredere în avocatul său. Și pe bună dreptate, căci acesta nu e deloc ceea ce pretinde că ar fi, scopul lui fiind acela de a-l scoate din casă, dar pentru ce anume, vă las pe voi să aflați.

6. Aventura omului-maimuță – Profesorul Presbury dispare pentru câteva zile, iar când se întoarce pare complet schimbat, ceea ce îi îngrijorează pe cunoscuții săi, mai ales că devotatul lui câine-lup îl atacă de câte ori îl vede. Apoi, într-o noapte, logodnicul fiicei profesorului, care era și secretarul său, locuind în aceeași casă, îl vede pe bătrân târându-se cu repeziciune pe coridor și plecând undeva, de unde revine acasă abia dimineața. Astfel, tânărul se decide să apeleze la Sherlock.

7. Aventură în casa cu trei frontoane – Sherlock e interesat de afacerea Harold Weald, din cauza căreia primește amenințări ca să nu-și mai bage nasul în treburile altora, dar tocmai asta îl atrage mai mult să investigheze. Doamna Maberley îi cere lui Sherlock sfatul în urma unor întâmplări neobișnuite ce au avut loc în casa cu trei frontoane în care locuiește de aproape un an. Un străin vine și îi spune că îi oferă oricât de mult cere pe casa respectivă cu toată mobila ce e în ea. Numai că doamna are inspirația de a-i arăta avocatului ei contractul și acesta îi zice că e formulat astfel încât ea renunță la toate posesiunile ei din casă, nu doar la mobilă. Oare ce comori se ascund în acea casă modestă, de atâția străini dubioși îi dau tâtcoale?

8. Aventura soldatului alb ca varul – Un tânăr vine la Sherlock ca să-i ceară ajutorul în descoperirea bunului său prieten, care dispăruse după ce fusese rănit în război și nu îi mai trimisese vești de peste șase luni. Se decide să meargă la părinții lui să afle ce e cu el, dar aceștia îi zic că e plecat într-o călătorie, totuși, rămânând peste noapte la casa lor, îi apare la fereastră chipul fantomatic al prietenului său.

9. Vampirul din Sussex - Un bărbat își surprinde soția sugând sângele propriului bebeluș și începe să creadă în vampiri, așadar cere o soluționare din partea marelui detectiv. A fost un caz delicat și interesant.

10. Povestea bătrânului fabricant de vopsea – Un bătrân fabricant de vopsea se căsătorește cu o femeie cu vreo douăzeci de ani mai tânără decât el, iar între timp aceasta îl înșală cu un prieten care îl vizitează constant. Într-o zi, amanții dispar cu toate economiile de-o viață ale bătrânului. Cum Sherlock e prea ocupat cu un alt caz, îl trimite pe Watson să facă pe detectivul și cum era de așteptat, doctorului îi scapă toate indiciile importante, dar tot nimerește două și cazul se rezolvă magistral.

11. Aventura chiriașei cu văl – Victima unui fost caz închis decide să dezvăluie adevărul cu privire la o crimă veche legată de membrii unui circ și un leu ucigaș.

12. Aventuri pe domeniul Shoscombe – Un servitor care își face griji din cauza ciudățeniilor stăpânilor săi, le povestește detectivilor că pe domeniul Shoscombe se petrec tot soiul de lucruri stranii, de la spioni și dezgropări de cadavre, până la oseminte arse în subsolul conacului. Mi s-a părut cel mai enigmatic și interesant caz.

    A doua carte e ÎNTOARCEREA LUI SHERLOCK HOLMES cu poveștile:

1. Aventurile din casa goală – Culminează cu întoarcerea în forță a lui Sherlock Holmes, după fatidica lui întâlnire cu James Moriarty și vânătoarea unui asasin care e pe urmele sale încă de la dispariția sa. Detectivul îi întinde o cursă cu un manechin de ceară bine realizat și îl așteaptă să-și facă mutarea, pândindu-l dintr-o casă goală.

2. Aventura Constructorului din Norwood – Într-o dimineață liniștită, în biroul lui Sherlock de pe strada Baker, dă buzna avocatul John Hector McFarlane care e disperat și îi cere ajutorul. Tânărul e pe cale să fie arestat pentru o crimă ce pretinde că nu a comis-o, anume cea a unui bătrân constructor din Norwood. Detaliile prezentate de nefericitul client îi trezesc interesul detectivului, astfel că decide să investigheze cazul uluitor înainte să fie prea târziu pentru John, adică să nu fie trimis la spânzurătoare pe nedrept. Finalul e surprinzător și șocant în simplitatea sa și pune în evidență răutatea și ingeniozitatea naturii umane.

