Translate

Se afișează postările cu eticheta memorii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta memorii. Afișați toate postările

miercuri, 21 ianuarie 2026

Poirot și cu mine - David Suchet

 

Atunci când mă gândesc la Hercule Poirot, celebrul detectiv creat de Agatha Christie, singurul pe care mi-l pot imagina în acest rol e David Suchet, poate și pentru că văzusem serialele cu el când eram mică și le așteptam cu nerăbdare, înainte să fi citit vreuna din cărțile autoarei. Când am citit, eventual, o carte cu Poirot, imaginea mea despre el era deja formată.
Cartea e plină de detalii despre cum a ajuns David Suchet să joace rolul lui Poirot și despre seriozitatea lui în a da viață acestui personaj, dorindu-și să-l reprezinte cât mai fidel, pe cât posibil așa cum și-l imaginase însăși Agatha Christie. 
Fiind un perfecționist, de cum a aflat că a primit rolul s-a apucat să citească cărțile cu Poirot și și-a făcut o listă cu trăsăturile acestui detectiv pentru a-și intra în rol. Cu mult înainte de filmări, el deja se gândea la Poirot, la cum ar merge Poirot, cum ar vorbi Poirot, ce maniere ar avea Poirot, cum s-ar îmbrăca Poirot, cu alte cuvinte, devenea Poirot, fiind atent la toate detaliile pe care și le notase din cărțile Agathei Christie. Uneori a devenit puțin repetitiv, dar nu m-a deranjat deloc, dimpotrivă, am văzut cât de mult a muncit pentru acest rol și cât de serios l-a tratat, făcându-l de-a dreptul memorabil.
Prezintă și detalii din culisele serialului Poirot, plus grijile cu care se confrunta în acea perioadă. Își luase o casă și se gândea cum să-și întrețină familia, mai ales când nu știa încă dacă va mai avea parte de un nou sezon ca Poirot sau dacă îi va plăcea publicului, iar un actor care nu e contactat pentru un rol începe să se gândească deja la „pensionare”.
David Suchet dă detalii despre locurile și clădirile în care au fost filmate unele episoade, cât s-a cheltuit, ce recuzită a avut, cu ce actori a jucat, programul lui de lucru, greutățile întâmpinate pe parcurs, recomandări de filme și multe altele. 
De regulă nu citesc biografii, dar asta e una dintre excepții pentru mine, căci am descoperit mai multe despre Poirot și serialul copilăriei mele, ceea ce m-a făcut să-l văd cu alți ochi și să-l respect și mai mult pe David Suchet. E rar acum să vezi un actor care să se dedice într-atât de mult unui rol, poate tocmai de aceea l-a interpretat extraordinar, astfel încât acum Poirot a devenit sinonim cu David Suchet. Actorul reușește să-și pună viața pe hârtie cu sinceritate și naturalețe, fără a avea pretenții de scriitor. de aceea e așa ușor să îl simpatizezi și să îl asculți. Când citeam, vocea din mintea mea era cea a lui Poirot. E o carte pe care o recomand celor care au îndrăgit serialul „Poirot” și a iubitorilor romanelor Agathei Christie.
De asemenea, am apreciat că la fiecare capitol, actorul povestește unele episoade, reamintindu-ne despre ce era vorba în ele, dar fără a da spoilere, ci destul cât să stârnească curiozitatea. Ce episoade i-au plăcut și a simțit că l-a adus pe Poirot în ochii publicului sau de care episoade nu e în totalitate mulțumit pentru că nu și-a arătat calitățile de actor. Unele părți au fost destul de amuzante, cum ar fi aceea în care a început să meargă ca Poirot cu o monedă între fese și se străduia să nu o scape. 

Incidents Around the House - Josh Malerman

  Cartea asta am luat-o pentru că descrierea ei mi s-a părut interesantă și o grămadă de vloggări o ridicau în slăvi, plus că o tot vedeam r...