Ornitografie. Ghid ilustrat de folclor și simbolistică a păsărilor - Jessica Roux

 

O carte drăguță, cu informații sumare despre păsări, legendele și simbolistica lor, însoțite de ilustrații superbe (la fel ca în „Floriografie”, de aceeași autoare). Copiilor sigur le-ar plăcea.

Eu am luat-o pentru că mă atrăgea păunul (de fapt, am luat-o pentru că îmi plăceau ilustrațiile și voiam să mai am o carte în genul „Floriografie”, despre păsări am alte cărți care abundă în detalii, deși nu sunt așa plăcute vizual), dar informațiile din carte nu au fost noi pentru mine, decât cu puține excepții. Despre îngerul păun știam deja din „Secretul Genezei” de Tom Knox, de asocierea lui cu zeița Hera îmi aminteam din serialul „Hercules” cu Kevin Sorbo, iar de presupusa sa nemurire din „Tainele donei Isabel” (despre „Secretul Genezei” și „Tainele donei Isabel” am mai vorbit deja pe blog).

La unele păsări sunt referiri la operele unor autori cunoscuți, cum ar fi privighetoarea de exemple, unde autoarea menționează „Trandafirul și privighetoarea” de Oscar Wilde (am citit povestea asta când eram mică și am plâns la sacrificiul neapreciat al privighetoarei, la fel și la moartea rândunelului din „Prințul Fericit” tot de Oscar Wilde; la drept vorbind, îmi plac poveștile scurte ale lui Wilde, cele care sunt foarte apreciate de copii, sunt atât de frumoase și emoționante, dar nu și „Portretul lui Dorian Gray” - oricât de clasic ar fi el și oricât de faină proza... adevărul e că mi s-a părut teribil de plictisitor și tărăgănat; premisa lui e super, un portret care îmbătrânește în locul tău, în timp ce tu rămâi veșnic tânăr, fix ceea ce mă atrăgea când am început cartea, dar nici că se putea să fiu mai detașată de niște personaje cum am fost aici, putea să se întâmple orice cu ele și mie nici nu îmi păsa, povestea nu ajungea deloc la mine; de regulă, la cărțile citite îmi amintesc uneori și fragmente întregi din ele, mai ales dacă mi-au plăcut... sau nu mi-au plăcut, tot rămân cu ceva, dar nu a fost cazul cu Dorian Gray - în afară de ideea principală, pe care o știe deja toată lumea, din roman nu îmi mai amintesc nimic, nicio discuție între personaje, nici acțiunea, și n-am nici interesul sau dorința de a o mai reciti vreodată).

Revenind la „Ornitografie”, cred că e o carte foarte bună pentru copii, sigur le-ar trezi curiozitatea și interesul pentru lectură. Cartea în română o găsiți pe libris.

Oaza ascunsă - de Paul Sussman

 Voiam de ceva vreme niște cărți de Paul Sussman. Dădusem peste el când lucram la „Văpăi de dragoste și diamant” și căutam informații despre oaza Siwa și armata lui Cambyses, iar autorul are și o carte intitulată „Armata lui Cambyses”, plus alte titluri care mi-au atras imediat atenția. Am luat-o doar pe asta de pe Libris, pentru că era singura la reducere și eram curioasă în legătură cu subiectul, mai ales după ce citisem descrierea cărții, care mi s-a părut foarte interesantă.

Deși ar fi trebuit să-mi stârnească interesul începutul ei, primele capitole mi s-au părut cinematice, și asta nu într-un sens bun. Îmi plac cărțile de acțiune, chiar le caut, mai ales când am o colecție întreagă cu Indiana Jones, dar la „Oaza ascunsă”... parcă întreaga carte fusese gândită pentru a deveni un film (a avut și câteva scene foarte clișeice, întâlnite în filmele de acțiune; cred că și astea au contribuit la pierderea interesului pe alocuri). Am tot tras de primele capitole și treptat a devenit mai interesantă, dar pe alocuri nu am scăpat de impresia că citeam un scenariu de film. Personajele... nu m-am putut atașa de ele, nici de bune, nici de rele, dar cartea promitea un thriller incitant și s-a ținut de promisiune, aventurile ținându-se lanț, cu momente de respiro.

Se vede că e o carte cu multă documentare, pe lângă limbi antice, legende, beduini, avem și o introducere în alpinism, avioane ultraușoare, descrieri ale locurilor și oamenilor din locurile respective, și despre lumea traficului de materiale nucleare... și da, pare aceeași rețetă ca în cărțile cu Indiana Jones. E un thriller bun, dar trebuie citit fără pauze prea lungi.

Freya Hannan sosește în Egipt pentru a participa la înmormântarea surorii sale, Alex. Freya nu mai vorbise de ani de zile cu sora ei, iar Alex îi trimitea ocazional scrisori despre munca ei în Egipt, fără a primi vreun răspuns totuși. În timp ce stă câteva zile în casa surorii ei, Freya observă mai multe lucruri ciudate, iar în cele din urmă ajunge la concluzia că sinuciderea lui Alex e mult prea bizară și că poate fi vorba de o crimă la mijloc. Medicii și poliția îi risipesc temerile și ea acceptă că poate nu a cunoscut-o chiar atât de bine pe Alex, dar când cineva îi aduce un rucsac pierdut în deșert, pe care un grup misterios de asasini îl caută, bănuielile ei devin certitudini. Cine îi ucisese sora? Ce anume descoperise Alex ca să-i pună viața în pericol?