Sadie - Courtney Summers

Am luat cartea cu mult timp în urmă, alături de altele care mi-au atras atenția atunci, numai că am uitat pur și simplu de ea și le-am acordat prioritate altora, iar acum îmi dau seama că dacă o citeam în zilele ei de popularitate, sigur aș fi apreciat-o mai mult decât acum.

Metoda cu podcastul am întâlnit-o și în cartea „Misterul din pădure” de Matt Wesolowski, dar acolo a reușit să îmi dea fiori, să îmi crească interesul față de poveste, dar la „Sadie” mi s-a părut cam seacă și cu detalii știute deja de cititor din perspectivele lui Sadie, exceptând ultimul episod, în care e ceva relevant poveștii, în rest...

Povestea începe cu moartea unei fete de 13 ani, Mattie, sora mai mică a lui Sadie. Poliția epuizează rapid orice indiciu, iar cum „fetele dispar de acasă tot timpul” nu pare că se străduiesc prea mult, iar Sadie dispare și ea, căutând să se răzbune pe ucigașul surorii ei. 

Sadie mi s-a părut un personaj interesant la început... apoi mi-am pierdut cu totul interesul față de ea. Povestea pentru mine a fost foarte previzibilă, uneori lipsită de detalii, lipsită de mister, suspans și tensiune, așa că nu m-a prins mai deloc. Primele 100-150 de pagini au fost destul de încete. Sigur, se întâmpla ceva, dar nu destule. Pentru Sadie, Mattie a fost întreaga ei lume. Îi fusese mai degrabă ca o mamă surorii ei mai mici, în lipsa mamei lor (o femeie dependentă de droguri și alcool, care le aducea acasă tot soiul de bărbați dubioși). Față de Claire (mama fetelor, care le abandonează într-o bună zi, asta după ce nici nu a avut grijă de ele prea mult, iar față de Sadie se purtase de neiertat) n-am dezvoltat nicio simpatie, dimpotrivă, mi s-a părut un personaj gol, pierdut în lumea lui, dar care prin purtarea ei le-a făcut rău fetelor și nu le-a fost niciodată alături când aveau cea mai mare nevoie de ea.

Uneori detaliile lipsesc, ca atunci când Sadie lovește cu o piatră cutia aia din casa secretă, iar conținutul ei se revarsă... dar ce conținut? Nu se spune mai târziu decât că lui Sadie i se făcuse rău, restul ține de imaginația cititorului. Iar asemenea scene se mai întâmplă și pe parcurs, și se trece peste ele ca Vodă prin lobodă, ceea ce a fost un mare turn-off pentru mine. Nici măcar cum a murit soră-sa nu ni se spune, decât că e vorba de o lovitură la cap, iar în podcast ni se spune că vor lăsa deoparte alte detalii cu privire la crimă... Adică serios, ca cititor aș vrea să mi se ofere mister, dar și destul cât să-mi mențină curiozitatea și interesul de a da pagina mai departe, iar aici nu a fost cazul. La o carte încadrată în genul thriller am așteptări, mai ales dacă vreau să fac pe detectivul... deși iar nu a fost cazul aici. Ca să nu mai spun de final... 

Cartea promitea aflarea unor mari secrete... dar s-a dovedit că nu erau nici mari și nici chiar secrete. De fapt, povestea e chiar foarte simplă. Ca thriller... nu mi s-a părut thriller, misterul i-a lipsit, mai degrabă e o dramă despre două surori.

Per total, am fost „deconectată” de la povestea asta, așa că nu prea m-am putut atașa de nici măcar un personaj (nici măcar de Sadie), a fost ca și cum priveam un film de la distanță și doar așteptam să se termine odată. 

Bijuterii imperiale - Ana Trigo

De cum am văzut noua apariție la Baroque am și luat-o. Istoria bijuteriilor blestemate mă fascinează de ceva vreme încoace. Totuși, foarte puține informații din cartea asta au fost noi pentru mine. Pe majoritatea le știam deja din alte cărți, trei dintre ele sunt „Vraja Diamantelor” de Radu Nor, „Stoned” de Aja Raden și „The Curious Lore of Precious Stones” de George Frederick Kunz (pe asta am găsit-o cea mai complexă lucrare din domeniu și foarte interesantă, întrucât e plină de detalii ale pietrelor prețioase și a istoriei lor din diverse surse, multe anecdote, simbolism, culoare, folclor, divinație, formarea lor, raritate, superstiții, scopuri medicinale, cam tot ce ține de nestemate, dar fără a fi câtuși de puțin plictisitoare, cel puțin din punctul meu de vedere). 

Despre diamantul Hope nu mai e nevoie să spun nimic, e destul de cunoscut, ba chiar a inspirat și Inima Oceanului (colierul din filmul Titanic) și m-a inspirat și pe mine.

Cred că dintre toate nestematele prezentate în cartea asta, singurul cu adevărat „blestemat” pare a fi safirul mov de la Delhi.

Totuși, per total, e o carte interesantă și adună la un loc informații despre bijuteriile celebre și posesorii lor, fie ei loviți de ghinion sau nu.

Chirurgul - de Tess Gerritsen

După ce am lucrat intens la un roman, simțeam nevoia să iau o pauză și să citesc o carte bună. Prima mea alegere a fost „Blestemul Diamantelor” de Anthony King (care m-a atras datorită titlului), dar am fost profund dezamăgită și am stat să mă întreb de ce e încadrat autorul ăsta la thrillere, când din 60 de pagini cât avea cartea lui, mai bine de jumătate erau cu sex fără rost, iar abia la urmă a rezolvat misterul în 2-3 pagini.

Din fericire, am ales pe urmă cartea „Chirurgul” de Tess Gerritsen și am rămas surprinsă de cât de bine e scrisă și cum te ține în suspans pe tot parcursul lecturii. E prima din seria Rizzoli & Isles și o aveam de ceva vreme, dar nu m-am atins de ea, deși aflasem de aceste personaje din jocurile cu detectivi. Am auzit că e și un serial cu ele.

Romanul începe în forță, cu fuga ucigașului de la locul unei crime.

Un an mai târziu, poliția din Boston anchetează o crimă similară și află că modul de operare al criminalului e foarte asemănător cu cel al altuia, care a fost ucis de ultima lui victimă, doctorița Catherine Cordell.

Următoarele crime par să se învârtă în jurul doctoriței și poliția o ia în vizor, aflând că și ea fusese cu câțiva ani în urmă violată și aproape ucisă, însă agresorul ei cu siguranță era mort. Totuși, criminalul nu se dă în lături de la nimic, iar pentru a-și teroriza prada pătrunde chiar în teritoriul unde ea se simte în siguranță, spitalul, unde ucide doi dintre oamenii salvați de Cordell și iese ca o fantomă.

E o carte interesantă, cu multe detalii de medicină, ba chiar și o incursiune în mintea criminalului. Îmi place că nu a insistat pe detaliile din viața privată a polițiștilor și că s-a centrat pe acțiune. O să încerc și celelalte romane din serie. Stilul lui Tess Gerritsen m-a cucerit.

Crima perfectă - de Holly Jackson

 Primul volum al seriei „Crima perfectă” de Holly Jackson mi-a fost recomandat de Diana (care a insistat cam două zile pe lângă mine, dându-mi detalii care să-mi stârnească interesul, până mi-a smuls promisiunea că o voi încerca).

Când eram mică aveam un cireș enorm în grădina cu flori. Era cel mai mare și se vedea de la câteva străzi distanță. Primăvara era spectaculos, mai ales când stăteam minute în șir în vale inspirându-i parfumul și urmărind petalele ce se scuturau ca o ploaie în câmpul cu trifoi. Imaginea aceea e atât de vie în mintea mea, iar cu ea vine la pachet și amintirea primului meu erou.

Aveam vreo 7-8 ani și toți copiii din sat se adunau pe câmpul cu trifoi de sub cireșul meu ca să guste și ei cele mai gustoase și mari cireșe. Desigur, majoritatea erau adolescenți și le plăcea să facă mișto de cei mai mici, furându-le cireșele obținute cu greu. De ciudă că nu ajungeam să gust din propriile cireșe, mă duceam la vecinul să le fur (în grădina lui se găseau și căpșuni, dar se întâmpla ca în „Prâslea cel voinic și merele de aur”), iar el tocmai asta păzea și când mă prindea în copac venea cu o găleată mare și îmi cerea să-i strâng și lui vreo 5 kile ca să facă baba lui dulceață sau compot, apoi stătea la baza trunchiului cu un toiag până se făcea seara (timp în care mi se acrise și de cireșe și de tot pe tot anul) și avea bunăvoința bunica să vină la fântână cu o sticluță de rom, îmbunându-l pe bătrân cu sfânta licoare cât să uite de mine și s-o șterg acasă.

Situația cu cireșele s-a schimbat când băiatul unui vecin din sat a mai crescut și putea să se urce singur în copacul meu, iar prima care avea onoarea să guste minunatele cireșe eram eu. Așadar, e logic de ce a devenit băiatul ăla primul meu erou: pentru că a fost bun cu mine.

Poate vă întrebați ce legătură are cu cartea „Crima perfectă” și ce aberații scriu eu aici. În afară de faptul că eroina cărții vrea să demonstreze nevinovăția primului ei erou, niciuna, doar mi-am amintit de tinerețea mea.

Revenind, cartea începe cu Pippa, o elevă de liceu care își alege ca proiect un vechi caz de crimă din orașul ei, cu scopul de a dovedi nevinovăția băiatului, care fusese bun cu ea în copilărie și pe care ea îl admirase enorm.

Se presupunea că Sal Singh își ucisese iubita, pe Andie Bell, iar apoi își pusese capăt zilelor în aceeași pădure în care dispăruse cadavrul ei. Poliția clasează cazul și vreme de cinci ani totul e dat uitării, deși familia băiatului devine hărțuită de oameni. Imaginea fetei dispărute o pune într-o lumină favorabilă pe aceasta, transformându-l pe băiat într-un monstru. Pippa crede cu tărie că el nu ar fi fost niciodată în stare de așa ceva și pornește de la premisa că Sal e nevinovat. Pentru asta apelează la fratele lui Sal, Ravi, iar cei doi sunt porniți să descopere și să dezgroape secrete vechi.

Cartea e foarte interesantă. Fiecare teorie privind moartea fetei la care te poți gândi ți se așterne în fața ochilor. Te invită să faci pe detectivul, având la dispoziție aceleași detalii de care dispun și personajele, până devine o întrecere între tine și ei (ceea ce o face destul de antrenantă). E la obiect, nu insistă pe viața personală a Pippei (deși Diana era de părere că nu se dau detalii cu privire la viața ei privată, indirect, eu cred că sunt destule cât să ne facem o privire de ansamblu asupra ei). Crima perfectă e interesantă și te ține în suspans. Îți oferă o listă de suspecți, e ca o joacă în stilul whodunnit. Se citește ușor, unele capitole fiind notate ca interviuri sau mesaje. O recomand!

Misterul din pădure - de Matt Wesolowski

 Cu ceva timp în urmă am văzut cartea „Misterul din pădure” recomandată pe un grup și mi-a atras atenția descrierea ei. Nu era prea populară, pentru că am văzut-o o singură dată, în rest, tot dădeam de „Pacienta tăcută” (care nu mi s-a părut așa wow pe câtă reclamă i se făcea, dar dacă nu citești de regulă thrillere, atunci da, pare grozavă).

În „Misterul din pădure”, Scott King - gazda unui canal de podcasturi, intitulat „Șase Povești” - primește o scrisoare în care i se cere să investigheze un caz vechi din 1988, anume dispariția unui băiețel pe nume Alfie Marsden.

Circumstanțele dispariției lui Alfie sunt cum nu se poate mai bizare. În Ajunul Crăciunului, în 1988, într-o noapte ploioasă, în timp ce treceau prin pădurea Wentshire, Sorrel Marsden (tatăl copilului) începe să audă sunete ciudate venind de la motorul mașinii. Îngrijorat, oprește mașina să verifice. Totuși, în mai puțin de cinci minute, cât verifică el sub capotă, Alfie, care dormea pe bancheta din spate, dispare fără urmă. Sorrel cere imediat ajutorul poliției, dar oricât e căutat copilul, rămâne în zadar, așa că în 1995, Alfie Marsden e declarat oficial mort.

Scott King alege șase oameni apropiați de Alfie ca să-i spună povestea și ies la iveală detalii sinistre, care l-ar putea ajuta să aducă puțină lumină în acest caz vechi. Oare să fie „ceva” în pădurea Wentshire, de vreme ce le-a fost interzis oamenilor să mai intre în ea? În noaptea dispariției, mașina lui Sorrel se oprise la un site de construcții abandonat (din cauza nenumăratelor relatări ciudate ale constructorilor, care se temeau să mai lucreze acolo).

Cartea e plină de suspans și de multe ori mi-a dat fiori. E o poveste bine structurată și foarte interesantă. O recomand!

O cameră în care se poate muri - Ellery Queen

 

Titlu în engleză: A ROOM TO DIE IN

De Ellery Queen auzisem dintr-un film chinezesc de comedie, „Detective Chinatown”, în care unul dintre personaje îi menționează de câteva ori numele și se declară mare fan al cărților sale, așa că, mai mult intrigată de acest scriitor datorită detectivului din film și a abilităților sale incredibile de deducție, m-am decis să-i caut cărțile, după ce m-am informat și despre autor, întrucât, deși fană a genului polițist, din nefericire, nu mai întâlnisem înainte numele lui Ellery Queen.

