Cartea morților - de Patricia Cornwell

    Îmi doream de mult să citesc ceva de Patricia Cornwell, tocmai pentru că îi întâlnisem de câteva ori numele în rândul autorilor de thrillere, totuși, nu cred că mi-am ales una dintre cărțile ei cele mai bune. După romanul ăsta, aș fi tentată să nu mă mai apropii de această autoare, dar mai am vreo două cărți de-ale ei, așa că probabil îi voi mai acorda o șansă. De regulă, mă abțin de la recenzii negative, dar după 427 de pagini și două nopți irosite în care am sperat să-mi fie împlinite așteptările... dezamăgirea și-a făcut simțită prezența.

    Citisem câteva recenzii (toate bune) despre cărțile cu personajul Kay Scarpetta și cât de grozavă e și cum autoarea scrie thrillere medico-legale polițiste e de înțeles că mi-a captat atenția.

În primul rând, voi explica titlul, care mi s-a părut interesant și m-a îndemnat să aleg cartea, doar ca apoi că constat că nu prea avea mare relevanță pentru roman, deși e pomenit în treacăt de câteva ori. În jargonul medicinei legale „cartea morților” înseamnă registrul de morgă, unde se trec numele celor decedați.

    Povestea începe cu Kay Scarpetta care se mută în Carolina de Sud pentru a-și deschide propriul cabinet medico-legal. La scurt timp e chemată să investigheze moartea unei celebre jucătoare de tenis, al cărei cadavru mutilat e găsit la Roma. Apoi au loc și alte crime: un băiețel e găsit mort într-o mlaștină, o femeie e ucisă în propria casă într-un mod ritualic; în mod total neplauzibil toate sunt conectate între ele. Scarpetta elucidează misterul sau mare parte din el, după ce în majoritatea cărții asistăm la drama din viața ei și a personajelor care se învârt în jurul ei. Câteva explicații ale crimelor sunt bulucite în ultimele pagini, iar în rest detalii irelevante și scenariu de telenovelă. Ocazional, când își mai amintea autoarea că romanul e încadrat la thriller, revenea la câteva firimituri de acțiune și amănunte de medicină legală, ca apoi să fugă iar la Scarpetta, care planta flori în grădină și... cam atâta acțiune din partea personajului principal, pe lângă dialoguri despre viața ei și a celor care se îndrăgosteau și cădeau cuceriți la picioarele ei. (Oh, hai să nu fiu așa rea, s-a mai teleportat și ea de câteva ori la Roma și a zburat cu un elicopter.) Nu cred că am mai întâlnit un personaj care să fie așa absent din ceea ce se presupune că ar trebui să facă și, totuși, atât de prezent, dar fără esență. Restul personajelor au fost o apă și un pământ pentru mine sau enervante (doctorița Self era sub orice critică și la fapte și la vorbe). La un moment dat nu mai știam cine vorbește pentru că absolut toate o făceau la fel, fără deosebire, de parcă era doar un singur personaj colectiv și pe parcurs mi-a pierit interesul și pentru crimele alea, și pentru criminal, și pentru toată povestea cărții în sine. Nu m-am putut atașa măcar puțin de niciun personaj (credeam că Lucy mai merge, apoi și asta o luase pe arătură).

    S-a insistat prea puțin asupra criminalului și a motivației sale, deși dă impresia că va merge în direcția aceea, mai ales când sunt vreo două-trei capitole din perspectiva lui, ca brusc să ni se prezinte revelația în jumătate de pagină și totul să se încheie ca în pom pe alocuri și roz pentru Scarpetta. Desigur, doctorița minune e luată în vizor de criminal pentru că... lipsă motiv.

Am fost ușurată când am terminat cartea (și da, am rezistat 427 de pagini crezând că poate-poate va fi bună pe parcurs și mă încăpățânasem să o continui numai ca să nu ratez ceva bun, ca în cazul Omului de castane). Poate pur și simplu nu rezonez eu cu Kay Scarpetta, dar acest volum nu m-a convins deloc cu privire la importanța ei încât să devină personaj de serie. Așadar, dacă aveți pe listă vreo carte cu Scarpetta, poate ar fi indicat să încercați cu un alt volum, altfel s-ar putea să ajungeți la fel de dezamăgiți ca mine.