Am luat cartea asta cu ceva ani în urmă, cam în aceeași perioadă când auzisem de Patricia Cornwell, iar cineva scrisese undeva că romanele lui Kathy Reichs sunt mai bune decât ale Patriciei sau comparabile măcar (de Patricia Cornwell luasem atunci prea multe cărți, fără să fi citit nimic în prealabil, pentru că era tare lăudată pentru thrillerele ei medicale și erau și foarte ieftine, le găsisem pe Târgul Cărții... de atunci m-am lecuit cu seriile). Desigur, am început cu „Cartea morților” de Patricia Cornwell și am fost atât de dezamăgită, încât i-am lăsat baltă restul romanelor (mai încercasem eu încă unul, dar nu a mers nici ăla), în plus, la momentul respectiv nu am mai vrut să aud nici de o autoare care e comparată cu Cornwell.
Am zis să-i dau totuși o șansă, mai ales că aveam așteptări mari de când auzisem că serialul „Bones” e inspirat de cărțile lui Kathy Reichs cu personajul Temperance Brennan (și îmi plăcuseră primele sezoane din „Bones”, până să îl las baltă și pe ăla că nu mă mai entuziasma deloc). S-a întâmplat aceeași chestie ca la Patricia Cornwell. N-am putut rezona cu niciun personaj și îmi pierdusem interesul și pentru povestea în sine, iar stilul m-a plictisit. O grămadă de detalii irelevante care tărăgănau acțiunea, cum ar fi descrierea străzilor cu de-amănuntul pe unde trecea Temperance până să ajungă la o destinație, glume cu referiri la personaje despre care nu mai auzisem niciodată și nu cred că sunt singura care nu înțelegea la ce anume sau la care celebritate se referea Temperance, plus multe comparații seci (dacă ar fi să dau un exemplu, pe moment doar unul îmi vine în minte; știți cum vorbea tatăl lui Miley din serialul „Hannah Montana”, acel cowboy care adăuga comparații amuzante... ei bine, în cartea asta Temperance nu mi s-a părut deloc amuzantă, poate puțin la început, dar apoi a devenit doar obositor), era ca în vorba aia: „să lungească toamna, pân' s-o coace poama”, iar eu nu sunt fana umpluturii doar de dragul umpluturii (înțeleg că ăsta a fost primul roman al autoarei, dar am încercat să citesc și alte volume din serie și stilul a rămas la fel). Poate dacă nu aș fi urmărit atâtea seriale polițiste și medicale sau nu aș fi citit atâtea cărți cu subiecte similare, aș fi găsit cartea mai interesantă, dar nu a fost cazul la mine. Cred că cel mai tare mi-am pierdut răbdarea pentru că romanul era mai mult despre viața și persoanele din anturajul lui Temperance Brennan și rezolvarea cazului era secundară, dar e greu să citești mai departe când n-ai niciun interes față de personajul principal (și să citești o serie întreagă în care e același personaj... îți trebuie voință și un interes deosebit față de poveste, iar nu am avut nici una, nici alta, era doar curiozitatea mea și după descriera cărții credeam că îmi va plăcea).
Poate a trecut vremea când îmi plăceau thrillerele de acest gen. Cred că am citit așa multe că mi-am pierdut interesul... sau o fi pur și simplu stilul acestor două autoare care m-a băgat într-un reading slump când vine vorba de thrillere medicale. Recent, am observat că gusturile mele literare s-au mai schimbat, astfel că nu prea mă mai tentează și tind să aleg altfel de cărți. Dar știu sigur că nu voi mai alege cărți de Kathy Reichs sau Patricia Cornwell pe viitor.