Aparent, Ellery Queen (nu e femeie, așa cum crezusem eu inițial) e pseudonimul a doi scriitori veri: Frederic Dannay (1905-1982) și Manfred B. Lee (1905-1971), care și-au început colaborarea în 1929 la o nuvelă polițistă, cu care au și câștigat un concurs literar organizat de o revistă americană. Cei doi scriitori au publicat sub pseudonimul Ellery Queen, care e și numele eroului lor principal în majoritatea romanelor lor (peste 40 la număr, dar au acceptat și poveștile altor scriitori care îl aveau ca detectiv amator pe personajul Ellery Queen). Queen a fost foarte popular în acea perioadă, devenind unul dintre cele mai celebre personaje ale literaturii polițiste din Statele Unite. Cărțile celor doi veri au fost traduse, adaptate pentru radio și televiziune, ecranizate și au avut mare succes la public. Încă au, chiar dacă am dat eu mai greu peste ele.

Așadar, „O cameră în care se poate muri” a fost prima mea întâlnire propriu-zisă cu Ellery Queen, deși am înțeles că aceasta a fost scrisă de un alt colaborator al scriitorilor, tot fan al lor, iar aici nu Ellery e personajul detectiv, ci inspectorul Tarr (care, ca să fiu sinceră, nu mi s-a părut că a făcut mare lucru, ci că doar a slujit ca personaj de decor pentru adevăratul detectiv: Ann Nelson).

Ann Nelson era învățătoare la o școală elementară din San Francisco, locuind singură într-un apartament destul de aproape de ocean. Nu e prea apropiată de niciunul dintre părinți (amândoi sunt despărțiți, mama ei o caută doar când are nevoie de bani, iar cu tatăl ține legătura ocazional).

Când Ann e anunțată că tatăl ei a fost găsit mort în casa de la țară din Inisfail de câteva zile și toate circumstanțele par să indice o sinucidere la prima vedere, Ann e convinsă că nu e în regulă ceva, căci își cunoștea destul de bine tatăl și indiferent de situație nu ar fi ales să-și pună capăt zilelor. Deși e anunțată că ea e moștenitoarea întregii lui averi, tot are dubii cu privire la moartea lui și acest lucru o cam face suspectă în ochii poliției, mai ales când inspectorul Tarr dă peste niște scrisori de șantaj, mărind cercul de suspecți și ajungând la concluzia că a fost omucidere. Ann se gândește să se mute la altă adresă, așteptându-se ca mama ei, obișnuită cu o viață de lux, să fi aflat de moștenirea ei și să vină imediat să pretindă o parte din avere, dar cum femeia nu apare și mai e și suspectul principal pe deasupra, lucrurile se complică, mai ales când Ann e aproape ucisă în propria casă.

Tarr nu m-a impresionat prea tare, dar era acolo ca să o susțină pe eroină și să-i clarifice gândurile, explicându-le pentru a avea și noi acces la toate detaliile aflate pe parcurs. Fiind obișnuită cu cărțile Agathei Christie, tot mă feream de ucigașul pe care îl bănuisem de la bun început, crezând că sigur mă înșelam și că nu poate fi chiar atât de evident și mă îndoiam de toți și de toate, iar aflarea indiciilor în același ritm cu protagoniștii m-a implicat cu totul în poveste și a făcut-o distractivă pentru că am participat activ la ea la provocarea autorilor, întrecându-mă cu eroii în aflarea adevărului. Mi s-a părut inedit față de alte cărți ale genului, în care privești pasiv la desfășurarea acțiunii și aștepți doar ca autorul să-ți trântească în față cea ce știai deja sau ce a apărut din senin și îi era accesibil doar lui, neavând nicio legătură cu restul detaliilor aflate de toți pe parcurs.

Misterul cărții a fost ușor de rezolvat pentru mine, doar ucigașul m-a luat prin surprindere tocmai pentru că era atât de evident și am ales intenționat să îl ignor. Cartea a fost interesantă și mi-a deschis apetitul pentru Ellery Queen.

Stilul e alert, scurt și la obiect. Nu îți dă timp să te plictisești deloc. Povestea e atractivă, are momente de suspans pe care le citești cu sufletul la gură și e grozavă ca lectură pentru o noapte ploioasă. O recomand tuturor fanilor literaturii polițiste!

Misterul crucii egiptene - Ellery Queen

Titlu în engleză: THE EGYPTIAN CROSS MYSTERY

Una dintre cele mai bune cărți polițiste semnate de Ellery Queen după părerea mea

Acțiunea începe în forță cu descoperirea unui cadavru crucificat și decapitat pe un stâlp indicator în formă de T, într-o dimineață de Crăciun în apropierea orășelului Arroyo din Virginia de Vest.

Vestea despre atrocitatea crimei se răspândise până în Chicago, unde inspectorul Queen de la Biroul Central de Criminalistică din New York, tatăl lui Ellery Queen, fusese convocat în acel oraș la o întrunire pe tema isprăvilor unor gangsteri. Ellery află din ziare de ciudata crimă din Arroyo și curios, își convinge tatăl să-l însoțească în Virginia pentru a descoperi mai multe detalii despre cazul care îi șocase și îngrozise pe toți locuitorii, din cauza cruzimii cu care fusese expus cadavrul la răscrucea dintre două drumuri.

Ajuns în Arroyo, misterul se adâncește și apar tot mai multe indicii macabre. Ucigașul lăsase forma T peste tot, de la cadavrul decapitat care semăna cu un T mare, alesese și drumurile de intersecție care formau un T, iar pe ușa casei victimei, situată în apropiere, trasase un T cu sângele mortului. Poliția nu înțelegea nimic din cele întâmplate. De ce să ucidă cineva în ziua de Crăciun un biet profesor de țară?

Ancheta se desfășoară cât se poate de ciudat, iar singurii martori care apar sunt un bătrân nebun din sat și fermierul care descoperise cadavrul, un vânzător de la un magazin de produse alimentare, primarul din Arroyo, sergentul care se ocupa de caz, medicul însărcinat cu autopsia, plus un alt bătrân nebun, care se crede un preot egiptean pe nume Harakht (nu pare a avea nicio relevanță în poveste, dar personajul e suspect de mai multe ori). Din toate mărturiile acestor oameni demni de toată îndoiala, apare un detaliu surprinzător, anume că ucigașul venise cu o noapte în urmă în orășelul lor și închiriase o mașină, dar nimeni nu își amintea altceva despre el decât că șchiopăta. Doar nebunul Harakht declară că îl cunoaște pe criminal și că e preotul lui. Cum să iei în serios astfel de declarații?

Din cauza obsesiei ucigașului pentru litera T, Ellery emite ipoteza că simbolul s-ar putea să nu aibă nicio legătură cu alfabetul, ci că e vorba de crucea Tau sau crux commissa. Cruce de origine păgână, cu mult anterioară crucilor grecești și care se mai numește și crucea egipteană. Din păcate, cu dezvăluirea lui Ellery misterul nu se rezolvă deloc, dimpotrivă, devine și mai obscur, așa că juriul dă verdictul de „omor comis de unul sau mai mulți necunoscuți”, iar cazul se încheie.

Totuși, după șase luni, ucigașul lovește din nou în același fel, dar în alt loc din țară. Culmea, apare din nou în scenă nebunul preot egiptean, de data asta fiind liderul unui grup de nudiști. Crima e și mai groaznică, mai ales că acum victima fusese păzită din toate părțile de polițiști și își luase toate măsurile necesare de protecție. Atunci cum a reușit criminalul să ajungă la ea fără să lase nici măcar o urmă?

