Ornitografie. Ghid ilustrat de folclor și simbolistică a păsărilor - Jessica Roux

 

O carte drăguță, cu informații sumare despre păsări, legendele și simbolistica lor, însoțite de ilustrații superbe (la fel ca în „Floriografie”, de aceeași autoare). Copiilor sigur le-ar plăcea.

Eu am luat-o pentru că mă atrăgea păunul (de fapt, am luat-o pentru că îmi plăceau ilustrațiile și voiam să mai am o carte în genul „Floriografie”, despre păsări am alte cărți care abundă în detalii, deși nu sunt așa plăcute vizual), dar informațiile din carte nu au fost noi pentru mine, decât cu puține excepții. Despre îngerul păun știam deja din „Secretul Genezei” de Tom Knox, de asocierea lui cu zeița Hera îmi aminteam din serialul „Hercules” cu Kevin Sorbo, iar de presupusa sa nemurire din „Tainele donei Isabel” (despre „Secretul Genezei” și „Tainele donei Isabel” am mai vorbit deja pe blog).

La unele păsări sunt referiri la operele unor autori cunoscuți, cum ar fi privighetoarea de exemple, unde autoarea menționează „Trandafirul și privighetoarea” de Oscar Wilde (am citit povestea asta când eram mică și am plâns la sacrificiul neapreciat al privighetoarei, la fel și la moartea rândunelului din „Prințul Fericit” tot de Oscar Wilde; la drept vorbind, îmi plac poveștile scurte ale lui Wilde, cele care sunt foarte apreciate de copii, sunt atât de frumoase și emoționante, dar nu și „Portretul lui Dorian Gray” - oricât de clasic ar fi el și oricât de faină proza... adevărul e că mi s-a părut teribil de plictisitor și tărăgănat; premisa lui e super, un portret care îmbătrânește în locul tău, în timp ce tu rămâi veșnic tânăr, fix ceea ce mă atrăgea când am început cartea, dar nici că se putea să fiu mai detașată de niște personaje cum am fost aici, putea să se întâmple orice cu ele și mie nici nu îmi păsa, povestea nu ajungea deloc la mine; de regulă, la cărțile citite îmi amintesc uneori și fragmente întregi din ele, mai ales dacă mi-au plăcut... sau nu mi-au plăcut, tot rămân cu ceva, dar nu a fost cazul cu Dorian Gray - în afară de ideea principală, pe care o știe deja toată lumea, din roman nu îmi mai amintesc nimic, nicio discuție între personaje, nici acțiunea, și n-am nici interesul sau dorința de a o mai reciti vreodată).

Revenind la „Ornitografie”, cred că e o carte foarte bună pentru copii, sigur le-ar trezi curiozitatea și interesul pentru lectură. Cartea în română o găsiți pe libris.

Busola către Nova Scotia - Agape F.H.

 

Când mă gândesc la pirați, primele lucruri care îmi apar în minte sunt: o hartă cu un X mare pe ea, o comoară îngropată în nisip, undeva pe o insulă cu vegetație luxuriantă, stânci abrupte, ape turcoaz, steag negru, picioare de lemn, rom și... „Comoara din insulă” de Robert Louis Stevenson. Începusem acea carte prin generală, dar pirații ăia nu aveau nimic romantic și am renunțat la ea, până am reluat-o ani mai târziu, când știam ceva mai multe despre Francis Drake, piratul Kidd, Barbă-Neagră, Elyssa din Tir (prima femeie-pirat), Teuta, Alfhild (prințesa care a devenit pirat) și alții. Cred că pe atunci asociam pirații cu romantismul din cauza filmului Pirații din Caraibe, dar nu versiunea cu Johnny Depp, Orlando Bloom și Keira Knightley, ci aceea veche italiană cu Ana Falchi (parcă așa o chema pe actriță, o știam deja din filmul Inelul Dragonului). Nu îmi mai amintesc numele altor actori din varianta italiană, doar că povestea a fost fascinantă, împletită cu dragoste și tragedie, aventură și mister (personal, versiunea asta are un farmec aparte, te face să iubești personajele sau să le detești, te ține cu sufletul la gură, transmite emoții, pe când varianta americană, deși faină, se axează mai mult pe entertaining, comedie și efecte speciale, dar nu pot spune că are prea mare profunzime și nici personajele nu m-au făcut să mă gândesc prea mult la ele după ce am vizionat filmele, cu alte cuvinte, prefer varianta italiană, rezonez mai mult cu ea).

