La început, mi s-a părut interesantă, umoristică pe alocuri, dar tocmai folosirea asta excesivă a umorului m-a făcut să-mi pierd interesul după vreo trei capitole. Scriitura autoarei mi s-a părut o bătaie de joc, pur și simplu enervant fără limite, cu multe înjurături, comentarii ironice de prost gust care se repetau cu nemiluita, multe glume nesărate, majoritatea legate de bărbați, inclusiv viețile femeilor despre care a scris cartea erau tratate cu superficialitate și cu lipsă de interes. Am avut impresia că autoarea adunase câteva informații pentru a face un fel de stand-up comedy cu articole de blog, ceea ce m-a iritat la culme. Cu atâtea „glume” la fiecare paragraf aproape, e greu să reții ceva din puținele detalii prezentate, mai ales intercalările dintre lucruri moderne cu cele antice. Ideea cărții a fost bună, dar execuția e stupidă. Dacă prezenta și numai câteva lucruri despre aceste femei, fără comentariile ei repetate și de prisos, cartea nici nu ar fi avut 458 de pagini, ci cu mult mai puține.
Partea bună e că acum am o listă cu numele unor femei despre care aș vrea să aflu mai multe și pentru asta trebuie să mă documentez singură. Nu recomand cartea pasionaților de istorie sau celor care vor să afle mai multe detalii și să învețe. Din punctul meu de vedere, cartea asta e făcută la mișto. Sigur, mai sunt autoare care prezintă fapte istorice incluzând câteodată un umor subtil, fără a exagera, cum ar fi Eleonor Herman (autoarea cărților „În pat cu regele”, „În pat cu regina”, „Arta regală a otrăvurilor”, „Să i se taie capul”) sau Antonia Fraser („Vasul mai slab”, „Reginele războinice”), dar nu e deranjant și nu o iau pe arătură, concentrându-se pe istorie, fapte atestate, documente, fără a fi plictisitoare, dar fiind o plăcere să le citești.
„100 de femei afurisite” de Hannah Jewell nu-și atinge scopul, pentru că, în loc să îmi trezească interesul și tratând totul ca pe o glumă, a făcut în așa fel încât să uit cam tot ce ține de femeile prezentate de ea (exceptând Hatshepsut - despre care am făcut o documentare temeinică pentru că mă interesa istoria ei, Zenobia, despre care citisem o grămadă despre ea din „Reginele războinice” a Antoniei Fraser, Seondeok - pentru că e și un serial coreean „The Great Queen Seondeok” și preferata mea e Jang-geum, mai ales după serialul coreean, chit că e o versiune romanțată a vieții ei). Așadar, Hannah Jewell nu e o autoare pe care să o mai caut pe viitor.
