MEG: A Novel of Deep Terror - Steve Alten

 Cu câțiva ani în urmă mersesem la cinema ca să văd filmul „Frumoasa și Bestia” și cum era o coadă enormă la bilete și popcorn, deși intrasem la ora stabilită în sală, până să înceapă filmul a durat mai bine de jumătate de oră. Așteptarea nu m-a deranjat, dimpotrivă, pe ecran rulau o grămadă de trailere de la filmele care urmau să apară, așa că nu m-am plictisit. Dintre toate acele trailere doar unul mi-a rămas în minte, pentru că îmi stârnise curiozitatea și plănuiam să revin la cinema doar pentru MEG, ceea ce am și făcut.

După ce am văzut filmul, am hotărât să iau și cărțile, apoi am uitat de ele... până zilele trecute. M-am apucat de primul volum și l-am terminat într-o zi și o noapte, cu mici pauze. A reușit să mă țină în suspans cap-coadă, cât să nu renunț, ceea ce e rar acum pentru mine (de ceva vreme, am tot început mai multe romane, dar parcă nu am starea necesară să termin niciunul, așa că le-am lăsat pe pauză). 

MEG mi-a amintit întrucâtva de „Jurassic Park”, nu pentru că ideile ar fi la fel, ci stilul autorului, iar ăsta e un lucru bun, pentru că mi-au plăcut enorm cărțile lui Michael Crichton cu „Jurassic Park”. 

La fel ca în filmele cu „Jurassic Park”, și la MEG cartea e diferită de film, dar mie mi-au plăcut amândouă. În film e multă acțiune, dar nu lipsește nici povestea. În carte sunt multe detalii foarte interesante despre rechini și mult mai multă acțiune. Mi-a plăcut că autorul nu s-a focusat prea mult pe viața privată a personajelor (asta nu lipsește, ci e inclusă în roman, dar nu a exagerat cu detaliile, lăsând cititorii să cunoască personajele prin intermediul vorbelor și acțiunilor lor în momente tensionante), ci a lăsat acțiunea să se desfășoare, concentrându-se pe poveste. Am învățat multe despre rechini și am fost fascinată de megalodon.

Eu nu prea mă împac cu seriile la cărți (am luat vreo două serii și am ajuns să regret mai târziu sau, mai rău, chiar după primul volum; în privința asta am prea multe regrete, așa că m-am învățat minte să nu mai cumpăr o serie întreagă, ci doar dacă primul volum mă dă pe spate... și am ajuns să nu mai cumpăr nicio serie, nu din cele extrem de populare cel puțin), dar pe astea le-am luat pe toate pentru că erau la reducere și nu regret, chiar plănuiesc să trec la al doilea volum cât încă mă mai ține entuziasmul. De fapt, acțiunea îmi era cunoscută din film deja, dar tot a fost un roman care mi-a menținut curiozitatea și m-a făcut să vreau să aflu ce se întâmplă mai departe în următorul volum.

Pentru cei care nu au văzut filmul și n-au citit nici cartea, e vorba despre un paleontolog, fost ofițer de marină, pe nume Jonas Taylor care făcea scufundări în apropiere de Groapa Marianelor. Într-o zi, alături de câțiva membri din echipa sa, are loc un incident în adâncuri și Jonas are impresia că ceva mare a atacat submarinul, astfel, pentru colegii lui el pare că a luat-o razna și încearcă din răsputeri să revină cu submarinul la suprafață, dar Jonas își pierde controlul și, deși salvează viața colegilor săi, unul dintre ei moare și toate oalele se sparg în capul lui. Nimeni nu îl crede când le zice că era ceva în adâncurile apelor care i-ar fi ucis pe toți dacă nu revenea cu submarinul la suprafață. Toți îl cred nebun, ba chiar e internat pentru câteva luni într-un ospiciu, iar cariera lui de ofițer de marină ia sfârșit, el devenind de atunci obsedat de megalodoni. Eventual, un alt incident îl pune față în față cu teroarea pe care a întâlnit-o cu ani în urmă, iar de data asta o înfruntă fără a mai fugi.

Dacă sunteți fani ai filmelor de genul Jaws, Deep Blue sau altele cu rechini, ori chiar Jurassic Park, recomand și „MEG: A Novel of Deep Terror” de Steve Alten. 

Jurasic Parc - Michael Crichton

Titlu în engleză: JURASSIC PARK

Dădusem recent la un anticariat peste această carte și imediat mi-am adus aminte de film. Curioasă, am vrut să văd cam cât de mult respectă acțiunea filmului cartea și ce e diferit și dacă se ridică la înălțimea așteptărilor. Acum m-am convins și singură că e mult mai bună cartea decât filmul. Înțeleg de ce a devenit așa popular Jurassic Park și de ce a prins la public și încă se mai fac ecranizări după atâta timp de la moartea autorului. E o capodoperă!

Cartea e cu mult diferită față de film, ca întotdeauna. În primul rând, atenția la detalii a autorului și felul în care personajele răspund cu generozitate la toate întrebările apărute în mintea mea m-au ținut lipită de carte până am terminat-o, pentru că narațiunea era alertă și plină de informații noi, dar fără să plictisească o clipă. Autorul n-a făcut un secret din ele, ca să le dezvăluie la finalul cărții pentru suspans, ci le-a desfășurat natural pe parcurs, domolindu-mi curiozitatea.

Personajele sunt aproape complet diferite. John Hammond nu e nici pe departe așa tolerant precum e prezentat în film față de Ian Malcolm sau oricine are o părere diferită de a lui și numai un bunic grijuliu nu e, dimpotrivă, insistă că parcul lui e complet sigur și oricine îi pune întrebări ca sa se asigure de acest lucru, îi pune răbdarea la încercare, iar el plănuiește turul parcului deși știe că au avut probleme înainte. De ce spun asta? Pentru că, față de film care începe direct cu minunata întâlnire cu dinozaurii și e prezentat în treacăt un incident cu o victimă la început, cartea prezintă mai multe amănunte legate de experimentele genetice de pe Isla Nublar, iar accidentele și morțile au fost mai multe. De exemplu, câțiva muncitori care lucrau la construirea parcului au avut parte de morți tragice din cauza animalelor, iar InGen dădea mereu vina pe accidente de șantier.

O doctoriță care lucra la un spital din apropiere de Costa Rica dă peste un băiat aproape spintecat și aparatul ei de fotografiat e furat pentru că pozase rănile copilului. Apoi e o creștere alarmantă a morților infantile, căci mulți bebeluși și copii sunt atacați de șopârle bipede. Toate sunt trecute sub tăcere însă de locuitori, care cred că e un fel de hupia, un spirit malefic ce răpește copiii. Totuși, atenția e atrasă de o familie de americani, a căror fetiță e mușcată de o astfel de șopârlă și din cauza ciudatei infecții de pe corpul fetiței și a veninului din saliva reptilei, sunt trimise mostre spre diverse laboratoare și de aici se află și mai multe ciudățenii, dar nimeni nu le ia în serios, deoarece oamenii de știință care lucrau acolo sunt de părere că mostra a fost contaminată cu alte surse. Însuși doctorul care a tratat-o pe fetița americană cheamă un specialist în reptile, deoarece nu e sigur ce fel de specie e șopârla desenată de fetiță. Surprinzător, specialistul investighează plaja cu pricina și dă peste o maimuță urlătoare care molfăia ceva, un dinozaur micuț și iar se trimite la analizat bucata rămasă din specimen, fără prea multe rezultate însă, oamenii declarând că e o șopârlă cu anomalii.

Alan Grant și Ellie Sattler sunt invitați pe insulă ca să își exprime opinia cu privire la securitatea parcului și la comportamentul dinozaurilor. Înainte de a ajunge acolo li se prezintă planurile construcțiilor de pe insulă, dar când ajung pe Isla Nublar, descoperă surprinși că au fost adăugate noi măsuri de protecție. Chiar deasupra camerelor unde stăteau ei fuseseră instalate recent bare groase de fier. În plus, Ellie (paleobotanista) își dă imediat seama că ferigile adăugate pe insulă ca să arate bine ca decor al dinozaurilor erau otrăvitoare, dar oamenii care le amenajaseră nu luaseră în considerare acest lucru. Mai departe lucrurile o iau razna, căci Dennis Nedry (nemulțumit de salariul primit de la Hammond pentru complexitatea muncii lui) e tocmit de o companie rivală pentru a fura embrionii de dinozauri, astfel, mânat de lăcomie, el pune în pericol tot parcul și viețile tuturor.

Cartea e bogată în explicații pe înțelesul tuturor și găsești mulți dinozauri și caracteristicile lor, ceea ce mi-a plăcut enorm. E un science-fiction pentru toate vârstele și merită citit. Michael Crichton a devenit unul dintre autorii mei preferați și m-a cucerit de la prima carte. O recomand tuturor!