Cine o cunoaște pe Cătălina Pană, îi știe stilul amuzant și serios totodată, și nici în „O de la O!ga” nu s-a dezmințit, oferindu-ne din plin ceea ce ne-a obișnuit deja și în „Dama de pică”. „O de la Olga” e al treilea volum din seria „Zodia ispitei”, alături de „A ta, Mia” și „Fata cu umbrelă galbenă”.
Cartea abundă de erotism, situații amuzante sau dramatice,
prietenii adevărate și dușmani periculoși, care pun la încercare
iubirea protagoniștilor, dar cine are nevoie de dușmani cu o soacră
ca a Olgăi?
![]()
Olga e un personaj destul de dur la o primă vedere, dar ăsta e doar modul ei de a se apăra emoțional și de a-i ține la distanță pe ceilalți, doar pentru că se teme să nu fie rănită. Noroc că apare Răzvan (care pentru prima oară nu se teme să iubească cu adevărat) să o scoată din carapacea ei și să îi ofere fericirea pe care amândoi și-o doresc de multă vreme.
Pe
tot parcursul cărții, de câte ori se întâlneau cei doi, în
capul meu se dădea drumul la un difuzor imens în care bubuia
melodia „Private Parts” de Halestorm, ocazional și un Rammstein
(dar ăsta mai rar, că îmi amintește de păpușa malefică Chucky
![]()
![]()
).
Cred că am asociat melodia asta cu Olga și Răzvan și pentru că
el o numește deseori o „zeiță a furtunii”(și a pasiunii). „O
de la Olga” e un roman amețitor, încărcat de emoții, și o
ispită pentru fanii cărților erotice. Cred că următoarea zodie a
ispitei ne va aduce un Vultur în prim plan, dar rămâne de văzut
cu ce ne mai tentează Cătălina (de fapt, dau și eu din culise, sigur va zbura și un vultur în curând).
![]()
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu