Translate

Se afișează postările cu eticheta rose bouquet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rose bouquet. Afișați toate postările

joi, 12 iunie 2025

Parfum: Rose Absolute, Rose Bouquet - Maison Asrar

Rose Absolute - unul dintre parfumurile mele preferate. L-am luat blind-buy, pentru că avea aproape aceleași ingrediente ca Rose Vanilla tot de la Maison Asrar (casa asta de parfumuri e wow), dar sunt absolut încântată de el. Nu e un parfum complicat, e elegant și simplu, dar tocmai simplitatea lui mă face să nu mă mai satur de el. E un trandafir dulce, proaspăt, vanilat cu note citrice foarte pronunțate (ca atunci când freci petalele de trandafir cu lămâie). Ăsta și Rose Vanilla mă duc cu gândul la dulceața de trandafiri. Deci cum să nu îl iubesc? Parfumul ăsta reprezintă dragi aduceri aminte pentru mine. Persistența lui e destul de bună, undeva la 7-8 ore pe pielea mea.



Rose Bouquet - cu parfumul ăsta încă nu îmi dau seama ce simt. Nu îl iubesc, dar nici nu îmi displace. Cineva îl comparase cu Delina Exclusif de la Parfums de Marly (eu nu l-am mirosit pe acela ca să le pot compara) și probabil are dreptate, multe note ale celor două sunt aceleași, în plus, imediat ce l-am mirosit mi s-a părut foarte cunoscut, de aceea sunt sigură că l-am mai întâlnit înainte. Simt o grămadă de note în el, dar nu-mi sunt prea clare ca să le identific cu certitudine. Eu simt un miros puternic de trandafiri (unul destul de dark și amețitor), mulți licheni (așa mulți încât mă duc cu gândul la o pădure întunecată), ceva ușor condimentat (cred că o fi un soi de piper, pentru că nu mă dau în vânt după mirosul lui), note lemnoase și ceva citrice, cred că are și ceva oud în el (pentru că mi se pare foarte... robust) și un foarte ușor iz de tămâie, dar nu simt fructele sau vanilia pe care se presupune că le are. E un parfum foarte puternic, oarecum dulce, și rezistent până în punctul în care îmi dă dureri de cap. E clar unul care poate fi purtat doar seara sau în sezonul rece, din punctul meu de vedere, și nu prea mi se pare că ar fi apreciat de femeile sub 30 de ani. 






Scris în stele - Nova Riley

Pentru cititorii din întreaga lume, atracția romanelor de dragoste pare să fie aceea că ele  oferă speranță, putere și asigurarea că finalur...