Culorile și viața lor secretă - Kassia St Clair

 Anul trecut, de ziua mea, primisem cadou o grămadă de cărți de la cea mai bună prietenă a mea, iar una dintre ele era „Firul de aur” de Kassia St Clair (despre care am mai vorbit pe blog și mi-a plăcut mult), așa că anul ăsta, cu reducerile de Black Friday am zis că nu ar fi rău să mai iau o carte de această autoare, deși, despre culori am o grămadă de cărți.

Ieri și azi s-a nimerit să merg cu câinele la veterinar, iar cum acolo așteptarea e și de câteva ore, am hotărât să iau cu mine „Culorile și viața lor secretă”, voiam o lectură ușoară. Cartea e o lectură consistentă, totuși, și nu prea mă așteptam să o termin rapid, dar tratamentul câinelui a durat pe puțin vreo trei ore, așa că am avut o ocupație plăcută (la un moment dat mă gândeam că poate ar fi trebuit să mai iau o carte cu mine, dar tratamentul pe ieri s-a terminat înainte de a termina eu „Culorile și viața lor secretă” și am plecat acasă... unde am terminat de citit cartea).

Multe dintre aceste lucruri le știam, despre verdele-Scheele care conținea arsenic citisem din „Arta regală a otrăvurilor” și din câteva povestiri detective, pentru că era un fapt care atrăgea foarte mulți scriitori; probabil ați citit măcar o dată despre o cameră în care cineva moare subit și detectivul încearcă să găsească ucigașul, iar acesta e tapetul care conține otravă. În plus, acest verde devenise așa de popular încât era folosit în mai multe domenii, inclusiv în industria alimentară, chiar și la îmbrăcăminte, mai ales la baluri, unde doamnele își făceau rochii vopsite cu acest pigment și otrava era împrăștiată în aer cu fiecare mișcare și dans . Până și Charles Dickens, după ce călătorise în Italia în 1845, voia să-și redecoreze casa în acest verde-Scheele, dar noroc că soția lui l-a făcut să se răzgândească.

Despre absint (nu doar culoarea în sine, ci băutura) știam mai multe din „Dicționar de droguri, toxicomanii și dependențe”. Sunt mulți autori celebri care au căzut în patima „drăcușorului verde” sau, mai simplu, a „verdelui”, cum ar fi: Baudelaire, Poe, Verlaine, Wilde, Maupassant și alții. Absintul era cunoscut de multă vreme, și vechii greci și romani îl cunoșteau și îl foloseau în rețete asemănătoare ca antiseptic și pentru alungarea insectelor, sau ca tonic și febrifug. Sunt multe plante cu arome puternice și foarte amare (Artemisia - am văzut că acum se întâlnește ca ingredient de parfumuri artemisia), reunite sub denumirea de „absint” și aici includ: tarhon, badiană, fenicul, isop, coriandru, melisă, tanaisie, chiar angelică și lămâiță. Absintul era obținut dintr-o combinație de plante și de aromate, printre care pelin, chimen-dulce, anason, maghiran sălbatic, zdrobite mai întâi, apoi scufundate în alcool și distilate, rezultând un lichior amar, de culoarea perei. La început era folosit în medicină ca tonifiant, chiar și soldaților francezi care își făceau serviciul militar în Africa le era administrat pentru a îndepărta malaria. Dar ca orice băutură alcoolică, oamenii i-au prins gustul... De fapt, pelinul în sine nu cauzează nebunie și halucinații (conține cetonă care e otrăvitoare în doze mari, dar șansele sunt mai mari să mori din cauza alcoolului, decât din cauza cetonei), problema absintului e conținutul ridicat de alcool, între 55 și 75%, iar în exces, totul poate deveni otravă.  În „Narcotice în cultura română” de Andrei Oișteanu și ceva tratate de plante magice din România, pelinul era pus în băuturi (mai ales cele vândute la cârciumi), cel mai adesea vin, pentru că se credea că va ține clienții fideli și îi va face să se întoarcă mereu.

