Scris în stele - Nova Riley

Pentru cititorii din întreaga lume, atracția romanelor de dragoste pare să fie aceea că ele oferă speranță, putere și asigurarea că finalurile fericite sunt posibile.

Romantismul promite că, indiferent cât de sumbre par uneori lucrurile, în cele din urmă totul se va rezolva cu bine și dragostea adevărată va triumfa - iar într-o lume incertă, acest lucru este foarte reconfortant. Poate de aceea e cel mai căutat gen literar, pentru că oferă șansa de a retrăi dragostea și sentimentul de a te îndrăgosti din nou și din nou sau de a visa la iubire adevărată. 

Cred că popularitatea romanelor de dragoste constă și în faptul că ele pot evoca amintiri. Unele povești chiar seamănă cu cele trăite de unii dintre noi, iar dacă nu, putem visa la cum ar fi fost dacă.

„Scris în stele” de Nova Riley e un roman despre o adolescentă problematică, care învață ce e iubirea și, mai ales, iertarea. Spun povestea unei tinere care se maturizează și învață că poate avea succes, că este utilă și valoroasă pe cont propriu, că există bărbați care o vor respecta și o vor trata bine; și că merită să aștepți pentru astfel de bărbați.

Cu personajele Nova Waters și Caden Riley am avut o relație de love-hate, și e de înțeles, pentru că de regulă nu mă împac deloc cu cărțile cu adolescenți. Uneori, îi îndrăgeam, alteori, mă exasperau. Dar povestea a fost drăguță, iar finalul m-a făcut să zâmbesc. Cartea asta mi-a adus aminte de cum era viața de liceu, cu bune și cu rele.

Dacă vă plac poveștile în genul „After” sau cele ca ale autoarelor Ana Huang, Colleen Hoover sau Kristin Hanah, cred că și asta ar fi pe placul vostru.

Dama de pică = de Cătălina Pană

 „Dama de pică” prezintă drama unei tinere care pleacă din țară cu un bagaj de vise și multe speranțe, dar nu se poate debarasa de amintirile trecutului pentru a îmbrățișa ceea ce-i oferă prezentul.

Cred că fiecare dintre noi se poate regăsi măcar puțin în personajul Ioanei. Pe parcursul lecturării eu am tendința uneori de a auzi în minte diverse melodii, pe care le asociez cu cartea în sine și ulterior, când le ascult, îmi revine în minte cartea respectivă sau un anumit personaj. Evident, aici mi s-au învârtit prin minte trei melodii: „Du-te dor” de Aurel Moldoveanu - poate pentru că Ioana mi s-a părut așa „autohtonă” oriunde ar fi mers și cu oricine s-ar fi întâlnit, în plus, consider că li se cam potrivește melodia celor doi îndrăgostiți; „Hai vino iar în gara noastră mică” și „Poker Face” (la faza cu poșeta și piperul am râs de aproape am făcut pătrățele și tot auzeam în minte „p-p-p-po-po-poker-face” la reacțiile Ioanei și cam la toate boacănele ei).

Am descoperit că am multe în comun cu acest personaj iubibil: bomboanele cu marțipan, vinul rece, o copilărie fericită. Cel mai reprezentativ citat din carte pentru mine a fost:

„Mi-e dor de mine. Mi-e dor de Ioana cea veselă și zglobie, care purta neobosită ghiozdanul în spate 7 kilometri până la școală și iar 7 înapoi, dar care nu se plângea de greutatea lui. De Ioana care aștepta răbdătoare vaca să se adape ca să o ducă înapoi pe izlaz la păscut, iar ea, fetița de 13 ani, să se poată afunda iar între paginile unei cărți bune. Mi-e dor de Ioana cea care număra stelele în timp ce asculta concertele brotacilor de pe marginea buruienoasă a canalului și de Ioana cea care împletea mătasea păpușoilor, transformați brusc în prințese de poveste așteptând broscoi pe care să îi salveze cu sărutări.”

E un citat care îți trezește dorul în suflet.