3. Aventura omuleților dansatori – Începe ca un caz simplu, aproape copilăresc, dar se dovedește a fi o adevărată tragedie. Domnul Hilton Cubitt vine la Sherlock să îi ceară părerea cu privire la niște omuleți dansatori desenați în câteva locuri de pe moșia sa, deoarece aceștia îi înspăimântă soția, ea știind un secret pe care nu e dispusă să-l confeseze nimănui, mai ales soțului, cu care e căsătorită de puțin timp, iar el nu știe absolut nimic din trecutul ei. Ceea ce părea la început o farsă nevinovată, are consecințe devastatoare pentru tânărul cuplu.

4. Aventura biciclistului singuratic – Violet Smith le cere ajutorul lui Holmes și Watson pentru a dezlega misterul unei moșteniri apărute din senin și a unui biciclist ciudat care o urmărește în fiecarea seară pe drumul singuratic spre casă. Cazul implică și un complot cu un preot escroc.

5. Aventura de la Școala de Stareți – Cazul directorului unei școli de prestigiu care își pierde un student deosebit de valoros pentru palmaresul său bogat în celebrități ale vremii. Unicul fiu al ducelui de Holdernesse e răpit și cum cadavrul unui profesor de la academie e găsit într-o mlaștină, se crede ce-i mai rău despre soarta copilului, mai ales când nu se găsesc urme nicăieri de la care să pornească investigația. Aventura e interesantă și neprevăzută.

6. Aventura lui Peter „Cel Negru” - Se investighează cazul unui căpitan, fost vânător de foci și balene, înjunghiat cu un harpon. Indiciile sunt la tot pasul, dar nimeni nu deplânge soarta bărbatului ca să ofere mărturii ajutătoare.

7. Aventura lui Charles Augustus Milverton – Povestea unui șantajist care se îmbogățea de pe urma victimelor sale, ruinând căsnicii și reputații. Sherlock îl ia în vizor din partea unei cliente, care era în pericol din cauza unei scrisori compromițătoare. Detectivul nu rezolvă nimic cu vorba, așa că decide să fure documentele. Holmes și Watson devin tâlhari și au o noapte de pomină, în care fiecare primește ceea ce merită.

8. Aventura celor Șase Napoleoni – Inspectorul Lestrade îi povestește într-o noapte lui Sherlock despre un nebun care îl urăște așa mult pe împăratul Napoleon, încât îi distruge busturile. Situația necesită atenția detectivului când apare o crimă, iar acesta crede că în spatele acestor distrugeri se află ceva mult mai profund, legat de o veche comoară a infamei familii Borgia.

9. Aventura celor Trei Studenți – Examenele strict secrete pentru o bursă ale directorului unei școli sunt dezvăluite, iar el îi cere lui Sherlock să-l ajute să descopere făptașul. E un caz destul de ușurel, dar interesant, personajele având o moralitate ridicată.

10. Aventura ochelarilor de aur – Cazul acesta mi-a lăsat un gust amar. Profesorul Coram, un bătrân invalid, își pierde secretarul, un tânăr care e ucis în propria casă. Se găsesc urme, dar toate indică un asasin profesionist în opinia poliției. Evenimentele care au condus la această tragedie sunt patetice și finalul e dulce-amar.

11. Fundașul dispărut – Cel mai bun jucător de rugby dispare, iar Sherlock întâlnește cel mai încăpățânat personaj care-i pune bețe în roate în investigație, unul care aproape se ridică la înălțimea vechiului său rival, Moriarty.

12. Aventura de la Abbey Grange – Ofițerul Stanley Hopkins îi cere ajutorul după o crimă bizară de la o fermă din Kent, unde o bandă locală de hoți a invadat locuința unui lord. Soția și camerista ei spun o poveste dubioasă în legătură cu criminalii, ceea ce îi ridică semne de întrebare detectivului. Aici Sherlock spune ceva foarte interesant, care dezvăluie multe despre persoana sa: „Ceea ce eu știu, nu este oficial; ceea ce el (ofițerul Hopkins) știe este oficial. Eu am dreptul să judec pentru mine, el nu are acest drept. El trebuie să descopere tot ce știe, căci altfel este un trădător al funcției sale.” Despre ce este vorba, aflați citind.

