Translate

Se afișează postările cu eticheta tess gerritsen. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tess gerritsen. Afișați toate postările

luni, 20 aprilie 2026

Măcelarul din mlaștină - Alaina Urquhart

 


E destul de evident de ce m-a atras titlul cărții, dar am regretat că am luat-o chiar de la primul capitol. De fapt, autoarea are canalul acela: Morbid: A True Crime Podcast  pe YT și văzusem câteva episoade și mi s-au părut interesante, dar cartea a fost dezamăgitoare. 
Am terminat cartea cu greutate, pur și simplu nu avea nimic care să-mi mențină interesul: nici acțiunea, nici personajele. Putea să se întâmple orice acolo și tot indiferent îmi era. Probabil mi-a ajuns tema asta cu personaje care lucrează în domeniul medicinii legale de la Kathy Reichs și Patricia Cornwell. La cartea asta însă, am avut și un oarecare deja vu, mai citisem o carte cu o polițistă care știa multe despre criminalii în serie (ideea a fost folosită extrem de mult) și era singura care vedea detaliile importante... am renunțat și la cartea aceea, după ce am observat că autoarea uitase detalii și se contrazicea la câteva pagini distanță (am uitat cum se chema cartea aceea, deși începuse interesant, după 2 capitole îmi pierdusem răbdarea).
Nici stilul nu m-a convins. Are propoziții de alea foarte scurte folosite foarte des, care pe mine mă enervează, și o grămadă de repetiții. În plus, sunt unele descrieri excesive la lucruri simple și lipsa descrierilor la chestii ce țineau de intrigă. Iar în privința criminalului... mai bine mă opresc aici. Cartea chiar mi-a dat acel vibe ca la „Cartea morților” de Patricia Cornwell pe alocuri (cred că e ultima oară când aleg o carte cu un personaj autopsier... era să zic că nu, dar brusc mi-am amintit că și la romanele lui Tess Gerritsen am renunțat la volumul cu Isla ceva... i-am uitat numele și ei, dar era tot autopsier și ea - bine, cred că aceea ar fi mers, poate o reiau de unde am rămas).
„Măcelarul din mlaștină” e o carte destul de scurtă, așa că nu aș vrea să dau spoilere, e destul să spun că pentru mine nu a mers și că acele întorsături de situație, mai ales marele twist, nu prea au avut sens. Finalul a fost ca în pom, dar nici nu am curiozitatea să citesc următoarea carte din serie. Rămân la podcast.

sâmbătă, 19 aprilie 2025

Chirurgul - de Tess Gerritsen

După ce am lucrat intens la un roman, simțeam nevoia să iau o pauză și să citesc o carte bună. Prima mea alegere a fost „Blestemul Diamantelor” de Anthony King (care m-a atras datorită titlului), dar am fost profund dezamăgită și am stat să mă întreb de ce e încadrat autorul ăsta la thrillere, când din 60 de pagini cât avea cartea lui, mai bine de jumătate erau cu sex fără rost, iar abia la urmă a rezolvat misterul în 2-3 pagini.

Din fericire, am ales pe urmă cartea „Chirurgul” de Tess Gerritsen și am rămas surprinsă de cât de bine e scrisă și cum te ține în suspans pe tot parcursul lecturii. E prima din seria Rizzoli & Isles și o aveam de ceva vreme, dar nu m-am atins de ea, deși aflasem de aceste personaje din jocurile cu detectivi. Am auzit că e și un serial cu ele.

Romanul începe în forță, cu fuga ucigașului de la locul unei crime.
Un an mai târziu, poliția din Boston anchetează o crimă similară și află că modul de operare al criminalului e foarte asemănător cu cel al altuia, care a fost ucis de ultima lui victimă, doctorița Catherine Cordell.
Următoarele crime par să se învârtă în jurul doctoriței și poliția o ia în vizor, aflând că și ea fusese cu câțiva ani în urmă violată și aproape ucisă, însă agresorul ei cu siguranță era mort. Totuși, criminalul nu se dă în lături de la nimic, iar pentru a-și teroriza prada pătrunde chiar în teritoriul unde ea se simte în siguranță, spitalul, unde ucide doi dintre oamenii salvați de Cordell și iese ca o fantomă.
E o carte interesantă, cu multe detalii de medicină, ba chiar și o incursiune în mintea criminalului. Îmi place că nu a insistat pe detaliile din viața privată a polițiștilor și că s-a centrat pe acțiune. O să încerc și celelalte romane din serie. Stilul lui Tess Gerritsen m-a cucerit.
🥰

Toshiden: Exploring Japanese Urban Legends Vol. 1 - Tara A. Devlin

  Când vine vorba de legende urbane japoneze sunt deja familiarizată cu marea lor majoritate, pe multe le știam din adolescență, din anime ș...