Trebuie să recunosc că misterul acesta mi-a dat mult de gândit, iar pe parcurs toate personajele au ceva de ascuns, așa că pe rând, fiecare dintre ele ajunge suspect și e o adevărată provocare să pui detaliile cap la cap și să rezolvi puzzle-ul, deși avem acces la toate indiciile în același ritm cu Ellery. Sunt atâtea întorsături neprevăzute de situație, încât ai impresia că nu mai poți fi sigur de nimic. La finalul cărții, mi-am dat seama că am mai văzut vreo două filme cu o astfel de acțiune, dar nu m-am gândit că ele ar fi inspirate de Misterul crucii egiptene de Ellery Queen. E una dintre cele mai bune cărți polițiste după mine și o recomand tuturor fanilor genului.

Rubinul cu șapte stele - Bram Stoker

Titlu în engleză: THE JEWEL OF SEVEN STARS

Cui îi plac mumiile egiptene și aventurile jefuitorilor de morminte, la care se adaugă, desigur, o dragoste ce abia se înfiripă?

Cu o astfel de introducere probabil câțiva dintre voi v-ați gândit la filmele cu Mumia cu actorii Brandon Fraser și Rachel Weisz (pe care și eu le iubesc și sunt în topul preferințelor mele), totuși, mă refer la cartea lui Bram Stoker, autorul romanului Dracula. „Rubinul cu șapte stele” nu e chiar așa cunoscută, majoritatea oamenilor îl cunosc doar după Dracula, dar mie mi-a plăcut enorm acest roman.

Povestea începe cu avocatul Malcolm Ross, care e trezit într-o noapte de un polițist. Ofițerul îi dă o scrisoare din partea unei tinere, Margaret Trelawny, care apelează la Ross deoarece e singurul om în care poate avea încredere. Nu i se explică nimic altceva, însă e evident că avocatul pleacă în miez de noapte pentru a fi la dispoziția femeii după care i se cam aprinseseră călcâiele.

Așadar, Ross ajunge la casa familiei Trelawny, unde află că tatăl ei, Abel (un mare colecționar de antichități egiptene și pasionat de Egiptul antic), este în comă în urma unui atac misterios. Nici Margaret nu știe prea multe, dar află amândoi în curând că domnul Trelawny prevăzuse o asemenea situație și dăduse ordin ca anumite instrucțiuni, date chiar de el însuși, să fie urmate întocmai în acest caz bizar. Cea mai ciudată cerere a lui Abel e să fie păzit constant cât timp e în comă.

Foarte confuz, Ross acceptă de dragul domnișoarei Margaret și între timp se apropie mai mult și află chestii stranii în plus. Teama lor se amplifică din cauza unui alt atac asupra bărbatului în comă și toate indiciile par să arate că făptașul nici nu e de origine umană, iar apariția unui vechi prieten de-al lui Abel le dezvăluie că ei ascund niște secrete teribile și planurile lor au legătură cu o mumie egipteană descoperită în tinerețea lor într-un mormânt ascuns.

„În interiorul sarcofagului se afla un corp omenesc, în mod clar de femeie, înfășurat în multe feșe din pânză de in. […] Pe piept ținea o mână, neînfășurată. […] mâna aceasta veche nu avea mai puțin de șapte degete, toate fiind la fel de fine și de lungi și de frumoase. Adevărul e că m-a trecut un fior și pielea mi s-a încrețit la atingerea acestei mâini care zăcea acolo netulburată de nimeni de atâtea mii de ani și totuși părea aproape vie. Sub mână, ca și cum ar fi fost apărată de ea, se afla o bijuterie uriașă dintr-o piatră de rubin...”

V-am atras atenția? Am mai menționat că e cu mumii și blesteme egiptene? Povestea mi s-a părut fascinantă și m-a ținut în suspans pe tot parcursul ei. O recomand tuturor aventurierilor în literatură și iubitorilor de pisici! Poate vă întoarceți cu niște nestemate din călătoriile voastre. Lectură plăcută!

O credință oarbă în îngeri - R. J. Ellory

Titlu în engleză: A QUIET BELIEF IN ANGELS 

Citisem cu ceva timp în urmă, cam prin generală, acest thriller și cum recent mi-am amintit de el, am luat cartea din nou de pe raft și am răsfoit-o.

Acțiunea începe în 1939, într-un orășel din sudul Americii. Joseph Vaughan, un băiețel de doisprezece ani, află de atacul brutal și uciderea unei fetițe, prima dintr-o serie de crime abominabile ce vor zgudui pașnica localitate în decada ce va urma. Mânat de teamă și un simț al datoriei, mai ales după atacul petrecut în apropierea casei sale și asupra unei prietene, Joseph înființează, împreună cu prietenii săi, Paznicii, un grup hotărât să le protejeze pe fetițele din Augusta Falls, Georgia, de răul aciuat în mijlocul lor. Dar criminalul le scapă, iar ei asistă neputincioși cum crimele continuă. Ce ar putea face niște puștani împotriva unui criminal care îi scapă constant și poliției?

Chiar și când oribilele crime încetează, umbra fricii îl va urmări pe Joseph Vaughan vreme de cincizeci de ani, obsedându-l, până când se va confrunta cu coșmarul care i-a întunecat întreaga viață.

De multe ori, pe parcursul lecturii, m-am oprit pentru a citi cu voce tare unele paragrafe, acestea fiind destul de poetice și sumbre, deși uneori am simțit că autorul le folosește cam des și repetitiv doar pentru a tărăgăna acțiunea. Cartea e captivantă însă.

„Oricum ar fi căzut sau s-ar fi umflat în vânt, se spune că un fulg alb ar însemna că un înger a trecut în vizită. […] Părea să aibă sens ca pernele să fie umplute cu fulgi de îngeri. De acolo trebuie că veneau visele – amintirile îngerilor strecurându-se la tine în cap în timp ce dormeai.”

„Copiii, oricât de perceptivi ar fi, suferă oricum de orbire selectivă. Ei văd tot, fără urmă de îndoială, dar aleg să interpreteze ceea ce văd într-un mod care se potrivește cu firea lor.”

„Am așteptat până ce casa și-a încetat scârțâitul și relaxarea, după care m-am strecurat și am rămas ca o stafie printre umbre și amintiri la capătul scărilor.”

„Mintea îmi era ca un câmp secătuit, arid și crăpat, iar conștiința ca un copac bătrân, cu rădăcinile ca niște gheare disperate înfipte în țărâna uscată, sperând să reziste împotriva tuturor vitregiilor. Conștiința îmi pierea, nu putea să se mai țină, urma să se prăvălească la pământ. În ramurile acelui copac, odată înfloriseră loialitatea, încrederea și datoria, tot ceea ce de mult însemna familia pentru mine.”

