Primul sezon din Iljimae cu Lee Jun-Ki e încă unul dintre serialele mele coreene preferate. Când l-am văzut prima oară eram prin liceu și eu și colega și prietena mea cea mai bună am dat în febra dramelor coreene... și ne-a ținut mult și bine.
Prima mea dramă coreeană a fost Dae Jang Geum („Giuvaierul palatului”), aveam vreo 7 ani pe atunci și nu am înțeles foarte bine ce se petrecea pe acolo, dar părinții mei o urmăreau cu sufletul la gură când se difuza la tv seară de seară. Mama nu reușea să prindă toate episoadele, așa că le vedea pe bucățele, dar acum, când avem amândouă zile libere și în weekenduri, ne-am făcut un obicei din a urmări seriale coreene.
De Crăciun, știu că pentru multă lume a devenit un fel de tradiție să urmărească filmele din seria Home Alone („Singur acasă”), dar mie mi-a ajuns să le văd o singură dată și nu mi-au plăcut așa mult încât să le revăd. Nici mama nu e mare fană, iar tata preferă filmele de acțiune. Crăciunul ăsta ne-am apucat de Iljimae: Hoțul fantomă.
Cred că un serial bun te poate face trist când se termină, ca și cum te desparți de un prieten drag și îți va fi foarte dor de el, iar Iljimae este un astfel de serial pentru mine (și mama, de altfel, l-am terminat de văzut în trei zile, iar asta spune ceva). Actorii și-au jucat atât de bine rolurile încât am râs, am plâns (nu plâng aproape niciodată la seriale, dar ăsta a reușit să-mi smulgă ceva lacrimi în mai multe rânduri), m-am bucurat pentru unii, mi-a părut rău pentru alții, i-am îndrăgit pe unii și voiam să le cam dau un șut altora, dar asta înseamnă că jocul lor a fost extrem de bun (dacă un actor care joacă rolul personajului răutăcios te face să-l urăști măcar puțin, înseamnă că și-a făcut treaba de minune), iar alții mi-au frânt inima. Ce mai! Un serial care mi-a dat toate stările.Jocul actorilor a fost extraordinar, mai ales al celor din rolurile principale.
Povestea începe cu micul nobil Geom și familia sa. Vedem încă din primul episod caracterul drept și bun al acestui băiețel și viața sa idilică până în acel punct. Dar, evident, lucrurile iau o întorsătură tragică pentru el și abia scapă cu viață, pierzându-și memoria. Ani mai târziu, își recapătă memoria și devine Iljimae, un hoț care îl caută de asasinul tatălui său adevărat, iar în acest proces intră în casele nobililor și nu iese cu mâna goală, dar bogățiile furate le împarte săracilor. E, cu alte cuvinte, un fel de Robin Hood.
Un alt personaj care mi-a plăcut mult a fost Bong Soon și îmi doream ca dragostea ei să se împlinească, de aceea rolul ei mi s-a părut dulce-amărui, în ciuda părților amuzante pe care le aducea apariția ei și a „tatălui” ei, a fost mai mult trist, mai ales din cauza poveștii ei de viață.
Actorul care l-a jucat pe tatăl lui Young Ee a fost pur și simplu genial. A fost amuzant de am râs cu lacrimi, mi-a fost milă de el, am empatizat cu el și am plâns... (nu dau spoilere, dar momentele cu el erau grozave).
Iljimae e un serial care te va face să retrăiești acele sentimente de oricâte ori l-ai vedea (eu l-am revăzut după mai bine de zece ani și am fost surprinsă că nu s-a schimbat nimic din felul cum m-am simțit atunci și felul în care m-am simțit acum; cred că în asta stă farmecul lui, pentru că a reușit să mă facă să mă simt ca prima oară, deși în mare, îmi aminteam ce se va întâmpla). În plus, melodiile s-au potrivit de minune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu