Pacienta tăcută - Alex Michaelides

 Pe vremea când grupurile de cititori de pe Facebook erau foarte active, oriunde te uitai, tot dădeai peste postări în care „Pacienta tăcută” era cea mai lăudată carte și parcă era musai să o ai în bibliotecă. Bine, pe atunci am observat și o mare concurență între cititorii de acolo. Dacă unul lăuda o carte la modă, săreau alți zece să o cumpere și să îi scrie recenzii, apoi primul lăuda altă carte și acțiunea iar se repeta, până când primul/primii ajunseseră să citească și câte cinșpe cărți pe săptămână, iar cei care nu țineau pasul se enervau și recenziile primeau comentarii negative din frustrare mai mult și se ajunsese la certuri, pentru că devenise un fel de competiție de citit cât mai multe cărți la modă. În mod curious (dar nu complet neașteptat), nu am văzut prea mare interesul pentru cărțile românilor (puținele care mai erau menționate abia aveau vreo cinci reacții și comentarii mai deloc), dar toate cărțile bestseller din străinătate erau la mare căutare pe aceste grupuri. 

Acum, să fim sinceri, indiferent cât de multe cărți ne atrag atenția, de multe ori rămânem dezamăgiți după ce luăm o carte doar pe baza popularității ei. Adevărul e că nu putem cumpăra tot ce ne atrage atenția doar pentru a fi în pas cu ceilalți care au deja acel lucru. De multe ori am cumpărat și eu o grămadă de cărți pe baza recomandărilor, până m-am învățat minte și mi-am dat seama că decât să iau zece cărți populare, dar de care să nu am timp să mă ating pentru că au apărut altele populare, apoi când revin la ele să îmi dau seama că ideea nu e wow și că am citit altele mai bune, chiar dacă mai vechi, mai bine cumpăr doar cărțile care mă atrag cu adevărat. Cu „Pacienta tăcută” fix asta s-a întâmplat. 

Despre „Pacienta tăcută” eram foarte puțin curioasă, nici descrierea ei de pe spate nu mă dădea pe spate, nici sutele de laude de pe grupuri care lăudau finalul ei neașteptat. La drept vorbind, cred că fix asta mă făcea să stau departe de ea, că îmi dădea de înțeles că aș lua-o doar pentru finalul ei și că restul nu e strălucit. Și am avut dreptate. Cartea asta nu și-a găsit un fan în mine.

Am primit cartea asta cadou de la o prietenă, alături de „Camerista” de Nita Prose și „Munchen 1938” de Robert Harris. „Munchen 1938” e interesantă, dar celelalte două m-au dezamăgit.

Acum, fiind o carte așa populară, nu aș vrea să dau spoilere, mai ales dacă se află pe lista de lecturi a cuiva care citește asta, dar din punctul meu de vedere e o carte destul de slăbuță, care se bazează pe întorsătura de situație de la final ca să fie catalogată drept un thriller bun. Și, din nou, pentru mine finalul ei a fost previzibil încă de la primele capitole ale cărții și destul de slăbuț. 

Per total, „Pacienta tăcută” e o carte plictisitoare. Am citit-o cu vreo doi ani în urmă și tot ce îmi mai amintesc din ea e că m-a plictisit teribil și nici toate momelile aruncate de autor în toate direcțiile pentru a duce cititorii de nas nu au reușit să-mi distragă atenția, iar dacă elimini toate acele scene... nu pierzi nimic semnificativ. Nu e o cartea rea, dacă nu ești un cititor împătimit de thrillere, dar pentru cei cu multe thrillere la activ... nu o recomand. Dar pentru cititorii de thriller începători care caută niște titluri bune din acest gen literar o să recomand Ellery Queen cu titlurile „Misterul crucii egiptene”, „Regele a murit”, „Lovitura de grație”, „O cameră în care se poate muri”.

Misterul crucii egiptene - Ellery Queen

Titlu în engleză: THE EGYPTIAN CROSS MYSTERY

Una dintre cele mai bune cărți polițiste semnate de Ellery Queen după părerea mea

Acțiunea începe în forță cu descoperirea unui cadavru crucificat și decapitat pe un stâlp indicator în formă de T, într-o dimineață de Crăciun în apropierea orășelului Arroyo din Virginia de Vest.

Vestea despre atrocitatea crimei se răspândise până în Chicago, unde inspectorul Queen de la Biroul Central de Criminalistică din New York, tatăl lui Ellery Queen, fusese convocat în acel oraș la o întrunire pe tema isprăvilor unor gangsteri. Ellery află din ziare de ciudata crimă din Arroyo și curios, își convinge tatăl să-l însoțească în Virginia pentru a descoperi mai multe detalii despre cazul care îi șocase și îngrozise pe toți locuitorii, din cauza cruzimii cu care fusese expus cadavrul la răscrucea dintre două drumuri.

Ajuns în Arroyo, misterul se adâncește și apar tot mai multe indicii macabre. Ucigașul lăsase forma T peste tot, de la cadavrul decapitat care semăna cu un T mare, alesese și drumurile de intersecție care formau un T, iar pe ușa casei victimei, situată în apropiere, trasase un T cu sângele mortului. Poliția nu înțelegea nimic din cele întâmplate. De ce să ucidă cineva în ziua de Crăciun un biet profesor de țară?

Ancheta se desfășoară cât se poate de ciudat, iar singurii martori care apar sunt un bătrân nebun din sat și fermierul care descoperise cadavrul, un vânzător de la un magazin de produse alimentare, primarul din Arroyo, sergentul care se ocupa de caz, medicul însărcinat cu autopsia, plus un alt bătrân nebun, care se crede un preot egiptean pe nume Harakht (nu pare a avea nicio relevanță în poveste, dar personajul e suspect de mai multe ori). Din toate mărturiile acestor oameni demni de toată îndoiala, apare un detaliu surprinzător, anume că ucigașul venise cu o noapte în urmă în orășelul lor și închiriase o mașină, dar nimeni nu își amintea altceva despre el decât că șchiopăta. Doar nebunul Harakht declară că îl cunoaște pe criminal și că e preotul lui. Cum să iei în serios astfel de declarații?

Din cauza obsesiei ucigașului pentru litera T, Ellery emite ipoteza că simbolul s-ar putea să nu aibă nicio legătură cu alfabetul, ci că e vorba de crucea Tau sau crux commissa. Cruce de origine păgână, cu mult anterioară crucilor grecești și care se mai numește și crucea egipteană. Din păcate, cu dezvăluirea lui Ellery misterul nu se rezolvă deloc, dimpotrivă, devine și mai obscur, așa că juriul dă verdictul de „omor comis de unul sau mai mulți necunoscuți”, iar cazul se încheie.

Totuși, după șase luni, ucigașul lovește din nou în același fel, dar în alt loc din țară. Culmea, apare din nou în scenă nebunul preot egiptean, de data asta fiind liderul unui grup de nudiști. Crima e și mai groaznică, mai ales că acum victima fusese păzită din toate părțile de polițiști și își luase toate măsurile necesare de protecție. Atunci cum a reușit criminalul să ajungă la ea fără să lase nici măcar o urmă?

Trebuie să recunosc că misterul acesta mi-a dat mult de gândit, iar pe parcurs toate personajele au ceva de ascuns, așa că pe rând, fiecare dintre ele ajunge suspect și e o adevărată provocare să pui detaliile cap la cap și să rezolvi puzzle-ul, deși avem acces la toate indiciile în același ritm cu Ellery. Sunt atâtea întorsături neprevăzute de situație, încât ai impresia că nu mai poți fi sigur de nimic. La finalul cărții, mi-am dat seama că am mai văzut vreo două filme cu o astfel de acțiune, dar nu m-am gândit că ele ar fi inspirate de Misterul crucii egiptene de Ellery Queen. E una dintre cele mai bune cărți polițiste după mine și o recomand tuturor fanilor genului.