Misterul crimelor e împletit cu viața lui Joseph Vaughan. Romanul alternează ritmul și pare să se îndepărteze cu reflecțiile prea mult de acțiunea propriu-zisă, iar când simți că răbdarea ta se apropie de limită, revin crimele și iar îți dă impulsul de a da pagină după pagină pentru a afla adevărul.

Mi-a plăcut mult cartea asta atunci, dar recent am realizat că nu aș avea răbdarea să o recitesc, întrucât țin minte partea de thriller, iar dacă ar fi scoase părțile destul de statice cu viața lui Joseph ajuns la maturitate, cartea ar fi cu mult mai subțire. Are multe citate interesante, uneori ai impresia că citești o poezie în proză, alteori emoționează și fascinează, însă de la o vreme erau unele exprecii și citate foarte repetitive... și deranjante pentru că păreau să țină totul pe loc, își atinseseră scopul prima oară când le citisem, dar apoi s-a pierdut efectul pentru că s-a abuzat de el. Misterul în sine nu e greu de descifrat, dar autorul reușește să te țină în suspans până la final.

Lovitura de grație - Ellery Queen

Titlu în engleză: THE FINISHING STROKE

Povestea începe cu un accident de mașină, pus pe seama unui soț încăpățânat și nerăbdător. Soția moare după ce îl naște pe al doilea geamăn, iar bărbatul nu vrea să accepte decât primul copil, considerându-l un ucigaș pe celălalt. Bebelușul e lăsat în grija doctorilor de țară care au ajutat la nașterea lui. La scurt timp, moare și tatăl gemenilor, după ce suferise un atac cerebral, tot în urma accidentului.

Douăzeci de ani mai târziu, fiul acestuia, John, invită doisprezece oameni la conacul său, majoritatea având un mare renume, iar printre aceștia se numără și Ellery Queen, proaspăt autor de romane polițiste și chiar editorul său. Stăpânul casei are de făcut mai multe anunțuri, primul e că la o anumită dată va intra în drepturi depline ca moștenitor, și tot în aceeași zi se va căsători și va publica și o carte. Însă nu vrea să dezvăluie absolut nimănui care e al patrulea anunț.

Între timp, apar tot felul de ciudățenii. Cadourile de sub bradul de Crăciun dispar și apoi un Moș Crăciun fantomă le aparte celor 12 oaspeți câte un semn zodiacal în funcție de semnul lor, fiecare având ceva diferit, astfel apar 12 zodii. Totul pare a se învârti în jurul numărului 12, dar doamna Brown, un medium, după dispariția misterioasă a lui Moș Crăciun, tot le spune celorlalți că are o presimțire rea și că ar fi o mare tragedie să existe un al 13-lea musafir. Majoritatea oaspeților se poartă ca și cum totul e o farsă, dar Ellery începe să investigheze. Totuși, presupusa farsă capătă o turnură îngrozitoare când John primește drept cadou în a doua noapte de Crăciun cadavrul unui bătrân, iar atunci intervine poliția. Plus că o atmosferă încărcată planează asupra tuturor, căci în prima noapte John primește un dar dubios reprezentând o căsuță de păpuși neterminată și o colindă cu versurile schimbate în care expeditorul îi promite în următoarele 12 nopți câte un cadou.

A fost un caz interesant cu mulți „red herrings” – momeli care să distragă cititorul în toate direcțiile și să-l facă permanent să se îndoiască, dar spre deosebire de alte cărți ale lui Ellery Queen nu a reușit să-mi păstreze interesul pe tot parcursul său, în majoritatea timpului tocmai din cauza indiciilor care apăreau în avalanșă, îngropând esențialul, deși acesta rămânea mereu la vedere. În plus, numărul mare de personaje, unele cu rol de distragere, altele doar ca să facă parte din decor și discuțiile neinteresante, banale sau ignorate în mod voit, prelungeau inutil acțiunea și mă cam oboseau relațiile dintre personaje, cu excepția câtorva, dar s-a dovedit că acelea erau lipsite de importanță. Acțiunea a cam stagnat o perioadă, apoi intervenea câte un incident repetitiv, urmat de întrebările neelucidate ale tânărului Ellery Queen. Rezolvarea misterului a fost pe măsura așteptărilor totuși, mi-a confirmat bănuielile și mi-a clarificat unele chestii, astfel că e un roman pe care îl recomand iubitorilor de literatură polițistă, deși eu consider că romanele „Misterul crucii egiptene” sau „Regele a fost înfrânt” au fost mult mai reușite și dinamice.

Omul de castane - Soren Sveistrup

 

    Pentru că o văzusem de atâtea ori pe grupurile de lectură, am reluat cartea după o altă tentativă eșuată în care renunțasem după vreo optzeci de pagini sau cam așa ceva. Mă bucur că am făcut-o, deoarece chiar e interesantă. Partea de început m-a cam ținut pe loc, pentru că autorul băgase părți din viața privată a detectivei Thulin și relația ei cu iubitul, ceea ce mi se părea irelevant pentru poveste și acțiunea stagna, dar când am trecut de părțile acelea, nu am mai putut lăsa cartea din mână.

    Acțiunea alternează din trecut în prezent. Primul capitol povestește o întâmplare veche, din urmă cu 30 de ani și îți captează imediat interesul, fiind vorba de un polițist care primește o plângere că la o anumită fermă animalele sunt libere și el merge să verifice despre ce e vorba. Acolo găsește un măcel.

    Apoi revenim în prezent unde detectiva Thulin primește un coleg iritant, Hess, căruia i s-a dat un șut de la Europol și a venit în Copenhaga pe capul lor, treaba lui fiind să-i ajute cu cazurile, cât i se decide „soarta” la jobul lui normal. Cei doi nu se înțeleg, mai ales că Hess nici nu își face treaba la început, ci doar își ia atitudinea de „nu îmi pasă” și lasă totul pe seama lui Thulin.

    Primul lor caz e despre o femeie torturată și ucisă brutal, apoi, după a doua crimă, apărută la o distanță de doar șapte zile, își dau seama că au de-a face cu un criminal în serie care vizează mamele. De aici începe acțiunea, mai ales că totul pare să se învârtă în jurul dispariției și morții fetiței unei doamne parlamentar, deoarece la locurile crimelor apar omuleți de castane cu amprentele copilului presupus mort și nimeni nu își dă seama cum de e posibil, având în vedere că acel caz fusese soluționat și ucigașul pedepsit.

    Cartea e captivantă. Are suspans, acțiune, detalii și proceduri de laborator, răsturnări de situație, cam tot ce ai căuta la un roman polițist. Stilul autorului e scurt și la obiect, deși a avut descrieri ale trăirilor victimelor și a relațiilor lor de familie, mi-a dat impresia că nu doar prinderea criminalului era importantă, ci și de ce și-a ales tocmai acele victime, scoțând în evidență importanța lor și făcându-mă să empatizez cu ambele părți.

    E foarte ușor să-ți dai seama cine e criminalul și, deși îl dibuisem rapid, am continuat lecturarea până la capăt, suspansul păstrându-se pe tot parcursul ei.

    E o carte interesantă pe care o recomand iubitorilor de romane polițiste. 

Sherlock Holmes - de Arthur Conan Doyle

    Mi se făcuse dor de celebrul detectiv, așa că am reluat cărțile cu Sherlock pe care le citisem în copilărie și le cam uitasem, în afară de cazurile cu adevărat memorabile, de exemplu „Câinele din Baskerville”, acesta fiind și primul cu care am făcut cunoștință.

    Le-am luat în ordine inversă volumele, dar pot fi citite individual, pentru că sunt cazuri separate, rareori legate între ele.

    Prima e ARHIVA LUI SHERLOCK HOLMES cuprinzând poveștile:

1. Cazul diamantului Mazarin – Diamantul galben în valoare de o sută de mii de lire al coroanei a fost furat de la Muzeul Național, iar Sherlock a preluat misiunea de a-l găsi, cu toate că asta îi pune viața în pericol.

2. Un client ilustru – Sherlock primește vizita unui mare diplomat, care lucrează pentru un client cu o poziție înaltă. Scopul lor e să împiedice nunta tinerei Violet cu baronul Gruner, despre care se spune că și-ar fi asasinat fosta soție. Domnișoara în cauză nu crede absolut nimic din vorbele celorlalți, nici măcar când îi apare în față una dintre fostele amante ale logodnicului ei, căreia el i-a distrus reputația și viața. Cazul se dovedește a fi extrem de dificil, mai ales când Sherlock se luptă cu dragostea oarbă, iar Watson se specializează în porțelanurile chinezești.

3. Coama leului – Întâmplarea are loc după retragerea lui Sherlock și stabilirea lui la țară, undeva în comitatul Sussex, aproape de Canalul Mânecii. Într-o dimineață încântătoare, după mai multe zile ploioase, el decide să iasă la o plimbare, iar pe drum îl întâlnește pe Harold Starkhurst, directorul unei școli, așadar, merg împreună. Totuși, pe drum le iese în cale tânărul Fitzroy Mepherson, profesorul de științe naturale și moare în fața lor, ultimele sale cuvinte fiind „coama leului”. Tânărul părea să fi fost torturat, deoarece toată spinarea îi era acoperită de nişte dungi purpurii, de parcă l-ar fi bătut cineva cu un bici de sârmă subţire. E limpede că instrumentul cu care îi fusese aplicată această pedeapsă era foarte flexibil, întrucât răni lungi se încolăceau după umeri şi coaste. Pe bărbie i se prelingea o dâră de sânge, deoarece, cuprins de dureri insuportabile, îşi muşcase buza de jos. Faţa lui trasă şi schimonosită trăda chinurile îngrozitoare prin care trecuse. Cine săvârșise acea faptă barbară? Misiune pentru Sherlock.

4. Problema podului Thor – Sherlock are un caz bizar, în care soția unui american foarte bogat, poreclit „regele aurului”, e găsită împușcată în cap la o milă depărtare de casă și se presupune a fi o sinucidere, deși arma crimei lipsește. Soțul încearcă să dovedească nevinovăția tinerei guvernante față de care nutrea sentimente profunde și în a cărei cameră s-a găsit revolverul, așa că se oferă să-i acorde tot ajutorul detectivului. E un caz destul de trist.

5. Aventura celor trei Garrideb – Sherlock primește misiunea de a găsi trei oameni pe nume Garrideb de la un om căruia i s-a propus același lucru în vederea primirii unei moșteniri enorme, dar nu prea are încredere în avocatul său. Și pe bună dreptate, căci acesta nu e deloc ceea ce pretinde că ar fi, scopul lui fiind acela de a-l scoate din casă, dar pentru ce anume, vă las pe voi să aflați.

6. Aventura omului-maimuță – Profesorul Presbury dispare pentru câteva zile, iar când se întoarce pare complet schimbat, ceea ce îi îngrijorează pe cunoscuții săi, mai ales că devotatul lui câine-lup îl atacă de câte ori îl vede. Apoi, într-o noapte, logodnicul fiicei profesorului, care era și secretarul său, locuind în aceeași casă, îl vede pe bătrân târându-se cu repeziciune pe coridor și plecând undeva, de unde revine acasă abia dimineața. Astfel, tânărul se decide să apeleze la Sherlock.

7. Aventură în casa cu trei frontoane – Sherlock e interesat de afacerea Harold Weald, din cauza căreia primește amenințări ca să nu-și mai bage nasul în treburile altora, dar tocmai asta îl atrage mai mult să investigheze. Doamna Maberley îi cere lui Sherlock sfatul în urma unor întâmplări neobișnuite ce au avut loc în casa cu trei frontoane în care locuiește de aproape un an. Un străin vine și îi spune că îi oferă oricât de mult cere pe casa respectivă cu toată mobila ce e în ea. Numai că doamna are inspirația de a-i arăta avocatului ei contractul și acesta îi zice că e formulat astfel încât ea renunță la toate posesiunile ei din casă, nu doar la mobilă. Oare ce comori se ascund în acea casă modestă, de atâția străini dubioși îi dau tâtcoale?

8. Aventura soldatului alb ca varul – Un tânăr vine la Sherlock ca să-i ceară ajutorul în descoperirea bunului său prieten, care dispăruse după ce fusese rănit în război și nu îi mai trimisese vești de peste șase luni. Se decide să meargă la părinții lui să afle ce e cu el, dar aceștia îi zic că e plecat într-o călătorie, totuși, rămânând peste noapte la casa lor, îi apare la fereastră chipul fantomatic al prietenului său.

9. Vampirul din Sussex - Un bărbat își surprinde soția sugând sângele propriului bebeluș și începe să creadă în vampiri, așadar cere o soluționare din partea marelui detectiv. A fost un caz delicat și interesant.

10. Povestea bătrânului fabricant de vopsea – Un bătrân fabricant de vopsea se căsătorește cu o femeie cu vreo douăzeci de ani mai tânără decât el, iar între timp aceasta îl înșală cu un prieten care îl vizitează constant. Într-o zi, amanții dispar cu toate economiile de-o viață ale bătrânului. Cum Sherlock e prea ocupat cu un alt caz, îl trimite pe Watson să facă pe detectivul și cum era de așteptat, doctorului îi scapă toate indiciile importante, dar tot nimerește două și cazul se rezolvă magistral.

11. Aventura chiriașei cu văl – Victima unui fost caz închis decide să dezvăluie adevărul cu privire la o crimă veche legată de membrii unui circ și un leu ucigaș.

12. Aventuri pe domeniul Shoscombe – Un servitor care își face griji din cauza ciudățeniilor stăpânilor săi, le povestește detectivilor că pe domeniul Shoscombe se petrec tot soiul de lucruri stranii, de la spioni și dezgropări de cadavre, până la oseminte arse în subsolul conacului. Mi s-a părut cel mai enigmatic și interesant caz.

