Am jucat puțin acest joc când eram mică, era al verișoarei mele mai mari, Maria, iar ea era mare jucătoare prin 2013, avea multe jocuri și când revenea în țară, în vacanțele de vară, aducea alte grămezi, pe când eu abia aflam de ele (eram mai mult cu alea vechi de pe Facebook sau League of Legends, sau cele de pe Big Fish; cred că ultimul pe care l-am jucat a fost True Fear: Forsaken Soul - pe care îl recomand, e un horror psihologic care chiar m-a speriat). Alice: Madness Returns a fost unul dintre acele jocuri care nu prea m-au atras atunci, așa că mai mult mă uitam la verișoara mea cum se juca. La drept vorbind, nu eram deloc bună la jocul ăsta și cum nici nu mă atrăgea, jucam ca și cum voiam să scap de el, până am renunțat în cele din urmă.
Totuși, prin 2015, Maria a venit în vacanță și mi-a făcut cadou cartea asta The Art of Alice: Madness Returns. Am răsfoit-o pe moment, apoi m-a târât să jucăm Outlast - un alt joc horror la care îmi luam numai sperieturi, dar povestea mi se părea extrem de interesantă, așa că l-am dus până la capăt - și am uitat de cartea asta. Am găsit-o zilele trecute pe fundul unei cutii din pod și mi-a trebuit ceva timp să îmi amintesc ce e cu ea. Acum privesc cu alți ochi jocul, iar cartea mi s-a părut fascinantă.
Jocul „Alice: Madness Returns” e o readaptare a cărții „Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll și e o continuare a celui din anul 2000, American McGee's Alice. Nu am terminat niciunul cap-coadă, dar acum apreciez mai mult munca din spatele acelui joc. Imaginile din carte sunt superbe, pline de imaginație, tulburătoare și înfricoșătoare, care mi-au amintit de stilul lui Tim Burton din „Mireasa Moartă” și de „Yamishibai”. Nu sunt prea multe informații, cartea centrându-se mai mult pe imagini.
Jocul e despre Alice, o fată cu multe traume care e internată într-un azil, după ce casa ei ia foc și acolo moare și familia ei. Povestea alternează între Wonderland și Londra Victoriană. Cartea mi-a trezit pofta să reiau jocul.
.
