Small Horrors: A Collection of Fifty Creepy Stories - Darcy Coates

 După ce am citit „Ghost Camera” de Darcy Coates, am fost curioasă să citesc și altceva de această autoare, dar nu prea aveam starea necesară să încep un roman (am de la ea cu case bântuite, dar deja mai începusem câteva cu tema asta și le cam abandonasem după câteva capitole), așa că am ales o colecție de povestiri scurte.

Nu pot spune că am fost prea impresionată de aceste povești, având în vedere că eu deja eram familiarizată cu poveștile de groază cu idei similare pe care le mai citisem și în alte părți, de exemplu, povestirea „99 Messages”  e foarte asemănătoare cu legenda urbană japoneză Mary-san, care e deja extrem de cunoscută (despre păpușa care tot telefona ca să anunțe victima unde se afla, și cu fiecare telefon era tot mai aproape de casa acesteia). 

 În antologia asta, mare parte dintre povești sunt bune, au elemente de suspans, o atmosferă apăsătoare, desigur, mai sunt și ceva excepții (cele foarte scurte unde nu s-au putut contura elementele de groază și au fost dezamăgitoare, fie din cauza finalului, fie pentru că erau tărăgănate și elementul horror apare din senin la urmă și ai impresia că ai pierdut timpul degeaba cu acea povestire), pentru a avea efectul acela de groază cred că ar fi indicat să fie citite noaptea, când ești singur acasă. Unele au fost și extrem de predictibile, cum ar fi „Angel of Mercy”, „Doll”, „The Resident”, „Ghost Town”, „Room for Rent”, „Snow Hunting”, „Witch's Book”, „Diagen”, „Wax Museum”, „Woman in the Morgue” și altele – sunt idei care au fost folosite foarte des, și prin filme, și prin cărți.

Multe povești au și avut finalul asemănător sau terminat ca în plop. La unele aș fi vrut să aflu mai multe, un astfel de exemplu e „Those Who Live in the Woods” (cred că asta a fost cea mai înfricoșătoare poveste din carte pentru mine, alături de „Magpie Girl”, „Radio”, „Sixth Floor”„Death Follows”, „Music Box” - asta mi-a amintit oarecum de filmul acela cu un jack-in-the-box combinat cu ceva Freddy Krueger, „Abandoned” - mi s-a părut o inspirație după cazul The Dyatlov Pass, „Bogrot” - asta mi-a amintit de o poveste auzită pe canalul lui Mr. Ballen, cu câinele ăla care s-a ținut după o mașină prin deșert și teroriza familia imitându-le glasurile, „Skin House” - aici mă tot gândeam la Ed Gein, criminalul care făcea obiecte de uz casnic din pielea, oasele victimelor sale).

Câteva povești mi-au amintit de filme: „The Sightless” – A quiet place, „Snowbound” - The Howl, „Growth” - la asta mi-a venit în minte episodul ăla din serialul cu Hannibal, cu criminalul care creștea ciuperci din victimele sale încă vii... „Quarantine” - Alien + The Thaw, „Doll” - ceva voodoo inversat + Hitori Kakurenbo (ritualul japonez) + Deadly Silence (filmul cu bătrâna ventriloc și păpușa aia sinistră). Cel puțin, asta îmi venea mie în minte când citeam.

Per total, poveștile sunt bune, nu memorabile, mai ales dacă nu citești (sau te uiți) de regulă thrillere cu horror, antologia asta e numai bună să te familiarizezi cu genul. Am citit-o mai greu, pentru că mă tot opream după câteva povești (câteva dintre ele chiar mi s-au părut a fi interconectate), dar mi-a plăcut și o reluam când aveam chef de o lectură scurtă. Mai am și alte cărți de Darcy Coates, dar cred că pentru moment o să iau o pauză, altfel nu o să le pot aprecia după suprasaturarea cu povești de groază pe care le-am citit recent.

The Exorcist - William Peter Blatty

 

Nu cred că „Exorcistul” de William Peter Blatty mai are nevoie de vreo prezentare, de vreme ce e deja arhicunoscut, dar probabil mulți dintre noi suntem familiarizați doar cu filmul. Și eu am văzut filmul prima oară și abia ani mai târziu am aflat că este și cartea. Pentru cei interesați, acum știu că sunt la mare căutare cărțile audio, iar pe YouTube există cartea citită chiar de autor. 

Dacă filmul a fost de-a dreptul terifiant, cartea e și mai și. „Exorcistul” începe destul de încet, dar apoi tensiunea și suspansul se acumulează, până nu mai poți lăsa cartea din mână și te trezești că e trecut de miezul nopții și ți se face frică să citești, dar cum oricum nu poți dormi, continui lectura până în zori.

Regan e o fetiță dulce și inocentă de 12 ani și ajungem să o cunoaștem pe ea, pe mama ei, Chris - care e o actriță de succes și director de film -, felul în care se poartă și interacționează cu ceilalți. Empatizăm cu ea și cu celelalte personaje, iar schimbarea ei treptată ni se pare fascinantă și terifiantă deopotrivă, pentru că o cunoaștem deja pe fetița aceea. Starea ei se înrăutățește treptat, dar nimeni nu se gândește la vreo posedare demonică, ci apelează la tratamente medicale până când acestea se dovedesc a fi fără niciun efect, iar ultima soluție rămasă e un exorcism.

Povestea e foarte complexă, la fel și relațiile dintre personaje, iar cartea abundă în scene înfricoșătoare care îți dau fiori și îți amplifică teama. Practic, o citești cu sufletul la gură și cu lumina aprinsă. Nu e de mirare că e una dintre cărțile devenite clasice printre iubitorii genului horror.

Cartea e bună, dar și filmul (originalul) se ridică la înălțimea așteptărilor, așadar, cu oricare ai începe, nu poți da greș (dacă ești fan horror mai ales). 

Incidents Around the House - Josh Malerman

 

Cartea asta am luat-o pentru că descrierea ei mi s-a părut interesantă și o grămadă de vloggări o ridicau în slăvi, plus că o tot vedeam recomandată cititorilor de horror pe Goodreads, iar asta mi-a ridicat mult așteptările. 

În „Incidents around the house”e vorba despre o fetiță de opt ani care are un monstru în dulap, „Other Mommy”, și în fiecare seară acesta iese și o întreabă pe Bela dacă îl poate primi în inima ei. Desigur, părinții ei cred că e vorba doar de un prieten imaginar inofensiv, până când Bela e rănită. Primele 180 și ceva de pagini cam au avut elemente de horror și monstrul mi-a dat fiori, deși povestea în partea aceea era destul de previzibilă mi-a plăcut, dar restul de pagini mi-au dat impresia că autorul urmărea doar să atingă un anumit număr de cuvinte și au fost o grămadă de repetiții, încât voiam să renunț la carte, dar apoi am terminat-o pentru că îmi părea rău de investiția mea și de faptul că deja îmi pierdusem timpul cu 200 de pagini din ea.

Stilul e unic pentru mine, pentru că romanul e din perspectiva fetiței de opt ani (mai sunt cărți din perspectivele unor copii, dar eu nu le-am prea dat târcoale, iar după asta cred că o să le evit mult și bine), iar uneori nici nu îmi dădeam seama cine vorbește (cred că și autorul și-a dat seama de asta pentru că spre final dădea indicii despre cine vorbea). A avut câteva scene care se apropiau puțin de horror, dar în rest acțiunea se tot repeta. Adulții se certau, vorbeau, mâncau, petreceau, dormeau, iar fetița repeta tot aceleași fraze din nou și din nou (la început nu mă deranja, dimpotrivă, amplifica acel sentiment de neliniște legat de inocența cu care trata ea monstrul, nefiind conștientă de pericol, dar apoi devenise enervant pentru că nu mai era legat de prezența tot mai pregnantă a monstrului, ci de chestii banale, ca mâncatul de pildă sau uitatul pe geam, sau fetița care pretindea că doarme și adulții îi spuneau toate secretele și ce aveau pe suflet, deși aceste lucruri se presupunea că nu avea voie să le audă Bela, și poate te lași păcălit o dată, de două ori, dar de fiecare dată e deja exagerat, la un moment dat chiar îmi pierdusem răbdarea cu un capitol în care repetiția lui „we tried” nu se mai sfârșea, toată familia Belei, inclusiv Bela, mi-a devenit antipatică). De asemenea, dacă nu mi se dădea în descriere că fata are 8 ani, eu mai mult de 5 nu i-aș fi dat. Povestea în sine nu se centrează pe salvarea fetiței de entitatea demonică (de fapt, nu aflăm mai nimic concret despre ea), ci mai degrabă pe drama din viața părinților ei (care a fost de-a dreptul banală și plictisitoare), pentru că familia tot fuge să se ascundă prin case străine și acolo ba se ceartă, ba dau semne că se înțeleg, ba se ceartă iarăși și au monologuri interminabile cu fetița „adormită”. A avut un element care mi-a trezit brusc interesul, dar autorul l-a ignorat imediat după aceea și asta a fost tot cu acel detaliu. 

Iar finalul cărții... confuz, repetitiv, dezamăgitor. Se tot vorbea de pierderea inocenței, dar la câte a auzit copila asta numai pretinzând că doarme de la părinții ei... uriașul monolog al mamei de la urmă nu ar fi fost nimic nou pe care Bela să nu îl fi auzit deja o dată, mai pe la începutul cărții, când maică-sa îi face deja acea confesiune, într-o formă mai scurtă, dar mesajul era destul de clar chiar și pentru fetița de 8 ani. Totuși, pe Bela o afectează abia destăinuirea de la urmă... 

Într-o oarecare măsură, eram curioasă în privința cărților lui Josh Malerman, pentru că e autorul unor bestsellere ca „Malorie” și „Bird Box”, dar după cartea asta, îmi dau seama că nu rezonez cu acest autor. Dacă nu ești de regulă cititor de horror, sau măcar unul ocazional, atunci cred că „Incidents around the house” te-ar putea speria puțin, dar pentru cei care au mai multă experiență cu acest gen literar nu o pot recomanda.

Ghost Camera - Darcy Coates

 

Recent, când vine vorba de romane horror, numele lui Darcy Coates apare cam în topul preferințelor cititorilor și vloggerilor, așa că am zis să încerc și eu ceva de această autoare (ea scrie de multă vreme, dar mie abia acum mi s-a trezit interesul față de cărțile ei, după ce o văzusem recomandată pe niște canale de YouTube dedicate cărților). Am luat „Ghost Camera”, pentru că era mai scurtă și mă atrăgea descrierea ei, și antologia „Small Horrors: A Collection of Fifty Creepy Stories”. Înainte să trec la Darcy Coates, mă întâlnisem cu cărțile lui Stuart James și îmi cam ieșisem din pepeni (cu autorul ăsta pur și simplu nu pot rezona, are un stil plictisitor, cu multe detalii irelevante, în poveștile lui ți se spune și cum merg personajele cu un picior în fața celuilalt, sau cum se apucă o clanță și în ce direcție e apăsată ca să se deschidă ușa, până se ajunge la acțiune e pierdut tot suspansul, iar răsturnările lui de situație sunt răsturnate ce-i drept, dar cam lipsite de logică; am reușit să citesc două povestiri din antologia lui horror, dar nu m-a atras să o continui, și nici romanul „Creeper” nu a mers pentru mine, așa că, pe viitor nu voi mai încerca altceva de la el).

La drept vorbind, la „Ghost Camera” descrierea cărții mi se părea familiară tocmai pentru că este și filmul din 2019, cred, cu o idee similară, iar acela se cheamă „Polaroid” (da, e horror, dar povestea mi s-a părut destul de interesantă, așa că îi puteți acorda o șansă). 

În „Ghost Camera”, Jenine găsește într-un far un polaroid vechi și decide să îl ia după ce face o poză sau două la nunta unei prietene. Chiar în timp ce cobora din far, paznicul lui îi spune că e periculos farul pentru că doar cu ceva timp în urmă un copil murise după ce căzuse de acolo în circumstanțe misterioase. Jenine merge acasă și se uită la poze. Când ajunge la cele luate cu vechiul polaroid vede ceva siluete necunoscute în poze și e sigură că aparatul poate capta imaginile fantomelor... și îl folosește și în casa ei. Evident, asta începe să aibă consecințe asupra ei, mai ales când află că toți posesorii unui astfel de aparat mor într-un fel sau altul... mereu violent, iar timpul nu e de partea ei...

Darcy Coates scrie genul ăla de horror clasic, care a fost așa blamat în ultima perioadă pentru că e „de tip vechi”, dar în opinia mea fix astea reușesc să te țină cu sufletul la gură și chiar îți dau fiori pe alocuri, iar dacă un horror a reușit să-ți dea una din astea două, eu zic că e o carte reușită atunci, iar „Ghost Camera” e un horror reușit. Am avut o surpriză plăcută cu Darcy Coates, iar pe viitor sigur voi mai lua cărți de-ale ei.