Nu mai e un secret acum că anumite nuanțe de roșu sunt extrase din gândaci. Sunt chiar și ferme de astfel de gândaci, numiți coșenilă, care se hrănesc cu cactuși. Pigmentul lor e folosit în industria cosmetică și cea alimentară. Nuanța roșu-de-coșenilă e găsită în multe lucruri, inclusiv M&M, cârnați, brioșe, cherry coke (numai că pe pachet la ingrediente o veți găsi sub denumirea de E120).

Despre albul-de-plumb și despre cum făcea victime în rândul celor care îl foloseau, inclusiv al femeilor și copiilor, e deja știut. Dacă sunteți fani ai anime-urilor, recomand „The Apothecary Diaries”, unde sunt vreo două episoade dedicate acestui material și consecințele utilizării sale, în plus, acest anime e genial. 

În „Culorile și viața lor secretă” veți afla și cum și-au căpătat mașinile Ferrari nuanța de „rosso corsa”, sau despre navele roz-liliachii care se făceau invizibile pe mare și multe, multe altele. 

Dicționar îndrăgostit de parfumuri - Elisabeth de Feydeau

 

„Nu există eleganță fără parfum. Este accesoriul nevăzut, sublim și de neuitat, care îți anunță sosirea și îți prelungește prezența după ce ai plecat.” (Coco Chanel)

„Parfumul (...) se însuflețește pe ființa care îl poartă și o prelungește. Parfumul face liniștea să vorbească. Și locuiește absența. (...) Un parfum istorisește o poveste, aceea a ființelor și a epocii lor. El atinge sensibilitatea și unește inimile și culturile, rămânând o blândă sau violentă constantă în dragoste.” (Elisabeth de Feydeau)

Când eram mică, bunica mi-a povestit că bunicul, la nuntă, i-a oferit în dar o casetă de bijuterii cu perle, în care erau inelele de aur cu pietre prețioase moștenite de la mama lui, și o sticluță de 30 ml de Chanel No 5. Deși iubea acel parfum, îl folosea cu mare zgârcenie și nu se încumeta decât rareori, la evenimente cu adevărat deosebite, să se dea cu un puf sau două, niciodată mai multe. I l-a dat și mamei să se dea în ziua nunții ei. Mi l-a dat și mie, dar eu nu i-am împărtășit dragostea pentru acel parfum. Înțeleg de ce e un clasic și de ce e preferatul multor femei, dar pe mine nu mă reprezintă. Pentru mine miroase a zăpadă, iasomie și lemn moscat, și nu e rău (pe pielea mea iasomia își cam face de cap totuși și preia controlul asupra tuturor celorlalte note, așa că parfumul miroase pe mine a iasomie și atât), dar cumva, după un început în forță, în care mă apucă amețeala și o ușoară greață, pe urmă nu îl mai simt deloc, dar durerea de cap îmi persistă ore întregi, la fel am pățit și cu Coco Mademoiselle (cred că din cauza aldehidelor). Așadar, înțeleg fascinația pe care o poate avea parfumul preferat și cum asociem uneori un parfum cu o persoană sau cu o amintire.

În „Dicționar îndrăgostit de parfumuri” (eu îl am în culoarea galben indian) ni se prezintă în ordine alfabetică noțiuni din parfumerie, istorii ale florilor, parfumuri celebre, ritualuri în care erau folosite parfumurile, celebrități, nume importante în industria parfumeriei, cu alte cuvinte, cam tot ce ține de parfumuri, dar într-un mod sumar și interesant, cât să ne facem o idee despre lucrurile respective (cam ca în „Titani ai istoriei” de Simon Sebag Montefiore).

Și câteva dintre informațiile care mi s-au părut printre cele mai interesante:

 1. În Grecia antică, ritualul Adoniilor este simbolul unei vieți seducătoare și nefaste, provocate de parfumuri care îmbălsămează corpurile amanților. Aceste sărbători erau celebrate în lunile caniculare, când căldura exhala parfumul vegetației și stârnea dorința sexuală. În timpul Adoniilor, femeile și amanții ori clienții lor confecționau jardiniere cu flori, plante și aromate sau plantau mici grădini în vase expuse la soare în timpul îmbrățișărilor lor neîntrerupte. Aceste sărbători bine udate cu vin permiteau toate excesele cărnii. Abia răsărite, plantele mureau, iar grădinile lui Adonis erau aruncate în apa fântânilor sau a mării.

