În liceu, prima mea carte citită cu acțiunea în Japonia a fost „Castelul samuraiului” de Takashi Matsuoka, apoi am fost interesată de „Shogun” de James Clavell. Am fost interesată mai mult de titlu deoarece îmi amintea de „Samurai X” (Rurouni Kenshin), animeul acela care era difuzat pe Antena 1 când eram mică și niciodată nu reușeam să-l prind la timp (eventual, am reușit să-l văd în întregime).
„Castelul samuraiului” e o carte care mi-a rămas în minte mult după ce am terminat-o, deși la momentul respectiv nu mi-am dat seama cât de mult mă impresionase, de aceea am tot căutat să o am în bibliotecă, dar cartea asta e un fel de raritate la noi, pentru că nu am găsit-o nici la anticariate, așa că le-am luat în engleză (abia recent am aflat că e o duologie - și singurele romane ale autorului = „Cloud of Sparrows” și „Autumn Bridge”).
Povestea începe în ziua de Anul Nou, în 1861, cu tânărul lord Genji care urmărește navele care ancorau în port, alături de Heiko, iubita sa gheișă. Genji e marele lord din Akaoka și stâpânul unui mic clan, Okumichi, el având darul clarviziunii, de aceea acceptă misionari creștini străini în preajma sa, deoarece știe că unul dintre ei îi va salva viața.
Printre acești misionari străini se află și Emily Gibson, o tânără care în țara natală fusese acuzată de desfrânare și imoralitate pentru că „avea deja trupul unei târfe babiloniene” și atrăgea involuntar bărbații prin frumusețea sa, de aceea ea vine în Japonia ca să scape de trecutul ei și să se simtă în siguranță printre japonezii care ar fi crezut-o de-a dreptul hidoasă cu părul ei blond și trăsăturile complet diferite față de modelul lor ideal de frumusețe.
E ciocnirea din Vest și Est și diferențele culturale, dar care reușesc să ajungă la un compromis în anumite situații. N-aș vrea să dau prea multe detalii din cartea asta, deoarece consider că merită citită de oricine vrea să pătrundă în cultura japoneză și e o lectură plăcută și plină de suspans, pe alocuri șocant de crudă.
Dacă sunteți fani „Shogun”, atunci o să vă placă și „Castelul samuraiului”. Eu una am devorat cartea asta și pentru mine a fost memorabilă (mai mult decât „Shogun” în cazul meu, poate pentru că nu îmi mai amintesc prea multe din el, dar plănuiesc să o recitesc).