    A doua carte e ÎNTOARCEREA LUI SHERLOCK HOLMES cu poveștile:

1. Aventurile din casa goală – Culminează cu întoarcerea în forță a lui Sherlock Holmes, după fatidica lui întâlnire cu James Moriarty și vânătoarea unui asasin care e pe urmele sale încă de la dispariția sa. Detectivul îi întinde o cursă cu un manechin de ceară bine realizat și îl așteaptă să-și facă mutarea, pândindu-l dintr-o casă goală.

2. Aventura Constructorului din Norwood – Într-o dimineață liniștită, în biroul lui Sherlock de pe strada Baker, dă buzna avocatul John Hector McFarlane care e disperat și îi cere ajutorul. Tânărul e pe cale să fie arestat pentru o crimă ce pretinde că nu a comis-o, anume cea a unui bătrân constructor din Norwood. Detaliile prezentate de nefericitul client îi trezesc interesul detectivului, astfel că decide să investigheze cazul uluitor înainte să fie prea târziu pentru John, adică să nu fie trimis la spânzurătoare pe nedrept. Finalul e surprinzător și șocant în simplitatea sa și pune în evidență răutatea și ingeniozitatea naturii umane.

3. Aventura omuleților dansatori – Începe ca un caz simplu, aproape copilăresc, dar se dovedește a fi o adevărată tragedie. Domnul Hilton Cubitt vine la Sherlock să îi ceară părerea cu privire la niște omuleți dansatori desenați în câteva locuri de pe moșia sa, deoarece aceștia îi înspăimântă soția, ea știind un secret pe care nu e dispusă să-l confeseze nimănui, mai ales soțului, cu care e căsătorită de puțin timp, iar el nu știe absolut nimic din trecutul ei. Ceea ce părea la început o farsă nevinovată, are consecințe devastatoare pentru tânărul cuplu.

4. Aventura biciclistului singuratic – Violet Smith le cere ajutorul lui Holmes și Watson pentru a dezlega misterul unei moșteniri apărute din senin și a unui biciclist ciudat care o urmărește în fiecarea seară pe drumul singuratic spre casă. Cazul implică și un complot cu un preot escroc.

5. Aventura de la Școala de Stareți – Cazul directorului unei școli de prestigiu care își pierde un student deosebit de valoros pentru palmaresul său bogat în celebrități ale vremii. Unicul fiu al ducelui de Holdernesse e răpit și cum cadavrul unui profesor de la academie e găsit într-o mlaștină, se crede ce-i mai rău despre soarta copilului, mai ales când nu se găsesc urme nicăieri de la care să pornească investigația. Aventura e interesantă și neprevăzută.

6. Aventura lui Peter „Cel Negru” - Se investighează cazul unui căpitan, fost vânător de foci și balene, înjunghiat cu un harpon. Indiciile sunt la tot pasul, dar nimeni nu deplânge soarta bărbatului ca să ofere mărturii ajutătoare.

7. Aventura lui Charles Augustus Milverton – Povestea unui șantajist care se îmbogățea de pe urma victimelor sale, ruinând căsnicii și reputații. Sherlock îl ia în vizor din partea unei cliente, care era în pericol din cauza unei scrisori compromițătoare. Detectivul nu rezolvă nimic cu vorba, așa că decide să fure documentele. Holmes și Watson devin tâlhari și au o noapte de pomină, în care fiecare primește ceea ce merită.

8. Aventura celor Șase Napoleoni – Inspectorul Lestrade îi povestește într-o noapte lui Sherlock despre un nebun care îl urăște așa mult pe împăratul Napoleon, încât îi distruge busturile. Situația necesită atenția detectivului când apare o crimă, iar acesta crede că în spatele acestor distrugeri se află ceva mult mai profund, legat de o veche comoară a infamei familii Borgia.

9. Aventura celor Trei Studenți – Examenele strict secrete pentru o bursă ale directorului unei școli sunt dezvăluite, iar el îi cere lui Sherlock să-l ajute să descopere făptașul. E un caz destul de ușurel, dar interesant, personajele având o moralitate ridicată.

10. Aventura ochelarilor de aur – Cazul acesta mi-a lăsat un gust amar. Profesorul Coram, un bătrân invalid, își pierde secretarul, un tânăr care e ucis în propria casă. Se găsesc urme, dar toate indică un asasin profesionist în opinia poliției. Evenimentele care au condus la această tragedie sunt patetice și finalul e dulce-amar.

11. Fundașul dispărut – Cel mai bun jucător de rugby dispare, iar Sherlock întâlnește cel mai încăpățânat personaj care-i pune bețe în roate în investigație, unul care aproape se ridică la înălțimea vechiului său rival, Moriarty.

12. Aventura de la Abbey Grange – Ofițerul Stanley Hopkins îi cere ajutorul după o crimă bizară de la o fermă din Kent, unde o bandă locală de hoți a invadat locuința unui lord. Soția și camerista ei spun o poveste dubioasă în legătură cu criminalii, ceea ce îi ridică semne de întrebare detectivului. Aici Sherlock spune ceva foarte interesant, care dezvăluie multe despre persoana sa: „Ceea ce eu știu, nu este oficial; ceea ce el (ofițerul Hopkins) știe este oficial. Eu am dreptul să judec pentru mine, el nu are acest drept. El trebuie să descopere tot ce știe, căci altfel este un trădător al funcției sale.” Despre ce este vorba, aflați citind.

13. Cea de-a doua pată – Sherlock e rugat de niște oameni foarte importanți să găsească o scrisoare ce ar putea stârni un război. Ceva ce părea extrem de complicat, era deosebit de simplu. În dragoste și în război totul e permis.

    A treia carte e cu MEMORIILE LUI SHERLOCK HOLMES și prezintă:

1. Stea-de-Argint - Ciudata dispariţie a favoritului cursei pentru cupa Wessex şi tragica ucidere a antrenorului acestui cal îi pun la încercare capacitatea de analiză a dectivului. Principalul suspect devine tot mai puțin suspect în urma dovezilor adunate, iar Sherlock trebuie să găsească și calul.

2. Fața galbenă – Grant Munro vine la Sherlock pentru a primi un sfat. El îi povestește cum în coliba din vecini văzuse o față ciudată la fereastră și după asta, soția lui începe să viziteze casa respectivă tot mai des și între ei apar secrete. E posibil să fie vorba de un șantaj?

3. Funcționarul agenției de bursă – Un tânăr funcționar, după ce a întâmpinat o groază de probleme pentru un nou loc de muncă, tocmai și-a găsit de lucru la o firmă cunoscută, dar în același timp, primește o ofertă tentantă de la o agenție obscură. El ar dori să o accepte, căci i se oferă o sumă enormă, dar angajatorul său se poartă deosebit de ciudat, trezindu-i suspiciuni bărbatului.

4. Vasul „Gloria Scott” - Aici Sherlock își dezvăluie primul caz de la care a pornit și ce l-a determinat să se îndrepte spre meseria de detectiv. Când era student s-a împrietenit cu Victor Trevor și a fost invitat să-și petreacă vacanța pe moșia lui. Acolo îl dă peste cap pe tatăl prietenului său cu deducțiile sale care răscolesc amintiri dureroase și curând, chiar înainte ca Holmes să-și scurteze vizita, apare un bătrân marinar sinistru care știe unde îi sunt vechii camarazi și începe aventura primului caz, în care nu e mare implicare din partea viitorului detectiv, dar e decisivă pentru cariera sa.