13. Cea de-a doua pată – Sherlock e rugat de niște oameni foarte importanți să găsească o scrisoare ce ar putea stârni un război. Ceva ce părea extrem de complicat, era deosebit de simplu. În dragoste și în război totul e permis.

    A treia carte e cu MEMORIILE LUI SHERLOCK HOLMES și prezintă:

1. Stea-de-Argint - Ciudata dispariţie a favoritului cursei pentru cupa Wessex şi tragica ucidere a antrenorului acestui cal îi pun la încercare capacitatea de analiză a dectivului. Principalul suspect devine tot mai puțin suspect în urma dovezilor adunate, iar Sherlock trebuie să găsească și calul.

2. Fața galbenă – Grant Munro vine la Sherlock pentru a primi un sfat. El îi povestește cum în coliba din vecini văzuse o față ciudată la fereastră și după asta, soția lui începe să viziteze casa respectivă tot mai des și între ei apar secrete. E posibil să fie vorba de un șantaj?

3. Funcționarul agenției de bursă – Un tânăr funcționar, după ce a întâmpinat o groază de probleme pentru un nou loc de muncă, tocmai și-a găsit de lucru la o firmă cunoscută, dar în același timp, primește o ofertă tentantă de la o agenție obscură. El ar dori să o accepte, căci i se oferă o sumă enormă, dar angajatorul său se poartă deosebit de ciudat, trezindu-i suspiciuni bărbatului.

4. Vasul „Gloria Scott” - Aici Sherlock își dezvăluie primul caz de la care a pornit și ce l-a determinat să se îndrepte spre meseria de detectiv. Când era student s-a împrietenit cu Victor Trevor și a fost invitat să-și petreacă vacanța pe moșia lui. Acolo îl dă peste cap pe tatăl prietenului său cu deducțiile sale care răscolesc amintiri dureroase și curând, chiar înainte ca Holmes să-și scurteze vizita, apare un bătrân marinar sinistru care știe unde îi sunt vechii camarazi și începe aventura primului caz, în care nu e mare implicare din partea viitorului detectiv, dar e decisivă pentru cariera sa.

5. Ritualul Musgrave – E al treilea caz rezolvat de Sherlock de când își începuse profesia de detectiv și e și acela care i-a propulsat numele în societate, făcându-l celebru. Vechiul lui coleg vine să-i ceară sfatul în legătură cu dispariția a doi servitori din casa lui și cu o ghicitoare ciudată din familia lui. Secretul e legat de o comoară străveche și o iubire neîmpărtășită.

6. Enigma din Reigate – După unul dintre cele mai dificile cazuri, Watson îl roagă pe Holmes să meargă cu el la țară un vechi prieten, colonelul Hayter, pentru a-l scoate pe marele detectiv din depresie. Desigur, Sherlock nu se relaxează nici aici, mai ales când i se ivește un caz de spargeri și tâlharii par a fura tot ce le cade în mână, chiar și o carte și un ghem de ață.

7. Omul necinstit – Sherlock anchetează presupusa ucidere a colonelului Barclay de la Royal Munsters, unul dintre cele mai celebre regimente irlandeze din armata Marii Britanii. Poliția crede că soția colonelului l-a ucis, mai ales că servitorii declară că în seara respectivă stăpânii lor s-au certat îngrozitor, dar detectivul reușește să găsească urmele a încă doi suspecți, dintre care unul nu e uman.

8. Pacientul rezident - E o povestire care începe cu fix raționamentul lui Sherlock cu privire la tabloul pe care îl aprecia Watson și face referință la o povestire a lui Edgar Allan Poe. Aș fi fost tentată să sar peste ea, dar după partea asta, e o aventură nouă. Doctorul Percy Travelyan e foarte sărac și nu își permite prea multe, deși are un mare potențial. Așadar, mare e uimirea lui când un anume domn Blessington îi apare pe nepusă masă și îi oferă o propunere de afacere din care amândoi ar ieși în avantaj, ceea ce îl face pe doctor renumit și pe pacient înstărit. Domnul Blessington are o fire ciudată, dar îi e teamă de ceva sau cineva, așa că groaza lui se amplifică atunci când doi pacienți ai doctorului Travelyan îi intră în cameră dintr-un anume motiv, aceștia fiind un bătrân nobil rus care suferă de crize de catalepsie și fiul său. Dar ce căutau de fapt?