Pe scurt, când spui Caraibe, gândul îți fuge la pirați, mai ales când sunt atâtea povești și legende pe seama lor, care încă mai fascinează cititorii, mai ales vânătorii de comori. Ca fapt divers, în colecția Biblioteca pentru toți (bpt) a editurii Minerva a apărut prin 1978 parcă, două volume cu „Biografia Caraibelor” de Germán Arciniegas, iar acestea au apărut la noi după ce traducătorul Paul Alexandru Georgescu se întâlnise cu Arciniegas la o conferință în România, prin 1972, dacă nu mă înșel (oricum, e menționată întâmplarea și de către traducător în prefața primului volum). Pentru cei interesați, Arciniegas are și o carte despre România, intitulată „Popas în România” (Estancia en Rumania) – apărută la Editura pentru Turism în 1974. Surprinzător, am o grămadă de cărți despre pirați, nave scufundate, corăbii și comori, dar nu prea le-am dat prioritate decât după ce am citit „Busola către Nova Scotia” și de acolo am aflat și eu câte ceva despre strunirea unei corăbii și părțile ei, trezindu-mi apetitul pentru mai multe detalii. De regulă, cam mă feream de cărți cu pirați după ce citisem în copilărie „Comoara din insulă” și „Piratica”, dar asta o fi din cauză că am rău de mare și nu prea mă pot bucura de aventurile unor lupi-de-mare fără să ignor mișcarea valurilor când sunt ei pe mare. Alte cărți fascinante pe tema piraților și comorilor, în afară de „Biografia Caraibelor”, pe care le-am citit sunt: „Pirați și corsari” de Horia C. Matei, „Cartea comorilor” de Mihai Gheorghe Andrieș, „Spices: A Global History” de Fred Czarra.

Ei bine, revenind, și „Busola către Nova Scotia” are de toate: aventuri, pirați, comori, rivali ai piraților, povești de viață zguduitoare și o doză bună de umor. Știți melodia aia „You are a pirate” din serialul Lazy Town? E faină tare! Când intrau pirații ăștia în acțiune, în mintea mea începea să cânte Robbie Putrezitul „You are a pirate”. Pirații lui Agape mi-au amintit pe alocuri de Pirații din Caraibe (versiunea cu Johnny Depp), dar păstrează aura aceea de pirați cruzi și nemiloși, nu prea simpatici, care nu se dau în lături de la nimic, dacă îi ajută să-și atingă țelurile. Cu pirații ăștia am avut o relație de iubire-ură, de regulă pățesc asta cu cărțile YA, iar cartea pare mai mult adresată tinerilor (nu că eu aș fi bătrână, doar că nu prea am rezonat cu personajele). 

Echipajul Cormoranului Albinos e plin de personaje cu diverse povești de viață, majoritatea triste, dar fiecare dintre pirați are propriile motive de a bântui mările sub conducerea unui căpitan nebun, încercând să facă ce știu pirații mai bine, dar evitând și ștreangul pe cât posibil. 

Numele corabiei lor mi-a amintit de simbolistica cormoranului (din „Ornitografie” de Jessica Roux), care e o păsăre marină neagră și semnifică victoria asupra morții, noroc... deși acest Cormoran fiind albinos... În „Odiseea” lui Homer, o nimfă a mării se deghizează în cormoran și îl ajută pe naufragiatul Odiseu să ajungă la țărm. În folclorul norvegian, se spune că sufletele celor pierduți pe mare se întorc la cei dragi sub formă de cormorani. 

Dacă vă e dor de o aventură cu pirați, atunci îmbarcați-vă pe Cormoranul Albinos, apoi luați „Busola către Nova Scotia” de la căpitanul ei nebun și vă va ghida ea pe mare și pe uscat până la destinația dorită. Cine știe? Poate veți găsi comoara cea mai importantă pentru voi abia la capătul traseului, alături de o aventură pe cinste. (Apropo, o altă carte cu aventuri pe mare și pe uscat pentru tineri e și „Împărăția ultimului cerb” de Elena Druță, pe care o găsiți la editura Petale Scrise, la fel ca „Busola către Nova Scotia”.)