5. Ritualul Musgrave – E al treilea caz rezolvat de Sherlock de când își începuse profesia de detectiv și e și acela care i-a propulsat numele în societate, făcându-l celebru. Vechiul lui coleg vine să-i ceară sfatul în legătură cu dispariția a doi servitori din casa lui și cu o ghicitoare ciudată din familia lui. Secretul e legat de o comoară străveche și o iubire neîmpărtășită.

6. Enigma din Reigate – După unul dintre cele mai dificile cazuri, Watson îl roagă pe Holmes să meargă cu el la țară un vechi prieten, colonelul Hayter, pentru a-l scoate pe marele detectiv din depresie. Desigur, Sherlock nu se relaxează nici aici, mai ales când i se ivește un caz de spargeri și tâlharii par a fura tot ce le cade în mână, chiar și o carte și un ghem de ață.

7. Omul necinstit – Sherlock anchetează presupusa ucidere a colonelului Barclay de la Royal Munsters, unul dintre cele mai celebre regimente irlandeze din armata Marii Britanii. Poliția crede că soția colonelului l-a ucis, mai ales că servitorii declară că în seara respectivă stăpânii lor s-au certat îngrozitor, dar detectivul reușește să găsească urmele a încă doi suspecți, dintre care unul nu e uman.

8. Pacientul rezident - E o povestire care începe cu fix raționamentul lui Sherlock cu privire la tabloul pe care îl aprecia Watson și face referință la o povestire a lui Edgar Allan Poe. Aș fi fost tentată să sar peste ea, dar după partea asta, e o aventură nouă. Doctorul Percy Travelyan e foarte sărac și nu își permite prea multe, deși are un mare potențial. Așadar, mare e uimirea lui când un anume domn Blessington îi apare pe nepusă masă și îi oferă o propunere de afacere din care amândoi ar ieși în avantaj, ceea ce îl face pe doctor renumit și pe pacient înstărit. Domnul Blessington are o fire ciudată, dar îi e teamă de ceva sau cineva, așa că groaza lui se amplifică atunci când doi pacienți ai doctorului Travelyan îi intră în cameră dintr-un anume motiv, aceștia fiind un bătrân nobil rus care suferă de crize de catalepsie și fiul său. Dar ce căutau de fapt?

9. Traducătorul de greacă – Sherlock îi face cunoștință lui Watson cu fratele său, Mycroft, iar acesta le aduce un caz particular deosebit de interesant detectivilor. Domnul Meles e răpit și dus la o locuință secretă, unde fusese răpit alt bărbat și el trebuia să traducă în greacă vorbele răpitorilor.

10. Tratatul naval – Furtul unui document important de stat provoacă nelinști pentru păstrătorul său. Dovezile sunt o grămadă, dar nu par a duce nicăieri, până intră Sherlock în acțiune. Ideea a mai fost folosită pe parcursul unei alte povestiri din seria cu Sherlock, foarte asemănătoare cu cazul celei de-a doua pete în care e tot vorba despre furtul unui document de stat.

11. Ultima problemă – Celebra confruntare dintre Sherlock Holmes și infamul profesor James Morriarty.

    Și ultima carte e TESTAMENTUL LUI SHERLOCK HOLMES cu povestirile:

1. Aventura de la Wisteria Lodge – Un bărbat îi cere ajutorul lui Holmes pentru că gazda la care stătuse cu o noapte în urmă fusese găsită moartă la ceva depărtare de casa închiriată. Omul nu are alibi și poliția e pe urmele sale. Sherlock îi crede povestea și decide să investigheze bizarul caz, unde obiectele găsite la respectiva casă par a conduce la un fel de ritual cu sacrificii.

2. Copita dracului- Mi s-a părut foarte interesantă. Sănătatea lui Sherlock se deteriorează și e sfătuit să ia o pauză de la tot ceea ce face el de obiei, așa că petrece câteva zile la țară. Totuși, aici se ivește cel mai înfricoșător caz din cariera sa. Doi bărbați au înnebunit din senin, iar sora lor a murit de groază, iar cei care îl înștiințează asupra detaliilor cred că e vorba de diavol. De data asta, Sherlock simte copleșitoarea frică pe propria piele.

3. Detectivul muribund – Sherlock se îmbolnăvește grav în urma unei investigații, iar boala aproape îl răpune, așa că îl lasă pe Watson să-i cheme un specialist.

4. Cutia de carton – Plictisit de recenta pauză de crime, Sherlock își îndreaptă atenția spre un caz interesant găsit în ziar, anume cel al domnișoarei Susan Cushing care primește un colet cu o cutie de carton cu sare grunjoasă. Când varsă sarea, spre oroarea ei, descoperă înăuntru două urechi umane proaspăt tăiate. Cazul acesta mi-a amintit de Jack Spintecătorul.

5. Cercul roșu – O proprietăreasă vine alarmată la Sherlock pentru a-i cere un sfat în legătură cu noul ei chiriaș, care se poartă foarte ciudat și ea e neliniștită pentru viața ei și a familiei sale, mai ales după ce e răpit soțul ei. Detectivul bănuiește că la mijloc e o înlocuire de persoane, de vreme ce chiriașul face tot posibilul să-și ascundă identitatea și iese afară doar când e absolut sigur că nu e nimeni prin preajmă. Cazul se dovedește a fi unul foarte complex și interesant, legat de o sicietate secretă din Napoli a vechilor carbonari, numită „Cercul roșu”. Fondurile societăţii se strângeau prin şantajarea italienilor bogaţi şi ameninţarea lor cu violenţe dacă refuzau să plătească.

6. Cum a dispărut lady Frances Carfax – Fosta guvernantă a lui Frances Carfax, o femeie bogată care călătorea peste tot, e îngrijorată că nu a mai primit răspuns de la ea de vreo cinci săptămâni, când aceasta obișnuia să-i trimită o scrisoare o dată la două săptămâni. Lady Frances purta mereu la ea bijuterii incredibile. De data asta, Watson intră în acțiune, fiind cel care e trimis să investigheze misterioasa dispariție. Totul stagnează în anchetă, până la amanetarea unor bijuterii. Metoda cazului e unică.

7. Ultima reverență – Plănuirea unei lovituri de stat și împiedicarea unor consecințe devastatoare pentru Anglia.

    Recitindu-le, am simțit aceeași încântare ca în copilărie, numai că am avut o altă perspectivă asupra lucrurilor și mi-a fost ușor să aflu secretele cazurilor înainte de a fi dezvăluie, chiar dacă Watson încerca pe cât posibil să le ascundă publicului. Poveștile sunt captivante și constituie o bună joacă de-a detectivii. Pe parcurs, pur și simplu nu te poți abține să nu te iei la întrecere în deducții cu Sherlock. E ca o provocare întisă de autor la fiecare caz în parte și e o plăcere să intri în joc. Recomand!