9. Traducătorul de greacă – Sherlock îi face cunoștință lui Watson cu fratele său, Mycroft, iar acesta le aduce un caz particular deosebit de interesant detectivilor. Domnul Meles e răpit și dus la o locuință secretă, unde fusese răpit alt bărbat și el trebuia să traducă în greacă vorbele răpitorilor.

10. Tratatul naval – Furtul unui document important de stat provoacă nelinști pentru păstrătorul său. Dovezile sunt o grămadă, dar nu par a duce nicăieri, până intră Sherlock în acțiune. Ideea a mai fost folosită pe parcursul unei alte povestiri din seria cu Sherlock, foarte asemănătoare cu cazul celei de-a doua pete în care e tot vorba despre furtul unui document de stat.

11. Ultima problemă – Celebra confruntare dintre Sherlock Holmes și infamul profesor James Morriarty.

    Și ultima carte e TESTAMENTUL LUI SHERLOCK HOLMES cu povestirile:

1. Aventura de la Wisteria Lodge – Un bărbat îi cere ajutorul lui Holmes pentru că gazda la care stătuse cu o noapte în urmă fusese găsită moartă la ceva depărtare de casa închiriată. Omul nu are alibi și poliția e pe urmele sale. Sherlock îi crede povestea și decide să investigheze bizarul caz, unde obiectele găsite la respectiva casă par a conduce la un fel de ritual cu sacrificii.

2. Copita dracului- Mi s-a părut foarte interesantă. Sănătatea lui Sherlock se deteriorează și e sfătuit să ia o pauză de la tot ceea ce face el de obiei, așa că petrece câteva zile la țară. Totuși, aici se ivește cel mai înfricoșător caz din cariera sa. Doi bărbați au înnebunit din senin, iar sora lor a murit de groază, iar cei care îl înștiințează asupra detaliilor cred că e vorba de diavol. De data asta, Sherlock simte copleșitoarea frică pe propria piele.

3. Detectivul muribund – Sherlock se îmbolnăvește grav în urma unei investigații, iar boala aproape îl răpune, așa că îl lasă pe Watson să-i cheme un specialist.

4. Cutia de carton – Plictisit de recenta pauză de crime, Sherlock își îndreaptă atenția spre un caz interesant găsit în ziar, anume cel al domnișoarei Susan Cushing care primește un colet cu o cutie de carton cu sare grunjoasă. Când varsă sarea, spre oroarea ei, descoperă înăuntru două urechi umane proaspăt tăiate. Cazul acesta mi-a amintit de Jack Spintecătorul.

5. Cercul roșu – O proprietăreasă vine alarmată la Sherlock pentru a-i cere un sfat în legătură cu noul ei chiriaș, care se poartă foarte ciudat și ea e neliniștită pentru viața ei și a familiei sale, mai ales după ce e răpit soțul ei. Detectivul bănuiește că la mijloc e o înlocuire de persoane, de vreme ce chiriașul face tot posibilul să-și ascundă identitatea și iese afară doar când e absolut sigur că nu e nimeni prin preajmă. Cazul se dovedește a fi unul foarte complex și interesant, legat de o sicietate secretă din Napoli a vechilor carbonari, numită „Cercul roșu”. Fondurile societăţii se strângeau prin şantajarea italienilor bogaţi şi ameninţarea lor cu violenţe dacă refuzau să plătească.

6. Cum a dispărut lady Frances Carfax – Fosta guvernantă a lui Frances Carfax, o femeie bogată care călătorea peste tot, e îngrijorată că nu a mai primit răspuns de la ea de vreo cinci săptămâni, când aceasta obișnuia să-i trimită o scrisoare o dată la două săptămâni. Lady Frances purta mereu la ea bijuterii incredibile. De data asta, Watson intră în acțiune, fiind cel care e trimis să investigheze misterioasa dispariție. Totul stagnează în anchetă, până la amanetarea unor bijuterii. Metoda cazului e unică.

7. Ultima reverență – Plănuirea unei lovituri de stat și împiedicarea unor consecințe devastatoare pentru Anglia.

    Recitindu-le, am simțit aceeași încântare ca în copilărie, numai că am avut o altă perspectivă asupra lucrurilor și mi-a fost ușor să aflu secretele cazurilor înainte de a fi dezvăluie, chiar dacă Watson încerca pe cât posibil să le ascundă publicului. Poveștile sunt captivante și constituie o bună joacă de-a detectivii. Pe parcurs, pur și simplu nu te poți abține să nu te iei la întrecere în deducții cu Sherlock. E ca o provocare întisă de autor la fiecare caz în parte și e o plăcere să intri în joc. Recomand!