Nu pot spune că sunt extrem de pasionată de vinuri, ca să fiu sinceră, nu mă dau în vânt după gustul lor, dar mi se par interesante, mai ales aromele lor, iar cu „Enciclopedia vinului” am aflat mult mai multe despre vin și cum e făcut, plus diversele sortimente și cum se potrivesc ele cu diferite mâncăruri. Cartea e structurată în așa fel încât orice novice într-ale vinului o poate înțelege, informațiile fiind simplificate și având o abordare practică. E scurtă și la obiect.
Știam câte ceva despre vinuri din cărțile „Curioasa lume a vinului” și „Istoria sticlei de vin” (recent am luat și „Istoria juridică a viței-de-vie”), dar acelea erau despre istoria vinului și, cu toate că-s foarte interesante, nu prea te ajutau cu nimic la alegerea vinului (făceau conversațiile mai interesante totuși la mesele cu prietenii, cred că cei mai interesați de vinuri erau bărbații, pentru că își ciuleau urechile și ascultau în liniște, punând ocazional câte o întrebare). Cartea asta e un ghid practic de alegere potrivită a vinurilor, în funcție de ocazie și am învățat multe din ea.
Inițial, făcusem deja o comandă de la editura Baroque și nu mă prea atrăgeau alte cărți, dar fusesem într-o seară la Selgros și mama mi-a făcut semn să vin la raftul cu vinuri și să o ajut să aleagă unul potrivit pentru ziua unei colege. Sticlele și etichetele lor mi se păreau elegante, dar eu habar nu aveam ce să aleg dintre acele sortimente, mai ales când unele aveau același nume, dar sub denumirea lor era trecut extrasec, sec, demisec, demidulce și altele. Evident, alea dulci și foarte dulci îmi era clar la ce se refereau, dar la restul nu. Așa că am stat la raftul ăla cam o oră și ceva, holbându-mă la sortimente și la etichetele lor, până am ales un Merlot roșu demisec, ca să fie undeva la mijloc. Mi-am dat seama că e bine să știi câte ceva despre alegerea unui vin și mi-am amintit că răsfoisem câteva foi din „Enciclopedia vinului” pe site-ul editurii, așa că am zis că ar merita să o am în bibliotecă.
Unele lucruri despre vin le-am învățat și din animeul „Detective Conan” (da, sunt mare fan, e pur și simplu genial), în principal despre soiurile de struguri și despre tanin. Despre tanin mai citisem și în celelalte cărți despre vin. Acel gust amar, astringent din vin e dat de tanin, care provine din pielițele, sâmburii și codițele strugurilor. Nu e prea plăcut, dar conține mulți antioxidanți. De asemenea, și butoaiele de stejar transferă tanin în vinuri, cele noi mai mult decât cele vechi. Taninul apare doar în vinul roșu, deoarece vinurile albe fermentează fără pielițe. Vinurile foarte taninoase sunt deseori servite la masă pentru că sunt capabile să spele cerul gurii după mâncăruri foarte grase, brânzeturi sau paste făinoase.
La mesele festive cu prietenii mereu se comandă vin și recent mi-am amintit că fiecare dintre aceste vinuri a fost diferit. La momentul respectiv, nu mi-au plăcut în mod deosebit, cu excepția unuia: era de un roșu închis, avea un miros de cireșe amare, ceva lemnos și violete în principal, iar gustul era dulceag, cu ceva fructe și cu tente untoase de nuci și curmale. Prima oară am fost copleșită, era parcă prea puternic, dar după ce înghițeam rămânea un aftertaste demențial, care m-a făcut curioasă. Cred că acela a fost cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată și, din păcate, nu știu cum se chema. De câte ori gust un vin acum, tot îmi amintesc de acela. Poate ar fi cazul să iau un carnețel de notițe fix pentru cazuri ca acesta. Apreciez mai mult acum vinul decât înainte, când nu îi acordasem prea multă atenție, până la urmă, vinul e o artă servită într-un pahar.
Autorii au și un site dedicat vinurilor: winefolly.com.