2. Ambra a avut multe legende în Antichitate (de fapt, la fel ca în cazul condimentelor, cu cât un lucru era mai greu de obținut, cu atât valoarea lui creștea, iar unii negustori chiar inventau povești fabuloase pentru a crește prețul mărfurilor lor). În „1001 de nopți”, Sinbad marinarul povestește că a descoperit o insulă pe care ambra izvora dintr-o fântână și apoi se pierdea în adâncimile mării, unde era înghițită de monștri.

Chinezii credeau că ambra cenușie era saliva unui dragon care plutea pe apă, se aduna la un loc și se întărea. Un înțelept din India pretindea că e un amestec de ceară și miere înghețate, din care albinele își fac cuibul în Africa și care e adus apoi de ploi în ocean.  Marco Polo înțelesese adevărata origine a ambrei cu ocazia uneia dintre călătoriile sale în Madagascar, atunci când a observat că localnicii adunau ambra de la balene.

3. „Banii nu au miros” - După ce Nero a delapidat bogățiile statului, succesorul lui, împărat roman provenit din plebe, a trebuit să redreseze finanțele imperiale.  Vespasian, care a domnit între 69 și 79 d. Hr., a înmulțit taxele și impozitele. Ca „bun” guvernant, n-a încetat să găsească noi taxe, una dintre ele fiind taxa pe urină umană și animală, colectată în urne mari de argilă și utilizată de vopsitori ca sursă de amoniac pentru a trata pieile și a fixa vopselele. Sub nasul fiului său, Titus, care protesta împotriva acestei taxe grețoase de care poporul își bătea joc, Vespasian se pare că a agitat câteva monede, zicând: „Non olet” (Nu miros). De unde și expresia „pecunia non olet” - „banii nu au miros”. (Povestea asta e destul de cunoscută, mai ales elevilor care fac latina în școli).

4. O tradiție greacă spune că pantera era singurul animal care emana un miros plăcut și așa își atrăgea prada, prin parfumul care avea o putere irezistibilă asupra celorlalte animale sălbatice. În mitologia egipteană, pantera era o zeiță pe nume Mafdet (numele ei însemnând „alergătoarea”). În Egipt, era simbolul sănătății, deopotrivă a celei trupești și a celei spirituale, reprezentată printr-un corp de femeie cu cap de panteră. Una dintre cele mai frumoase reprezentări ale lui Mafdet este o statuie de aur incrustată cu turcoaze, găsită în mormântul lui Tutankhamon.

5. Și pentru că tot vorbisem de Maria Callas (1923-1977) într-o postare anterioară... se povestește că celebra divă cerea să fie vărsate câteva picături de parfum pe locurile de pe scenă unde urma să cânte. Parfumul ei preferat era „Detchema” de la Revillon.

Iar restul puteți afla citind cartea. Eu am luat-o la reducere de pe site-ul editurii Baroque Books & Arts.

Rose Oud, Rose Honey, Rose Vanilla - Maison Asrar

 Am fost cucerită de Rose Vanilla, așa că am zis că n-ar fi rău să am toată colecția „Rose de France”. Cred că mi-am făcut un obicei din a colecționa trandafiri, pentru că, nu știu cum se face, toate sticluțele care îmi atrag atenția au trandafiri.

