Al doilea volum din seria „Toshiden” de Tara A. Devlin parcă nu a avut același farmec ca primul, dar tot mi-a plăcut, cu toate că a avut și părți nu așa interesante pentru mine și partea horror a cam lipsit. De data asta au fost câteva legende pe care nu le știam și am aflat și lucruri interesante despre caracterele kanji, mai ales cel care formează cuvântul „drum”.
Despre „bunica turbo” știam dintr-un film japonez care prezenta niște legende urbane și mi s-a părut atunci o porcărie, așa că renunțasem la el după primele minute, dar am fost surprinsă că „bunica turbo” chiar e o legendă urbană japoneză. Despre Sukima-onna auzisem numele din animeul „Mairimashita Iruma-kun”, când Clara spune mereu asta la finalul unui episod, dar nu știam atunci semnificația ei.
Câinele cu față umană apare chiar în primul episod din animeul „Ghost Stories”. Alte povești sunt un fel de versiune alternativă a celor din primul volum, așa că nu prea m-au impresionat, de fapt, cred că versiunile astea puteau fi menționate în primul volum.
Alte povești le mai auzisem deja sub alte denumiri, mai ales că multe sunt populare și în alte țări. Despre „Mysterious Sticker” (stickerul misterious)... cred că văzusem un film coreean cu aceeași idee, despre o femeie răpită care evadează din casa în care era ținută temporar și când se ascunde de răpitorul care o caută, vede un sticker lipit de un ghiveci parcă, iar niște ofițeri o să caute mai multe despre acel sticker. Despre „Car Guillotine” (mașina ghilotină)... un episod pe tema asta a fost și în Detective Conan.
Cel mai interesant mi s-a părut capitolul cu înțelesul din spatele kanji-ului „drum”, cum am zis și mai sus, care are radicalul din „avans” alături de kanji-ul pentru „cap”. În China antică era un lucru obișnuit ca oamenii să taie capetele străinilor sau dușmanilor și să înainteze pe un drum purtând capul în mâini, deoarece se credea că acel cap va curăța calea și îl va proteja pe purtător de rău. Conform unor legende, aceste capete erau de fapt îngropate de o parte a drumului care conducea spre teritoriul cuiva, deoarece se credea că vor opri inamicii să atace. Alte legende menționează că aceste capete erau purtate ca niște lanterne, pentru a elimina răul dintr-o zonă.
Un alt capitol interesant a fost și „Mamushi Zake”. Probabil ați văzut ceva filme în care niște protagoniști intră într-un bar și acolo, printre tot felul de sticle, există și una care e mai bondoacă și are un șarpe în ea. Cam despre asta e și Mamushi Zake. Mamushi e o viperă japoneză extrem de veninoasă, dar din care sunt făcute multe rețete medicinale, ba chiar și băuturi. În unele cazuri, mamushi e folosit împreună cu shochu japonez, pentru a face mamushi zake, dar șarpele e deja mort în acest procedeu. Totuși, aici se povestește despre un om care a pus un șarpe viu la murat în alcool, iar după câteva luni, când a deschis sticla, șarpele a sărit și l-a mușcat, iar omul a murit. Aparent, acești șerpi pot trăi și până la jumătate de an fără apă și mâncare... Capitolul ăsta mi-a adus aminte de un episod din serialul coreean „Partners for Justice”, unde un tip a înscenat un asasinat folosind mușcătura unui șarpe dintr-o băutură (e chiar interesant serialul).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu