Molly Gray, o tânără cameristă, rămâne singură după moartea bunicii ei, dar jobul de la Regency Grand Hotel o ține pe linia de plutire. Ea dă impresia unui personaj tipicar, care repetă zilnic aceleași acțiuni, ceea ce și face, după instrucțiunile bunicii sale. La aproape un an de la moartea acelei femei, Molly face exact aceleași lucruri pe care le făcea zilnic cu bunica ei.
La serviciu e extrem de meticuolasă, deși majoritatea oamenilor de acolo nu o observă, iar unii colegi o consideră ciudată și o evită. Deși lucrează de vreo trei ani la acel hotel, ea încă are probleme cu înțelegerea expresiilor oamenilor și mereu apelează la înțelepciunea bunicii sale. Molly ca personaj nu e niciodată singur, pentru că mereu apare o bunică imaginară în mintea ei care îi dă sfaturi. Ea intră în lumina reflectoarelor abia când găsește un client VIP mort în camera sa de hotel, iar lucrurile se complică și viața ei pare a fi dată peste cap.
Toate laudele de pe copertă mi-au dat un mare hype pentru cartea asta, dar după vreo cincizeci de pagini am început să-mi pierd interesul. Premisa mi-a stârnit interesul, însă execuția a lăsat de dorit. A fost o carte cu suișuri și coborâșuri. Uneori empatizam cu protagonista, alteori îmi era complet indiferent dacă pățea sau nu ceva. Prima parte e dedicată unei foarte lungi introduceri în care ea își prezintă jobul de cameristă și produsele de curățenie, și cum face curat și, în afară de o ușoară ceartă cu camerista-șefă care curăța chiuvetele cu cârpa de toaletă și îi fura bacșișurile, nu se întâmplă absolut nimic.
Când apare în sfârșit momentul în care ea descoperă cadavrul, se poartă ciudat și se incriminează singură, iar poliția e pe urmele ei, deși Molly n-are nimic de câștigat din moartea bogătașului, iar familia lui ar primi totul. Ba mai mult, cineva îi pune în cârcă toate dubioșeniile care se petrec în hotelul acela, totuși, îi sar în ajutor prieteni pe care nici nu știa că îi are.
Au trecut câteva zile de la terminarea cărții și nu mai țin minte mare lucru din ea, chiar și atunci am avut impresia că mi-am pierdut timpul. Tot misterul crimei putea fi rezolvat în vreo 50 de pagini, dacă nu era introspecția foarte repetitivă a personajului principal. Mare parte din roman a fost despre cum vorbea ea cu bunica ei și despre cum făcea curat. Totul a fost destul de previzibil, deci partea de mister a lipsit pentru mine, iar finalul ei întortocheat și lipsit de sens m-a făcut să vreau să arunc cartea pe fereastră. Pur și simplu nu are sens și nu a oferit absolut niciun indiciu pe tot parcursul cărții, doar l-a trântit din senin, ca să aibă un plot twist bănuiesc. Ceea ce m-a dezamăgit ca cititor, pentru că eu, în romanele de thriller și mister încerc să pun cap la cap indiciile și să mă întrec cu cei care vor să descopere adevărul, dar aici finalul a fost neplauzibil. Îmi place un plot twist bun, dar aici am rămas cu un gust amar și cu sentimentul că mi-am pierdut timpul aiurea.
Cartea a avut multe repetiții. Într-un fragment de vreo trei rânduri cuvântul „ușă” fusese repetat de vreo 5-6 ori. Personajul principal era inconsistent: uneori habar nu avea cum să interpreteze expresiile oamenilor, și alteori mai avea puțin și devenea profiler experimentat. Deși acțiunea cărții are loc în Statele Unite, expresiile din carte și vorbele m-au dus cu gândul la UK, mai ales cele două sau trei referiri la regină.
Per total, e o carte foarte ușor de uitat, iar pentru părțile de mister și thriller e slabă din punctul meu de vedere. Totuși, se citește rapid și nu conține scene smut, detalii grotești sau de violență excesivă. Nu o recomand veteranilor care citesc de regulă thriller, dar e bună pentru cei care vor să încerce genul thriller. Le-ar putea deschide apetitul pentru acest gen.