Rose Oud - În notele de vârf are bergamotă, caramel, davana, în notele de mijloc trandafir, frezie, lăcrămioare, iar la bază oud, ambergris, piele. Pentru mine, ăsta e un parfum ciudățel, dar interesant, cred că singurul care chiar mi se pare oriental. Nu mi-a plăcut de la început, chiar și acum am sentimente mixte în legătură cu el; uneori îmi place, alteori mi se pare prea greoi... la aceeași purtare, și, recunosc, nu îl port prea des, pentru că nu am starea necesară cel mai adesea. E simplu și complex în aceeași măsură. În primele cinci minute de la pulverizare simt un ușor acord de bergamotă, dar acesta dispare foarte repede și rămâne un trandafir foarte delicat, iar oudul și davana intră în forță. Treptat, pe fundal se simte și caramelul (foarte fin, abia perceptibil, dar e acolo) și un proaspăt condimentat, cred că de la lăcrămioare și frezie. Dar oudul și davana sunt foarte puternice aici, mă duc cu gândul la o plimbare prin natură, într-o zi caldă, când pământul e încă reavăn de la o noapte ploaiasă și te plimbă pe lângă câmpuri unde mirosul de ierburi luxuriante e foarte pregnant, ocazional, mai prinzi și o boare florală care vine și pleacă. Pentru mine, ăsta e un parfum misterios, cald, elegant, senzual... dar nu îl pot purta tot timpul, pentru că ar trebui să am starea necesară pentru el. Mi se pare foarte matur, notele pământoase te aduc la propriu cu picioarele pe pâmânt. Cred că e cel mai potrivit pentru persoanele peste 35 de ani, primăvara și toamna (cumva, nu mi se pare potrivit pentru iarnă, deși e cald, foarte puternic și persistent, poate pentru că e un parfum care îmi inspiră renașterea naturii). 

Rose Honey - Note de vârf: mandarină, cuișoare, prună;

                    Note de mijloc: labdanum, ceai mate, tutun;

                    Note de bază: vanilie, miere, boabe de tonka

Nici cu ăsta nu m-am împăcat de prima dată. Când l-am încercat prima oară, era ca și cum toate notele din el se luptau pentru supremație și n-am putut mirosi nimic concret în el, dar mi-a dat o durere de cap și mi-a amuțit nasul. L-am încercat din nou după câteva zile și de data asta a fost mai bine, puteam detecta cuișoarele și tutunul. Iubesc aroma cuișoarelor, dar nu am fost încântată. Nu sunt o fană a notei de tutun, iar asta era atât de puternică, încât domina totul. L-am lăsat în pace vreo două luni și acum observ schimbarea. A devenit noua mea obsesie. Mandarinele și prunele nu le simt, doar când pulverizez se simte un miros proaspăt de citrice zemoase, care durează câteva secunde, apoi dispare complet. Ce se simte apoi pe tot parcursul zilei e mierea (o miere polifloră aș zice), labdanumul, o notă fină, amăruie (care nu e deloc deranjantă, ci oferă profunzime parfumului), cred că de la ceai, cuișoarele sunt permanent acolo, tutunul - care e temperat acum, și un miros foarte plăcut de fân uscat. Nu simt vanilia sau boabele de tonka, dar poate e nevoie să-l mai las la macerat. Totuși, îmi place mult cum e acum, mi se pare perfect. E un miros proapăt, ușor condimentat, dulce (dar nu dulcele ăla clasic, ci unul rafinat, elegant, care nu e copleșitor), elegant. Îl port cu orice ocazie, uneori chiar și când stau acasă, pentru că nu am nevoie de o anumită ocazie ca să mă bucur de ceva ce-mi place. Momentan, e preferatul meu... după Rose Vanilla.

Rose Vanilla - Note de vârf: lămâie

                     Note de mijloc: trandafir, drywood  

                     Note de bază: vanilie, mosc

Sunt absolut îndrăgostită de acest parfum. Pe cât e de simplu, pe atât e de frumos. Se deschide cu note citrice proaspete, lămâie răcoroasă, ca o limonadă, apoi apar niște trandafiri vanilați, dar nota de lămâie se simte constant. Notele lemnoase sunt și ele acolo, dar sunt așa subtile, încât nu „fură” scena trandafirilor și lămâii. E un dulce ușor pudrat, foarte aromat, cu o notă amăruie (ca atunci când freci petalele de trandafir de dulceață cu lămâie). Eu îl găsesc foarte asemănător cu mirodul de dulceață de trandafiri, după care sunt înnebunită. E un parfum care nu se schimbă pe parcursul zilei, tocmai de aceea îmi place atât de mult. E foarte persistent, iar proiecția e moderată, de aceea e parfumul meu de confort pe care îl folosesc cel mai des. 

Din toată colecția Rose de France de la Maison Asrar, singurul care îmi lipsește e Rose Musk, dar probabil o să îl iau și pe acela. Acestea le-am luat de pe orioudh.ro  

Parfum: Rose Absolute, Rose Bouquet - Maison Asrar

Rose Absolute - unul dintre parfumurile mele preferate. L-am luat blind-buy, pentru că avea aproape aceleași ingrediente ca Rose Vanilla tot de la Maison Asrar (casa asta de parfumuri e wow), dar sunt absolut încântată de el. Nu e un parfum complicat, e elegant și simplu, dar tocmai simplitatea lui mă face să nu mă mai satur de el. E un trandafir dulce, proaspăt, vanilat cu note citrice foarte pronunțate (ca atunci când freci petalele de trandafir cu lămâie). Ăsta și Rose Vanilla mă duc cu gândul la dulceața de trandafiri. Deci cum să nu îl iubesc? Parfumul ăsta reprezintă dragi aduceri aminte pentru mine. Persistența lui e destul de bună, undeva la 7-8 ore pe pielea mea.

Rose Bouquet - cu parfumul ăsta încă nu îmi dau seama ce simt. Nu îl iubesc, dar nici nu îmi displace. Cineva îl comparase cu Delina Exclusif de la Parfums de Marly (eu nu l-am mirosit pe acela ca să le pot compara) și probabil are dreptate, multe note ale celor două sunt aceleași, în plus, imediat ce l-am mirosit mi s-a părut foarte cunoscut, de aceea sunt sigură că l-am mai întâlnit înainte. Simt o grămadă de note în el, dar nu-mi sunt prea clare ca să le identific cu certitudine. Eu simt un miros puternic de trandafiri (unul destul de dark și amețitor), mulți licheni (așa mulți încât mă duc cu gândul la o pădure întunecată), ceva ușor condimentat (cred că o fi un soi de piper, pentru că nu mă dau în vânt după mirosul lui), note lemnoase și ceva citrice, cred că are și ceva oud în el (pentru că mi se pare foarte... robust) și un foarte ușor iz de tămâie, dar nu simt fructele sau vanilia pe care se presupune că le are. E un parfum foarte puternic, oarecum dulce, și rezistent până în punctul în care îmi dă dureri de cap. E clar unul care poate fi purtat doar seara sau în sezonul rece, din punctul meu de vedere, și nu prea mi se pare că ar fi apreciat de femeile sub 30 de ani. 

Parfum: Rose & Romance - Khadlaj

 

Pusesem de ceva vreme ochii pe parfumul ăsta, pentru că atrăgeau notele din compoziția sa, dar eram indecisă, pentru că nu e popular și nici recenzii nu prea are (totuși, am observat că multe dintre parfumurile populare pe care le-am luat nu mă încântă prea mult, așa că m-am decis să nu mă mai las influențată de vloggări și să dau o șansă acelor parfumuri care chiar îmi atrag atenția și, de regulă, intuiția mea e bună în alegerea lor).  

Rose & Romance de la Khadlaj mi-a ajuns azi pe la amiază și de atunci au trecut vreo 7 ore și încă mai simt parfumul ăsta. M-a surprins foarte plăcut. Eram reticentă în privința lui pentru că nu mai încercasem nimic de la Khadlaj, dar după ce l-am încercat pe ăsta (care a dispărut în mod misterios de când l-a mirosit și mama), sunt sigură că pe viitor voi încerca și altele din colecția lor.

Sticla e drăguță și foarte grea, iar lichidul e o magie florală absolut superbă. Tuberoza și trandafirul se simt din prima clipă, cu ușoare note verzi și bergamotă, care mă duc cu gândul la tulpini proaspăt tăiate, apoi apare iasomia (dar mie mi se pare o iasomie rece, iasomie cu rouă ceva, pentru că simt niște note acvatice ce îi oferă prospețime parfumului), zambila e mai delicată în el decât mă așteptam, dar eu simt caprifoi și crin în parfumul ăsta - un crin foarte puternic chiar, care ar putea fi destul de copleșitor pentru unii și ar putea provoca ceva dureri de cap sau amețeli, cel puțin în primele 2-3 ore (eu m-am dat două-trei pufuri, de aceea nu cred că e nevoie de mai mult, proiecția lui e destul de mare la mine). Nu se schimbă în timp ce îl port. E foarte floral, proaspăt, răcoros aș zice. Eu îl asociez cu o plimbare spre seară printr-o grădină plină de flori. Pentru mine e ceea ce trebuie, iar mama s-a îndrăgostit de el de la prima mirosire. Cred că e potrivit pentru primăvară și vară (dar vara folosit cu moderație sau când e mai răcoare afară). Pentru iubitoarele de florale e minunat.

Parfumuri - Coffee Blend, Vanilla Voyage - Maison Asrar

 

E ceva timp de când tot cumpăr parfumuri. Cred că am început să fiu mai interesată de ele după ce am citit câteva cărți despre istoria condimentelor și istoria parfumului. Mi-am dat seama că ceea ce noi luăm de-a gata acum, era în trecut foarte greu de procurat și o întreagă legendă se țesea în jurul ingredientelor considerate exotice pe atunci, cum ar fi vanilia sau piperul (la piper, legendele prin care era procurat se asemănau cu cele ale lui Sinbad Marinarul), iar pentru a le obține era o aventură dificilă și, deseori, sângeroasă și fără scrupule. Dar, cum tot am învățat să le apreciez mai mult și să le privesc cu alți ochi, mi-am zis că n-ar fi rău să-mi iau niște parfumuri (mai ales când mi-am dat seama că nici nu le acordasem vreo atenție înainte). Eram hotărâtă să-mi placă toate pe atunci, dar lucrurile nu sunt așa simple în realitate. 

Evident, prima mea alegere nu au fost parfumurile arăbești, pentru că aveam greșita impresie că toate sunt similare celui pe care l-am mirosit în copilărie și nu mi-a plăcut deloc (mirosul era unul puternic de rășini, oricum, l-am considerat foarte neplăcut și atât de puternic încât începuse să mă doară capul de la el), totuși, mi-am zis să încerc ceva diferit, și de atunci tot am încercat.

Recent, tot mă uitam la popularitatea tot mai mare a parfumurilor arăbești, care sunt gâsca cu ouă de aur pentru vloggării care vor multe vizualizări. Uneori, le mai ascult, alteori, renunț la ele din cauza teatralității cu care sunt prezentate și a repetițiilor constante. De fapt, îmi dau seama că un parfum nu va fi niciodată la fel pentru toată lumea, dar câteodată îmi permit să mă las influențată și o mare parte din vină e și din cauza curiozității mele. Pe baza ingredientelor din descriere, mintea mea crează acea aromă și aș putea să jur că o simt în jurul meu și e minunată, e ca și cum mă joc cu o orgă de arome, dar când iau parfumul propriu-zis și îl miros... de multe ori am rămas dezamăgită. Din fericire, cu astea arăbești trebuie să am puțină răbdare, pentru că se schimbă după o perioadă de macerare și devin chiar bune... unele.

Coffee Blend - Nu mi-a plăcut de la început. Le-am luat din cauza popularității lor, deși nu sunt fană a cafelei. Prima oară când l-am mirosit abia simțeam o ușoară aromă de nuci și migdale un ușor iz floral din care nu înțelegeam mare lucru, pentru că era foarte slab. Totuși, după ce l-am lăsat vreo lună sau două, pot spune că mi-am schimbat părerea nefavorabilă despre el. Mirosul de cafea e destul de intens, dar nu deranjant, e fin și cremos, și nota de lemn dulce (licorice) e foarte puternică (am observat că multora nu le place mirosul de lemn dulce, așadar, parfumul ăsta clar nu e pentru ei), temperată de miresme de flori albe (dar nu îmi dau seama ce flori albe mai exact, m-aș gândi la iasomie, dar nu sunt deloc sigură, e ceva foarte fin și aproape lactonic, care pare să se simtă pe fundal, dar nu le detectez pe piele). Nu e o cafea dulce pentru mine, mai degrabă amăruie și puțin condimentată, cu tente ambrate și multe nuci, dar e un parfum confortabil. Pentru mine e perfect în zilele ploioase, pentru când vreau să lenevesc sau să mă plimb fără pretenții, sau merge și la o zi obișnuită de muncă, în care funcționezi doar pe bază de cafea. E ca și cum ai avea cafea la tine și te-ai plimba cu ea peste tot. Poate fi purtat ziua, în toate anotimpurile, nu vara poate, sau în zile caniculare, pentru că e foarte puternic și cu o proiecție mare, plus, foarte longeviv (acum depinde ce înseamnă longeviv, pentru mine, 6-7 ore sunt destule, dar unii ar vrea mai multe probabil).

Ăsta e inspirat de Amore Caffe de la Mancera, dar eu nu am mirosit originalul, așa că nu le pot compara. Ca să fiu sinceră, eu nu mă uit la inspirații (pentru că nu m-aș îndura niciodată să dau o lună de chirie pe 75ml de parfum, oricât de extraordinar ar fi el, nu mi-aș permite, chiar de m-aș gândi să-i susțin pe creatorii lui), așa că tot ce iau îl tratez ca atare, fără să le compar cu altele. Dacă îmi place, îmi place ce am luat, nu părerile despre celelalte pe care nu le-am mirosit. Pentru mine e drăguț. Treptat, după vreo câteva ore, rămâne pe piele un miros delicat de mosc, cafea și lemn dulce (poate o fi în imaginația mea, dar eu cred că simt în ăsta și ceva frunze de ceai negru... eh, de aia parfumurile sunt așa subiective în funcție de fiecare nas în parte, cu câteva zile în urmă, parfumul ăsta mă ducea cu gândul la Sweet Heaven de la Gulf Orchid - care e inspirat de 

Angels' Share de la Kilian).

                                                              

Note de vârf: Cafea, Lapte, Migdale dulci

Note de mijloc: Flori albe, Ambră, Lemn Dulce

Note de bază: Mosc, Caramel, Vanilie, Nuci 

Vanilla Voyage - Nici ăsta nu mi-a plăcut de la început. Când l-am mirosit prima dată, nu simțeam nimic din notele listate, poate doar o iasomie foarte firavă, deși era foarte uleios. L-am testat câteva zile mai târziu și părea cam la fel, dar apăruse o notă de unt. L-am lăsat pentru vreo două luni și a apărut magia. La început, se simte un miros alcoolizat de esență de vanilie, care se potolește după vreo 2-3 minute și lasă un puternic unt caramelicios cu boabe de tonka, ambră și, deși e foarte delicată, nota de lemn dulce e mereu prezentă (dar nu copleșitoare ca la Coffee Blend, ci foarte finuță), însoțită de o iasomie caldă, dar tot firavă. E un parfum care mă face să-mi fie constant poftă de prăjituri cremoase sau clătite cu unt și miere. E un parfum constant, nu se schimbă pe parcurs, dar e delicios ca miros. Inspirat de Bianco Latte de Giordani di Toscana, altele cu miros similar acestuia sunt Eclaire de la Lattafa, Cream Velvet de la Khadlaj, Vanilla Latte de la Gulf Orchid, Nyla Vani-Elle de la Arabiyat Prestige, Noor de la Riiffs, Tiramisu Caramel de la Zimaya, Latte Abyad, Caramel Cascade de la Paris Corner.

Note de varf: Caramel, Lemn dulce, Unt

Note de mijloc: Iasomie, Boabe de Tonka, Miere

Note de baza: Vanilie, Ambra, Mosc

Sunt destul de drăguțe parfumurile astea gurmande, dar eu clar le prefer pe cele florale, pentru că pur și simplu iubesc florile.

Dacă sunteți curioși de Coffee Blend și Vanilla Voyage, eu le-am luat de pe orioudh.ro